Motanul fan „V-ați Ascunselea” trăiește în Drumul Taberei. A dispărut brusc, stăpâna l-a căutat pe străzi și pe internet, el era ascuns în bucătărie. L-a dibuit după strănut

03 iun. 2024
4534 afișări
Motanul fan
Motanul fan "V-ați Ascunselea" trăiește în Drumul Taberei. A dispărut brusc, stăpâna l-a căutat pe străzi și pe internet, el era ascuns în bucătărie. L-a dibuit după strănut | Sursa foto: Animale pierdute/gasite in Bucuresti/Ilfov/Romania - Facebook

Când animalul de companie, fie el pisică sau câine, fuge de acasă sau se pierde prin cartier și nu mai știe care e ușa de la casa lui, stăpânii pun în aplicare planul roșu de căutare. Pun afișe cu poza lui prin scările de bloc, pe stâlpi sau întreabă vecinii dacă l-au văzut, merg seara, când e mai liniște, să-l caute și sună pe la toate cabinetele veterinare sau adăposturi să întrebe dacă nu cumva a fost adus în respectivele locații. Însă, uneori, blănosul s-ar putea să fie chiar sub nasul nostru.

O bucureșteancă a întors casa pe dos pentru a-și găsi motanul

Persoanele care poartă ochelari se pot regăsi cel mai bine în următoarea situație: simți că-ți lipsesc ochelarii, îi cauți prin toată casa, te gândești că i-ai lăsat pe la birou sau i-ai pierdut, apoi, după câteva ore de căutat frenetic, îți dai seama că erau pe cap.

Cu o situație să zicem asemănătoare s-a confruntat și o bucureșteancă care, speriată fiind că și-a pierdut motanul prin Drumul Taberei, l-a căutat prin toată casa, a publicat mai multe fotografii cu el pe grupul de Facebook Animale pierdute/gasite in Bucuresti/Ilfov/Romania, în speranța că-l va găsi.

Vă rog mult să mă anunțați dacă vedeți acest motan în cartier ANL Brâncuși Drumul Taberei. E castrat, grăsuț și răcit, e sub tratament cu antibiotic. Are o ureche parțial fără păr. La orice oră mă puteți contacta pe Messenger.

În cele din urmă, femeia a oferit un update. Motanul a fost găsit, după ore întregi în care stăpâna l-a căutat prin cartier și prin casă, și se pare că nici măcar nu părăsise locuința. Felina se ascunsese în corpul de la cuptor.

Update După ore întregi de căutat prin cartier și după ce am mutat efectiv mobila și am scos toate hainele din șifonier, l-am auzit strănutând. Era în masca de la cuptor. Mulțumesc, Doamne!

O rundă cinstită de „V-ați ascunselea”. 🫣

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies