La data de 13 iulie 2011, în jurul orei 11:15, S. Matei de 33 de ani, din Bucureşti, a condus o motocicletă marca Yamaha pe şos. Progresului, dinspre str. Năsăud către str. Veseliei, arată un comunicat al poliţiei remis B365.ro. Când motociclistul a ajuns în dreptul str. Spătarul Preda, a pătruns în intersecţie la culoarea roşie a semaforului electric, iar după ce a evitat coliziunea cu un autoturism, a intrat în partea frontală a unui alt autoturism, marca Renault, condus de Z. Petre de 46 de ani, din Bucureşti, care se afla oprit la semafor pe sensul opus de mers.
Din accident a rezultat rănirea gravă a conducătorului motocicletei, care a rămas internat la spital.
Cei doi conducători au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare, care va fi înaintat spre soluţionare Biroului Cercetări Infracţiuni Rutiere din cadrul Brigăzii Rutiere.