Morcheeba / Parov Stelar Band / The Amsterdams /Electric Brother

de:
08 sept. 2011
0 Afișari
Morcheeba / Parov Stelar Band / The Amsterdams /Electric Brother

TM LIVE prezinta:

MORCHEEBA

PAROV STELAR BAND

THE AMSTERDAMS

ELECTRIC BROTHER (dj set)

Morcheeba, trio-ul format din fratii Paul si Ross Godfrey si Skye Edwards, a subliniat, pe parcursul unei cariere de 15 ani ce este trip hop-ul. “Unul dintre scopurile formatiei Morcheeba a fost intotdeauna de a crea albumul pe care nu il avem inca in colectia noastra”, afirma Ross Godfrey.

Blood Like Lemonade” este albumul pe care l-au cautat in toti acesti ani, unul care transporta esenta albumelor deja clasice, ca “Who Can You Trust?” si “Big Calm”, in locuri noi si exotice. Sufletul materialului discografic este dat de groove-ul relaxat, downtempo, de trip-hop, care a ajuns deja o marca a trupei, imbogatit cu elemente intrigante si deosebite, cum ar fi linia instrumentului african kalimba de pe piesa “Even Though”, sitarul si muzicuta de pe “Mandala”, si sunetul metalic al chitarii de pe “I Am The Spring”, iar mai presus de toate, vocea unica a solistei Skye Edwards.

Blood Like Lemonade” este, in acelasi timp, o introspectie cu melodii care reflecta trairi din viata personala a membrilor trupei si viziunea lor de viitor, iar transpunerile in personajele subliniaza asta: vampirul din “Blood Like Lemonade”, astronautul abandonat din “Even Though”, ucigasul din “Recipe for Disaster” si exploratorii vikingi din “Beat of The Drum”.

Toate aceste elemente alcatuiesc cel mai satisfacator album al unei cariere ce dureaza de 15 ani, timp in care Morcheeba a schitat ceea ce avea sa devina stilul trip-hop cu albumul de debut “Who Can You Trust?”. Cariera trupei Morcheeba este o calatorie care i-a adus in fata a zeci de mii de fani entuziasti din toate colturile lumii si de-a lungul timpului le-a oferit oportunitatea de a canta alaturi de mari eroi muzicali ca Big Daddy Kane, David Byrne, Kurt Wagner si Slick Rick.

“Morcheeba este ca un cort mai mic, care are nevoie de noi toti pentru a construi structura care sa-l suporte” explica Ross.

Sunetele de jazz si swing combinate impecabil de Parov Stelar i-au asigurat acestuia o pozitie de top in randul producatorilor de talie mondiala. Alaturi de trupa sa, transforma sound-ul celor patru albume si a numeroaselor single-uri intr-un show live dinamic.

Dupa primele release-uri, sub aliasuri diferite dar si cu numele sau real, Marcus Füreder a infiintat label-ul Etage Noir Recordings in 2003. Din acel moment a lansat piese doar sub numele de scena Parov Stelar. In 2004 EP-ul “KissKiss” si albumul ce i-a urmat la scurt timp “Rough Cuts”, au reprezentat momentul muzical in care a patruns pe scena internationala a muzicii electronice. Abordarea sa originala asupra productiei muzicale, combinata cu un simt dezvoltat al esteticii sunetului i-a atras respectul colegilor si reputatia de pionier al unui nou gen muzical.

Termenul “Electro-Swing” a fost stabilit sa desemneze acest nou gen. Albumele urmatoare “Seven & Storm”, “Shine” si proaspatul album dublu “Coco”, impreuna cu numeroasele single-uri si remixuri, l-au pozitionat pe Parov Stelar ca unul dintre cei mai de succes artisti ai lumii muzicale internationale. Piesele sale au aparut in numeroase reclame televizate si coloane sonore si au aparut pe mai mult de 700 de compilatii.

Dupa ce a pornit la drum ca artist solo, in 2005, Parov Stelar a decis sa completeze formula de scena cu instrumentistii care astazi formeaza trupa sa. Colaborarea cu patru muzicieni i-a influentat creatiile in mod evident. In formula aceasta, succesul si popularitatea au crescut vizibil, iar publicul si organizatorii de evenimente si festivaluri au fost cuceriti iremediabil de magic si energia show-urilor marca Parov Stelar Band.

The Amsterdams este una dintre cele mai reprezentative trupe de indie rock din Romania. Trupa s-a infiintat in 2005 si, la ora actuala, este formata din Andrei Hategan (voce, clape), Ovidiu Bejan (chitara), Augustin Nicolae (chitara bas) si Andrei Ungureanu (chitara).

In primavara anului 2008 The Amsterdams a lansat “Automatic”, EP-ul de debut care a inclus patru piese si a patruns pe piata Marii Britanii. Membri trupei au continuat sa concerteze atat pe plan local cat si international, dar au petrecut indeajuns timp in studio pentru ca, un an mai tarziu, sa lanseze albumul “Adolessons”. Acest album de debut a inclus 11 piese si a fost lansat la Post Pop, casa de discuri ale carei baze le-a pus trupa.

La inceputul anului 2011, The Amsterdams a lansat “Electromagnetica”, un album de 10 piese produs de artistul roman Electric Brother si masterizat de Harris Newman (cunoscut pentru munca din spatele single-urilor unor trupe ca Arcade Fire si Wolf Parade), care include si un featuring, demn de subliniat, cu Dan Boeckner (Handsome Furs). Ambele albume The Amsterdams, “Adolessons” si “Electromagnetica”, sunt in continuare disponibile in reteaua librariilor Carturesti din tara.

Vara acestui an se incheie cu succes pentru The Amsterdams odata cu lansarea noului single cu videoclip, “Summertime”, in colaborare cu Roxana (We Singing Colors). Membrii trupei au anuntat ca se pregatesc de inregistrarea celui de-al treilea album, in afara tarii de aceasta data, insa, pana atunci, fanii trupei pot asculta “Summertime” la Radio Guerilla si pot urmari videoclipul aici:

Electric Brother este probabil unul dintre cel mai des mentionate nume pe albumele preferate ale publicului roman. Discurile lansate cu Aievea si NSK, colaborarile cu Vlaicu Golcea, Norzeatic & Khidja Clouds Society, Junkyard, The Amsterdams, Kumm si multi altii, coloana sonora a filmelor lui Radu Muntean, si DJ set-urile absolut neasteptate i-au adus un loc important in muzica romaneasca.

In luna iunie a acestui an, Electric Brother a lansat un nou album solo, “Pe Pamant”, o calatorie sonora pe pamant prin care incearca sa lege culturi, generatii, povesti si personaje, cu aceeasi forta cu care si-a largit propriile orizonturi. Discul are invitati din Timisoara, Londra, Delta Dunarii, Guinea Bissau si multe alte locuri si este disponibil in toata reteaua librariilor Carturesti din tara.

Program:

22:00 – 23:40 – Electric Brother

23:40 – 00:40 – The Amsterdams

01:00 – 02:30 – Morcheeba

02:45 – 04:15 – Parov Stelar

04:20 – 06:00 – Electric Brother

Biletele in avans se pot cumpara prin comanda online la www.Bilete.ro, din cele peste 500 de oficii postale de pe intreg cuprinsul tarii semnalizate “Aici Bilete.ro” si dintr-un numar de locatii care vor fi anuntate in curand.

Cost: 70 lei (in avans), 95 lei (la locatie)

Cookies