Motivul pentru care mi-au venit spumele ălea mari și cum am scăpat de criză

Sunt pe spume masiv. Masiv, masiv de tot. Îmi pare rău că trebuie să vărs acest rău asupra ta fix acum în timpul a ceea ce magazinele sugerează că ar fi Ajunul Crăciunului, dar luni împlinesc 45 de ani și nu vreau să pășesc în noul meu an cu toată energia asta negativă în mine. Mi-am mai propus eu asta și în alți oameni, dar soarta a avut altă propunere. Nici măcar nu știu despre ce este acest articol, dar îmi doresc să mă las surprins. Trebuie să-l mai leg și de București, poate îl voi denumi chiar “Cum să faci față propriilor spume în București”.

Urania a avut dreptate în 2013 când mi-a zis că va urma o perioadă mai lungă de suferință, dar plină de învățăminte. Într-adevăr, vin după 10 ani mai grei, prin urmare, ceea ce-mi doream eu de la această perioadă a vieții era liniște și aveam, așa, într-un colț al minții teama că o să mă îmbolnăvesc, nu pentru că sunt ipohondru, ci pentru că singurul diagnostic pe care mi-l permit în acest moment este: “Domnul Teleșpan, nu mai aveți mult, două săptămâni maxim!”. Orice alt diagnostic mă lasă fără banii de chirie. Problema mea e că tot ce știu să fac e să scriu și n-am nervi acum să mă apuc să învăț altă meserie, deci scutește-te de a-mi da sfaturi.

Bă și m-am îmbolnăvit. Nu grav, nu te panica. Am răcit în noaptea de, să nu comentezi că e doar răceală, te rog, în noaptea de 25 spre 26 octombrie. La început mi s-a făcut nasul cascadă vreo două zile, dupe care a început să mă doară în gât, dar nu a infecție, ci ca și cum m-ar fi lovit cineva în jugulară și să am, așa o stare din aia de moleșeală ca la răceală. În fine funcțional. Etapa asta a ținut vreo 4 zile.

Apoi mi-am revenit. Jumătate de zi, duminică. Mi-am revenit așa frumos, încât am fost convins că luni voi fi din nou binecunoscutul Adi Țiplă. Dar nuuuuu. Duminică seara mi-a inflamat capul, mi s-a înfundat nasul și am stat așa, etanș cranian până luni seara când m-a apucat tusea. Întâi, așa, pe lejer, discret, ca o doamnă care tușește decentă la teatru. Apoi mai tare. Și mai tare. Am luat varii siropuri, pe ultimul chiar am dat 75 de lei noi în speranța că mă va mântui. Nimic. Nimic, tusea persistă, dar, ca să nu mă plictisesc, se alternează de la o zi la alta cea seacă cu cea productivă. Colac peste pupăză, peste tusea asta, de la icnit, mi s-a declanșat și pe la lombar, ceva contractură musculară mai degrabă, că trece cu clorzoxazonă.

Marți mi s-a infectat ochiul drept. M-am trezit cu el cârpit, ziceai că e cusut cu sârmă, n-am mai pățit în viața mea. M-am dus în oglindă, am tras pleoapa în jos, parcă aveam muci în el. Și o mâncărime pe el, ceva foarte haios. A revenit și starea aia de lipsă de energie care te transformă într-o târâtoare, într-un limax. Miercuri am fost mai bine ca energie, chiar am dus gunoiul, joi și mai bine, dar persistă tusea și am și răgușit ca să fie treaba treabă. O evoluție superbă a acestei răceli.Sunt în spume, că n-am avut în viața mea răceala mai lungă de șapte zile, iar asta e deja a treisprezecea. Și nici nu mai pot să fumez ca să mă calmez.

Și mă gândesc da, mă gândesc la oameni care suferă de ani de zile de boli mult mai grave, la relații toxice care nu se mai termină, dar tot am spume pe mine că nu m-am realizat financiar, astfel încât să pot să mă duc să mă vadă un doctor. Știi, uite, chiar mi-e rușine că am scris asta…Bine, sunt și nesimțit, că în afară de psihicul fragil, n-am avut afecțiuni care să mă bage în spital sau care să necesite examinări medicale, deci n-ar trebui să mă plâng. M-am mai calmat, acum c-am recunoscut asta. Cam așa cred că poate omul să scape cât de cât ușor de spume, scriind despre ce-l freacă la melodie, căci, din punctul meu de vedere sunt mult mai mulți oameni decât s-ar crede care pot scrie bine despre ce-i freacă la melodie. E ușor să scrii despre lucrurile la care te pricepi. Și, mă rog, ideal e să vezi partea bună a lucrurilor.

Partea bună în cazul de față e că eu sunt complet în afara pericolului crizei vârstei mijlocii, pentru că viața mea mereu a fost o criză. Născut homosexual în comunism la Drăgășani, după care s-a nimerit să dau la trei facultăți greșite și să termin una. Am mai și făcut o meserie care nu mi se potrivea deloc timp de doisprezece ani de zile. Și tot de doisprezece ani sunt freelancer. Mai mult lancer decât free, dar asta e o altă discuție.

În fine, având în vedere că n-am ieșit deloc din casă din cauza răcelii, înțelege-mă și pe mine că n-aveam despre ce să scriu și că aveam și eu nevoie să fac o mini criză. Nu boala e problema în cazul românilor, ci lipsa banilor ca să o întâmpinăm cu demnitate. Și sunt șanse să mă înțelegi, căci am văzut la Antena 1 că e asta e cea mai mare frică a românilor, frica de boală, din cauza sărăciei și a sistemului medical. Deci, vă rog eu, nu vă mai îmbolnăviți dacă sunteți săraci, că nu e combinație.

Prin urmare aș vrea să dedic acest articol bolnav tuturor săracilor, de toate felurile. Și celor care dorm pe stradă și celor cărora un covor de trei mii de lei li se pare scump și celor cărora nu le vine să iasă în oraș pentru că nu au haine la fel de mișto ca prietenii lor și celor care ași doresc de zece ani să renoveze bucătăria și celor n-au pus vreodată geană pe geană fără grija zilei de mâine și celor care se uită la prețul prosoapelor de bucătărie de la Mega și celor care nu au ce să le pună copiilor pe masă. Pe unii dintre aceștia putem să îi ajutăm, însă, donând pentru Salvați Copiii Iași, vă las linkul AICI. Sărumâna. Așa a căpătat un sens și articolul ăsta, plus că atunci când ajutăm ne mai scap spumele.