Motivarea judecătorilor: Cei 7 violatori din Vaslui, rearestaţi din cauza atitudinii sfidătoare

de:
12 sept. 2015
1 afișări
Motivarea judecătorilor: Cei 7 violatori din Vaslui, rearestaţi din cauza atitudinii sfidătoare

Judecătorii arată, în motivarea sentinţei privind rearestarea celor şapte violatori din Vaslui, că probele administrate atât în timpul urmăririi penale, cât şi pe durata cercetării judecătoreşti demonstrează, fără dubiu, vinovăţia inculpaţilor: „În cauza de faţă, în baza probatoriilor administrate, se constată existenţa constrângerii morale a persoanei vătămate în întreţinerea raporturilor sexuale şi actelor orale sau anale cu inculpaţii. În primul rând, instanţa reţine că persoana vătămată a fost indusă în eroare cu privire la motivul pentru care a urcat în autovehiulul condus de inculpatul Burlacu Paul Andrei, necunoscând intenţia inculpaţilor de a întreţine relaţii sexuale cu aceştia”.

Constrângerea morală exercitată asupra victimei a avut drept punct de plecare, arată judecătorii, ameninţarea pe care Burada Ovidiu Silviu i-a adresat-o în momentul în care aceştia au rămas singuri în maşină pe câmpul din apropierea localităţii Văleni şi anume că, dacă nu acceptă să întreţină relaţii sexuale cu acesta, va pune toţi băieţii să aibă relaţii sexuale ea, notează adevărul.ro.

„Prezenţa persoanei vătămate pe un câmp, noaptea, în apropierea celor doi inculpaţi şi sub ameninţarea inculpatului Burada Ovidiu Silviu, i-au insuflat acesteia o stare de temere care a împiedicat-o să opună rezistenţă acţiunilor întreprinse în prima fază de inculpatul Burada Ovidiu Silviu. Însuşi inculpatul Burada Ovidiu Silviu afirmă în declaraţia sa din dosarul de urmărire penală că ameninţarea sa a produs efectul dorit: „de frică aceasta a acceptat să întreţină raport sexual normal”, se arată în motivarea hotărârii pronunţate de Judecătoria Vaslui pe 17 august.

Apariţia celorlalţi inculpaţi pe câmpul unde se aflau inculpaţii Burada şi Burlacu au contribuit la menţinerea unei stări de temeri a persoanei vătămate, fiind conştientă că singură în acel loc îi era imposibil să se opună fizic inculpaţilor. ” Numai simpla prezenţă a inculpaţilor, fără a fi necesar ca aceştia să spună sau să întreprindă vreo acţiune a fost suficient pentru a intimida persoana vătămată şi a-i paraliza orice reacţie fizică.”, se precizează motivarea Judecătoriei Vaslui.

Lipsa consimţământului victimei reiese din probatoriul administrat, fără urmă de îndoială, spun judecătorii: „Persoana vătămată nu a vrut să întreţină relaţii sexuale cu niciunul dintre băieţi şi pe fiecare l-a rugat să o ducă acasă, dar fiecare spunea că o va duce acasă după ce va avea raporturi sexuale cu toţi cei care erau acolo. I-a fost frică când a întreţinut cu aceştia raporturi sexuale, a plâns şi a leşinat atunci când inculpatul Burada a aşezat-o în ghenunchi pentru a întreţine un act sexual oral”.

De altfel, toţi inculpaţii au recunoscut că fata le-a cerut să o ducă acasă sau că era speriată şi plângea. „După ce M.R. (victima n.r.) s-a dat jos din maşină, Burada Ovidiu i-a spus că, dacă nu întreţine relaţii sexuale cu noi, o trimite pe jos acasă… Fata, de frică, a leşinat”, a declarat Boicu Ionuţ Bogdan, unul dintre cei trei inculpaţi care şi-a recunoscut faptele.

