Motivul pentru care Poşta Română va împrumuta 100 milioane de lei

de:
26 dec. 2012
0 Afișari
Motivul pentru care Poşta Română va împrumuta 100 milioane de lei

„Poşta a scos la licitaţie patru loturi de 20 milioane de lei şi două loturi de 10 milioane de lei. Au fost primite patru oferte din partea a patru bănci. Nici una dintre oferte nu a fost refuzată. Toate loturile au fost atribuite costul total încadrându-se în limita de 8,8 milioane de lei. Dupa semnarea contractelor, in funcţie de clauzele contractuale, vom reveni cu detalii despre câştigător”, se arată într-un răspuns al CNPR remis la solicitarea Mediafax.

Anunţul de participare a fost publicat pe www.e-licitatie.ro în 18 iulie, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor a expirat la 3 septembrie.

Compania a estimat costurile împrumutului la 8,8 milioane de lei.

Rambursarea creditului se va efectua din sursele proprii ale operatorului poştal.

Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.

Acţionarii operatorului sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.

În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Compania avea la sfârşitul lui 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numărul mediu de salariaţi a scăzut cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

Cookies