ȘTIRI

Mugur Isărescu: Bucureştiul poate intra şi mâine în zona euro

„Intrarea într-un bloc monetar înseamnă nu numai alt nivel de dezvoltare, ci şi de omogenitate a economiei, a societăţii, care se atinge mai greu într-o economie mai mare. Într-o ţară baltică, unde populaţia o găseşti în capitală şi încă vreo două oraşe, concentraţia este foarte mare. Dacă am lua zona Bucureştiului şi Ilfovului, au un nivel de dezvoltare similar cu zona Lisabona sau Berlin. Bucureştiul s-ar putea integra foarte repede în zona euro, dar la 30 de kilometri de Bucureşti se află acest loc minunat care se numeşte Las Fierbinţi, dar la peste 100 de kilometri de Bucureşti se găsesc locuri mai puţin plăcute şi trebuie să intre şi ele în zona euro, nu numai Bucureştiul”, a declarat Isărescu, cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, informează Mediafax.ro.

El a arătat că aderarea la zona euro este o decizie politică importantă şi a apreciat consensul politic în privinţa unei orizont de aderare al preşedintelui şi premierului, care au indicat anul 2018.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button