„Morcoveața” este o pisicuță găsită într-un tufiș, pe o străduță din Berceni, de un puști care se întorcea la școală.
Miorlăia zgribulită dar, spre deosebire de mai toate pisicile nimănui de prin București, nu era deloc sperioasă ci, dimpotrivă, uimitor de încrezătoare.
A văzut-o primul unul dintre copiii dintr-o gașcă în drum spre casă de la școală. S-a desprins în fugă de grup și s-a dus la ea, ne povestește acum mama lui, printr-un e-mail trimis redacției:
Cred că m-a sunat în primele 10 secunde: «Mama, mama, te implor, o facem pisica noastră? E miiicăă răăăău, perfect de frumoasă, probabil că e un pic puricoasă, dar e atât de prietenoasă! cred că e cea mai prietenoasă pisică de pe planetă! Știi cum stă s-o mângâi? IN-avem voie s-o lăsăm în stradă… E minunată!» Și copilul meu a turuit așa vreo 5 minute, nici nu aveam loc să scot vreo silabă, povestește mama.
Problema e că mama se știa ușor alergică la pisici. Cum stătea mai mult în preajma vreuneia, cum începeau să-i lăcrimeze ochii, neplăcere însoțită, deseori, de niște mâncărimi de piele – nu foarte intense, dar foarte iritante. Dar îi plac pisicile, copilul era de neoprit, așa că s-a hotărât, și-a zis „ce-o fi, o fi!” și i-a spus copilului să aducă pisicuța acasă.
Au dus-o la veterinar, au deparazitat-o, i-au făcut carnet (cu numele Morcoveața, desigur), i-au luat litieră, nisip, plicuri și boabe, vreo două culcușuri pufoase, iar viața cu pisica în casa a început a și cu o rezervă de antihistaminice, pe care și-a făcut-o mama.
În primele șase luni, am luat o pastilă pe zi. Cumva ciudat, treptat n-a mai fost nevoie. Cred că și corpul meu a acceptat că avem pisică, mai povestește acum mama.
Dintre toate lucrurile extraordinare pe care le poți trăi când aduci animal în viața ta, bucureșteanca din Berceni al cărei copil a salvat-o pe Morcoveața vorbește despre unul dintre cele mai dificile momente ttrăite de ea și depășite cu ajutorul pisicii.
Am avut, acum un an, o alertă medicală îngrozitoare. Pe durata investigațiilor care parcă nu se mai terminau, eram pe dinăuntru un vulcan de temeri are stătrea să izbucnească, dar pe care nu viam să îl las să iasă la suprafață, în primul rând ca să nu sperii copilul. Au fost vreo trei săptămâni cumplite, cu nopți nedormite, în care plângeam pe ascuns. Și, în fiecare dintre aceste nopți, venea lângă mine. Și se cuibărea exact acolo unde mă durea! Știu că poate sună ciudat sau chiar exagerat, dar chiar simt că, în perioada aia, Morcoveața m-a salvat. De nopțile de groază, de neliniște..
Pisicuța zisă „Morcoveața din Berceni” este doar una dintre miile de pisici care îmbunătățesc viețile oamenilor care le adoptă.
Pisicile, la fel ca orice animal de companie, vine în casele noastre cu multe beneficii.
Pot oferi rutină și scop, uneori exact atunci când ai mai mare nevoie. Trebuie să hrănești pisica, să-i cureți litiera, să te joci cu ea – toate parte dintr-o rutină și responsabilitate zilnice care te pot ajuta să te simți mai ancorat.
Pisicile oferă o prezență caldă și liniștitoare și, în momente dificile, îți pot aminti că nu ești singur.
Curiozitatea și felul lor jucăuș de a fi îți pot distrage atenția de la gândurile întunecate care, după cum știm, au de atâtea ori talentul de a se înmulți și de a persista în mințile noastre.
Iar pisicile chiar pot dezvolta o legătură emoțională profundă cu stăpânii lor. Iar ăsta e, negreșit, nun lucru extraordinar!
Sursa foto: Dreamstime