Municipalitatea dă 225.000 euro pe consultanţă pentru serviciul de salubrizare

de:
29 iul. 2011
0 Afișari
Municipalitatea dă 225.000 euro pe consultanţă pentru serviciul de salubrizare

Contractul a fost atribuit pe 27 iulie firmelor S.C. BC Berlin Consult GMBH si Environmental Planning, Engineering and Management – EPEM SA şi S.C. BC Berlin Consult GMBH, potrivit site-ului guvernamental de licitaţii (SEAP).

Firmele germane se vor ocupa cu elaborarea caietului de sarcini pentru organizarea licitaţiei în vederea delegării serviciului public de salubrizare, a caietului de sarcini pentru organizarea licitaţiei în vederea delegării serviciului public de igienizare, a contractelor cadru pentru serviciul de salubrizare şi serviciul de igienizare, a studiilor de oportunitate pentru fundamentarea soluţiilor optime de delegare a gestiunii serviciilor de salubrizare şi igienizare, a criteriilor de selecţie minime pentru delegarea gestiunii serviciilor de salubrizare şi igienizare şi a strategiei privind accelerarea şi dezvoltarea serviciului public de salubrizare.

Caietul de sarcini se va realiza pentru cele trei componente ale serviciului de salubrizare: serviciul de salubrizare stradală, serviciul de salubrizare menajeră şi serviciul de iarnă.

Caietul de sarcini va stabili, printre altele, că pentru serviciile de salubrizare menajeră, salubrizare stradală şi serviciul de iarnă se va realiza o împărţire a Capitalei în minimum patru zone, astfel încât să se asigure o eficienţă maximă a serviciului. Se vor propune trei variante de împărţire a Capitalei, astfel încât să se asigure un echilibru între numărul de artere şi numărul de locuitori. Pentru fiecare zonă se va face un calcul de eficienţă.

Cookies