Moțiunea simplă pe tema Transelectrica, respinsă miercuri de Camera Deputaților

de:
02 iun. 2015
0 Afișari
Moțiunea simplă pe tema Transelectrica, respinsă miercuri de Camera Deputaților

Liberalii îi cereau ministrului Economiei, Mihai Tudose, să ia decizii radicale pentru a scoate compania Transelectrica „de sub influența PSD”, anunță Agerpres.

Potrivit semnatarilor moțiunii, companiile de stat, în special cele din domeniul energiei, au devenit în mandatul de premier al lui Victor Ponta „anexe” ale partidului condus de acesta, prin care „sunt alimentate firmele și buzunarele prietenilor politici ai guvernării PSD-iste”.

Inițiatorii susțin că, votând această moțiune, deputații vor da un semnal serios că Transelectrica trebuie să iasă din sfera „de influență toxică a PSD-ului” și îl vor obliga pe ministrul Economiei să ia decizii „responsabile” și „radicale”, prin care compania să nu mai fie locul în care sunt satisfăcute „câștigurile clientelei PSD-iste”, respectiv „orgoliile politice de moment”, sacrificându-se astfel interese majore de politică energetică.

Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a declarat, la dezbaterea moțiunii, că Transelectrica este o companie cu adevărat importantă, cu management performant, așa cum apreciază și reprezentanții instituțiilor financiare internaționale.

„Mi-e foarte greu să înțeleg care este subiectul moțiunii. Partenerii noștri externi, creditorii noștri văd în Transelectrica o companie performantă. Această moțiune este doar o sinteză de metaforă. Eu nu confund semnatarii moțiunii cu cei care au scris-o. Această moțiune este generatoare de titluri de presă. Moțiunea are cifre false, lipsă de consistență. Să spui că transportatorul național de energie a abdicat de la misiunea sa este o denigrare”, a afirmat Mihai Tudose.

Potrivit ministrului Economiei, profitul net al Transelectrica a fost, în 2014, de 358 milioane de lei, față de 9,6 milioane lei în 2010 și 110 milioane lei în 2011. Dividendele pe care Transelectrica le-a plătit la stat în 2014 s-au cifrat la 120 milioane lei, față de 5 milioane lei încasate în 2010 când ministrul Economiei era Ion Ariton.

„Nu am plătit niciun bonus, nici măcar un leu, membrilor Consiliului de supraveghere”, a mai spus Tudose.

În dezbaterile din Camera Deputaților, deputatul social-democrat Rodin Traicu a susținut că România va deveni un hub energetic, așa cum devine o putere regională din ce în ce mai importantă din punct de vedere economic, el adăugând că sarcina parlamentarilor este să adopte legi bune, care să fie în concordanță cu directivele Uniunii Europene.

În schimb, liberalul Lucian Bode a afirmat că prin moțiunea simplă privind Transelectrica se dorește aducerea în discuție a neregulilor constatate la această companie, indicând, printre altele, deciziile lipsite de transparență și politica „discreționară” de personal.

Pe de altă parte, grupul parlamentar PC-PLR a anunțat, prin vocea deputatului Cezar Cioată, că va vota împotriva moțiunii simple.

Camera Deputaților a început marți dezbaterea moțiunii simple „PSD curentează banul public — bonusuri uriașe, contracte cu dedicație și secrete de stat la Transelectrica”.

Moțiunea este citită în plen de deputatul PNL Radu Țîmpău.

Deputații PNL, inițiatorii acestui demers, îi cer ministrului Economiei, Mihai Tudose, să ia decizii radicale pentru a scoate compania Transelectrica „de sub influența PSD”.

Potrivit moțiunii, companiile de stat, în special cele din domeniul energiei, au devenit în mandatul de premier al lui Victor Ponta „anexe” ale partidului condus de acesta, prin care „sunt alimentate firmele și buzunarele prietenilor politici ai guvernării PSD-iste”.

Inițiatorii susțin că, votând această moțiune, deputații vor da un semnal serios că Transelectrica trebuie să iasă din sfera „de influență toxică a PSD-ului” și îl vor obliga pe ministrul Economiei să ia decizii „responsabile” și „radicale”, prin care compania să nu mai fie locul în care sunt satisfăcute „câștigurile clientelei PSD-iste”, respectiv „orgoliile politice de moment”, sacrificându-se astfel interese majore de politică energetică.

Cookies