Motiv de strămutare al procesului lui Năstase: una din judecătoarele TMB şi-a făcut doctoratul sub coordonarea fostului premier

de:
03 iul. 2012
0 Afișari
Motiv de strămutare al procesului lui Năstase: una din judecătoarele TMB şi-a făcut doctoratul sub coordonarea fostului premier

”În speţă, din verificările efectuate a rezultat că doamna judecător Laura Andrei are ca îndrumător ştiinţific la lucrarea de doctorat pe Adrian Năstase”, se arată în documentele de la dosar, citate de evz.ro.

DNA a depus la dosar prima pagină a lucrării de doctorat a Laurei Andrei, susţinut pe data de 7 martie 2011

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) urmează să ia în discuţie pe 4 iulie suspendarea judecării cererii de întrerupere a pedepsei formulată de Adrian Năstase, după ce DNA a cerut ÎCCJ strămutarea acesteia de la Tribunalul Bucureşti la o altă instanţă. Instanţa supremă a stabilit termenul pentru judecarea cererii de strămutare formulată de DNA pentru data de 29 august, în timp ce cererea de întrerupere a executării pedepsei lui Adrian Năstase ar urma să se judece la Tribunalul Bucureşti pe 5 iulie. În această situaţie, instanţa supremă a stabilit ca pe 4 iulie să fie luată în discuţie suspendarea judecării cererii lui Adrian Năstase de întrerupere a executării pedepsei de la Tribunalul Bucureşti până la soluţionarea celei de strămutare.

Cookies