Motivul un pic nebănuit pentru care iubesc maratoanele din București, deși nu particip la ele

Suntem mai mulți cei care iubim maratoanele din București, să știți.

În viața unei persoane care locuiește într-unul dintre sutele de blocuri din oraș de pe traseele maratoanelor, weekendurile cu evenimente sportive sunt printre cele mai frumoase din oraș. Deși unora le dau și bătăi de cap.

Te întâlnești cu vecinii  din cartier la coadă la magazin. ‘Salut vecina, ai văzut, ce ne facem, mâine iar au ăștia maraton, trebuie să îmi mut mașina’, ți se explică. O parte din parcările de pe strada noastră ies în bulevardele aferente maratonului, așa că cei care au locurile acolo – dacă vor să ajungă undeva în ziua respectivă – trebuie ori să se trezească cu noaptea în cap, ori să mute mașina de cu seară în alt loc misterios.

Te trezești în jur de ora 8, într-o liniște mormântală. În mod normal nu te-ai trezi așa devreme în weekend, dar subconștientul tău, care e obișnuit să doarmă lemn în sunet de ambulanțe, claxoane isterice și motociclete turate, s-a panicat. Te întrebi dacă te-ai dus la cele sfinte. Te trezești buimac, te uiți confuz pe geam așteptând să vezi cum arată apocalipsa și vezi doar garduri mici de metal care blochează străzile, plus jandarmerie și poliție care păzesc bulevardul gol. VIAȚĂ!!!

În parcare, descoperi că vecinii de aseară au uitat să mute mașina și acum se învârt îngrijorați în jurul ei. Nu vor mai ajunge neam la IKEA în dimineața aia, așa cum își doreau.

Îți iei câinele și cafeluța și pleci la plimbare într-o liniște superbă, pe care mintea ta nu o poate cuprinde. Vacarmul de bulevard a fost înlocuit de o serenitate montană, întreruptă din când în când de bâzâitul stațiilor polițiștilor. Viața e superbă.

Până acum câțiva ani, așa erau maratoanele de orice fel în zona mea – atât cele de alergat, cât și cele pe biciclete. Fără acompaniament muzical organizat (a.k.a boxe imense), ci existau doar din loc în loc un fel de galerii (care poate erau oficiale sau poate erau doar prieteni entuziaști), care așteptau maratoniștii la colț și strigau HAI ANDREEA CĂ POȚI până li se stingea glasul.

Mai nou, la anumite maratoane apar puncte pe traseu cu stații de amplificare similare cu discotecile din Costinești, cu DJ și muzică cu volum corespunzător. În acele situații (din fericire puține), toată lumea care locuiește pe o rază de 500m trebuie să plece temporar din case.

Spre norocul nostru, cele mai frecvente maratoane sunt din prima categorie, așa că astfel de weekenduri te așezi cu câte un vecin pe bancă, balotați merdenele și flat white în timp ce priviți în liniște la alergători.

Așadar, dragi maratoniști de orice fel, deși nu participăm activ la evenimentele voastre, să știți că există oameni ca noi care vă susțin de pe margine cu fiecare ocazie și care vă mulțumesc că ne faceți viața mai frumoasă fiindcă ne oferiți ceva foarte rar în București – LINIȘTE.

Rămânem datori.