ARHIVA B365

MRU răspunde: De ce s-ar fi lepădat de Traian Băsescu

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, marţi seara, că presedintele Traian Băsescu a primit informaţii din partea partea SRI şi SPP cu privire la cazul Bercea Mondial.

„Ce a rămas din ea este că m-aş fi lepădat de Traian Băsescu. Admit că suntem îndrăgostiţi de reality show-ul politic în care trăim. Mi-au auzit urechile, de multe ori, interpretări de genul: te-a făcut om Traian Băsescu, fără Traian Băsescu nu ajungeai nicăieri, trebuie să îi mulţumeşti lui Traian Băsescu câte zile o să ai!!! (…)

Aşa că rămâne stabilit că m-am lepădat de Traian Băsescu atunci când am atras atenţia că, printre altele, România funcţionează pe baza unei legi care permite persoanelor importante din conducerea statului să acumuleze vulnerabilităţi. Pentru cine are chef de lectură, îi recomand Legea 182 din 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, însoţită de HG 585 din acelaşi an. Pe scurt, legea a fost amendată la iniţiativa unui parlamentar, astfel încât cele mai importante persoane din statul român nu mai trec printr-un filtru al constatărilor eventualelor vulnerabilităţi atunci când ajung în posesia informaţiilor clasificate. Şi tocmai prin această amendare s-a permis apariţia cazului Mircea Băsescu – Bercea Mondial, care poate fi orice la nivel speculativ, dar nu putem ignora că este în primul rând o vulnerabilitate a Preşedintelui Traian Băsescu. Dacă gestul iresponsabil de amendare a legii nu s-ar fi produs, cazul Mircea Băsescu – Bercea Mondial nu ar fi existat, pentru că la nivel legal el ar fi fost clasat drept o vulnerabilitate din prima zi în care fratele Preşedintelui punea pentru prima dată piciorul în casa interlopului”, scrie MRU, în Adevarul.

Liderul FC susţine că „avem o clasă politică dependentă de un sistem viciat, un sistem care deserveşte interese personale şi nicidecum interesele cetăţenilor români”, „o clasă politică incapabilă să se auto-cureţe şi care nu face decât să perpetueze ilegalităţi şi sinecuri”.

„Traian Băsescu şi-a făcut un crez din sprijinirea Justiţiei. Nu a fost suficient. Sprijinirea Justiţiei e doar primul pas pe un drum lung care să ducă spre normalizarea României. Justiţia poate să fie liberă, dar ea va opera cu un sistem legislativ care este construit în Parlament de către actuala clasă politică. (…) Refuz să discut în termeni de lepădare sau nu în raport cu Traian Băsescu. Zece ani de zile, admiratorii şi duşmanii lui Traian Băsescu s-au raportat la el ca şi când e fie intangibil, fie răul absolut. E o greşeală fundamentală din partea ambelor tabere. Am lucrat cu Traian Băsescu şi este cât se poate de adevărat că îi datorez suficient de multe ca să fiu unul dintre cei care au motive să îi mulţumească. Dar acest lucru nu înseamnă că nu voi vorbi în chestiuni politice atunci când voi considera că a greşit. Nu facem parte dintr-un cult în care critica este pedepsită cu excomunicarea. În tabăra duşmanilor săi, confuzia este şi mai mare. Cei mai mulţi dintre cei care îl înjură în fiecare seară la televizor îl admiră în secret.

Fiecare pesedist se întreabă din 2004 încoace de ce nu a putut fi Adrian Năstase mai asemănător cu Traian Băsescu. Dar de fapt, greşeala cea mai mare este faptul că Traian Băsescu nu este subiectul acestor zile, oricât de mult s-ar chinui să ne convingă cei interesaţi. Subiectul este vulnerabilizarea României prin clasa politică aflată la conducere. Aşa că, indiferent de cât de mult frământă pe unii lepădarea mea de Traian Băsescu, ce pot să spun în încheiere este că Traian Băsescu şi noi, cei care am lucrat cu el, am făcut prea puţin pentru România. Şi cred că şi cine îi va urma lui Traian Băsescu la Cotroceni va fi în situaţia de a face prea puţin pentru România dacă nu va mişca societatea în a pune presiune pe clasa politică actuală.

Traian Băsescu a avut curajul să susţină Justiţia, dar e nevoie de mai mult. Va veni ovreme când va primi mulţumiri pentru ce a făcut, dar până atunci, suntem datori să continuăm lupta pentru o Românie care nu e la mâna unor clanuri politice sau infracţionale, depinde din ce unghi o privim fiecare. De judecăţi să se ocupe Justiţia şi Istoria”, conchide MRU.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button