Magistraţii arată în motivarea condamnării celor şapte tineri că „libertatea fizică a persoanei şi libertatea sexuală constituie atribute importante ale personalităţii umane şi importante valori sociale. Pericolul social care îl generează infracţiunile privitoare la viaţa sexuală constă în răul fizic şi psihic pe care îl provoacă victimei, cu consecinţe grave asupra desfăşurării normale a vieţii sexuale”, iar la stabilirea cuantumui pedepsei a avut în vedere şi faptul că „inculpaţii sunt persoane tinere, la primul contact cu legea penală, că provin din mediul rural, iar conduita lor procesuală denotă o slabă conştientizare a importanţei faptelor penale săvârşite, posibil şi pe fondul unei lipse de educaţie familială şi şcolară în acest sens”.

Faptul că cei şapte tineri au încercat să se apere invocând moralitatea îndoielnică a victimei nu a fost însuşit de judecători. „Instanţa sublinază că este lipsită de relevanţă calitatea morală a persoanei vătămate, aspect pe care inculpaţii au dorit să îl evidenţiese prin apărările pe care le-au formulat, întrucât libertatea fizică şi sexuală a unei persoane nu poate fi încălcată sub niciun pretext”, se arată în motivarea Judecătoriei Vaslui.

Judecătorii au aplicat cea mai mare pedeapsă lui Silviu Burada, apreciind că faptele sale au fost de o gravitate sporită decât a celorlalţi inculpaţi: „Acest inculpat a venit cu ideea de a întreţine relaţii sexuale cu vătămata, a contactat-o telefonic, a convins-o să urce în autovehicul, a ameninţat-o că dacă nu va întreţine relaţii sexuale va fi violată de toţi, înfrângând astfel voinţa victimei, a dezbrăcat-o, a trântit-o în ghenunchi, a ţipat la ea şi în cele din urmă acţiunile sale au determinat leşinul victimei. Acest inculpat s-a comportat ca şi cum ar fi fost cel care hotărâşte ce se întâmplă cu persoana vătămată”.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi inculpaţi, instanţa a apreciat contribuţia acestora la săvârşirea faptelor ca fiind sensibil egală, fiecare întreţinând raporturi sau acte sexuale cu victima, refuzând să o elibereze până când nu va fi întreţinut relaţii sexuale cu fiecare dintre ei.

Faptul că tinerii au dus o campanie permanentă de denigrare a victimei, că au avut o atitudine sfidătoare, dar şi reacţia vehementă şi fără precedent a opiniei publice în acest caz au cântărit decisiv în hotărârea judecătorilor privind rearestarea lor. „Instanţa constată că după momentul plasării sub măsura preventivă a controlului judiciar, măsură restrictivă de libertate dar nu privativă de libertate, sub impactul atitudinii inculpaţilor, a familiilor şi susţinătorilor localnici a acestora, a fost resimţit la nivelul comunităţii locale şi naţionale un puternic sentiment de indignare cu privire la faptul că persoane acuzate de fapte grave sunt judecate sub o măsură mai puţin restrictivă”, se arată în motivarea Judecătoriei Vaslui.

Magistraţii spun că nu au apreciat strict sub acest aspect oportunitatea înlocuirii măsurii preventive, dar „nici nu poate să facă abstracţie totală de aceste lucruri, întrucât, în cele din urmă, această reacţie este o expresie evidentă a unei stări de indignare, de temere generală, că persoane judecate pentru fapte grave au o atitudine sfidătoare la adresa actului de justiţie”.

Nici conduita familiilor celor şapte tineri nu i-a ajutat deloc în faţa instanţei. „Este de notorietate faptul că mama unuia dintre inculpaţi a lansat o campanie pe un site de socializare „Facebook” cu privire la denigrarea persoanei vătămate. Este drept că această campanie nu a venit direct din partea inculpaţilor, însă o astfel de atitudine a unui părinte a inculpatului este o exteriorizare indirectă a atitudinii inculpaţilor faţă de victimă. Acest aspect reiese, fără îndoială, şi din modalitatea în care inculpaţii, prin apărători, şi-au formulat apărările, centrate pe a demonstra calitatea morală scăzută a victimei”, se menţionează în hotărârea pronunţatâ pe 17 august de Judecâtoria Vaslui.

Mai mult pe adevărul.ro.

Cookies