Mucenicii – cu zeamă sau fără zeamă, problema casierilor de la supermarket, fără Subiectul al Cărui Nume nu Poate fi Pomenit

Astăzi o să vorbesc despre 3 subiecte arzătoare, ca să nu vorbesc despre cel mai arzător subiect al momentului, #SubiectulAlCăruiNumeNuPoateFiPomenit. 

Fiecare sezon ne readuce în atenție o nouă dilemă. Vara avem “Se spune sau nu la mulți ani de 15 august?”, toamna și începutul iernii ne aduc binecuvântata dispută “Salata boeuf, încotro? Cu mazăre sau fără mazăre?”, iar la început de primăvară începe marea dezbatere a mucenicilor: cu zeamă sau fără zeamă? Probabil puțini mai știu care e treaba cu mucenicii, de ce îi mâncăm, de ce pe 9 martie, mai degrabă știm cum se aleg babele (pe data nașterii, da? Nu la întâmplare, că nu ne batem joc)

Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine personal mucenicii sunt cu zeamă. Așa e aici, la noi, la București, în orașul acesta pe care toți migranții din alte județe îl urăsc și îl judecă, dar rămân legați cu lanțuri de ușa blocului în care s-au mutat, deși ei urăsc să stea la bloc. Deci, cu zeamă. Zeama aia perfectă, cu multă nucă, cu coajă de portocală, semisolidă, ca zeama de la ciorbă de burtă și mucenicii sunt macaroanele alea sau ce-or fi ele. Ciorbă, muci, cum vreți să le spuneți. 

Și nu înțeleg mare lucru din mucenicii pâine dulce. Am mâncat diverse variante, că e cu aluat de cozonac, că e mai modern, de croissant, tot niște ceva uscat mi se pare, oricât de bine însiropat ar fi produsul, că altfel nu știu cum să îi zic. Mucenicul, poate, ce bizar sună! Oricum ar fi și oricum l-ar chema, sensul lui pe pământ nu mi se pare foarte evident, dar poate nu l-am prins eu încă.

Plus, bonus, unde știu eu că sunt mucenici în oraș – din ăia de vă plac vouă, pâine dulce: Casa del Pan, Băcănia Veche, Mara Mura și Choco Crush (Choco Crush face și livrări pe Tazz, dacă nu mă înșel. Adică livrări face, dar parcă livra și mucenici. Dar e nevoie să verificați, pentru că, așa cum spuneam, deviza mea sunt mucenicii cu zeamă) La Băcănia Veche au și mucenici cu zeamă.

Și, pentru că tot vorbim despre mucenici și livrări, mai există în viața mea o problemă extraordinar de importantă, similară cu dispariția șosetelor în gaura neagră a șosetelor. Doar că asta cu șosetele e o problemă a omenirii, pe mine nu mă afectează foarte tare, eu în general port doar șosete negre, ce e drept, de diferite dimensiuni, iar fiica mea poartă doar șosete neîmperecheate, așa că nu există niciun stres în realizarea perechilor. Ce e însă real grav e ce se întâmplă cu capacele caserolelor. Unde se duc capacele caserolelor când se duc? Am luat recent vreo 4 caserole perfecte, albastre, perfecte ca dimensiune de luat mâncare la serviciu, perfecte de microunde, perfecte de 1 singură porție, perfecte, ce să mai. Caserolele sunt încă aici, capace mai sunt 2. Și nu e o situație unică. Cele mai multe dintre cutiile de alimente, de orice dimensiuni, proveniențe, culori și forme ar fi ele, dispar. 

Și, pentru că am ajuns la caserole, să mergem și la cumpărături. E o largă dezbatere (aproape la fel de largă ca cea legată de #SubiectulAlCăruiNumeNuPoateFiPomenit.) în legătură cu desființarea posturilor de casier la un hipermarket. Că îi lasă pe oameni, pe casieri adică, pe drumuri. Într-o țară în care HoReCa plânge că nu are angajați, în țară în care livrările de glovo și Bolt sunt făcute în mare măsură de imigranți, într-o țară în care nu găseșți menajere, zidari, doctori, constructori, bone, profesori, orice, să spunem că desființarea unor posturi de casier înseamnă sfârșitul carierei pentru niște oameni cred că e un pic exagerat. Și mi s-ar părea mult mai productiv să vorbim despre ce putem face ca să existe joburi cu mai mare valoare adăugată, oameni care să coordoneze casele automatizate și inteligența artificială, nu să ne plângem că se desființează, pentru că așa evoluează lucrurile, niște locuri de muncă cu calificare puțină. Am putea să ne plângem că țăranul nu mai ară ogorul și că s-au inventat tractoarele, dacă e pe așa.

Nota B365.ro – Tot Maria:

• 5 chestiuni care se întâmplă în București și pe care nu le înţeleg nowadays
• Cum am ajuns să nu mai vreau să fiu slabă
• 14 adevăruri despre viață pe care le-am învățat abia după 40 de ani