Monumentul nepăsării, în inima Bucureștiului: Casa N. Petrașcu. Capodopera din Romană a arhitectului Ion Mincu va fi restaurată de PMB, dar lucrările sunt blocate
Monumentul nepăsarii, în inima Bucureștiului: Casa N. Petrașcu. Capodopera arh. Ion Mincu din Romană va fi restaurată de PMB, dar lucrările sunt blocate. Foto credit: Buildings of Romania.
Una din cele mai frumoase clădiri proiectate de Ion Mincu, creator de stil și școală de arhitectură națională, zace de decenii în Piața Romană no.1.
Clădirea cu răni la vedere, capodoperă a stilului neoromânesc, așteaptă în zadar o șansă, zile mai fericite. O văd turiștii străini în drum spre aeroport, o contemplăm la stop la Romană, toți o știm; casa, “de o discreție mănăstirească”, amintește de o misterioasă biserică bizantină și rămâne acolo fie iarnă, fie vară, inconfundabilă dărăpănătură, de la an la an tot mai suferindă.
1928, Casa Nicolae Petrașcu. Imagine de epocă publicată în volumul „Ioan Mincu”, de Nicolae Petrașcu, Cultura Națională, București, 1928.Foto credit: Buildings of Romania. Instagram: @buildingsofromania.
În 1928, diplomatul, scriitorul și criticul de artă Nicolae Petrașcu, își descria astfel reședința:
În mijlocul celorlalte clădiri ce o înconjoară și care nu spun nimic, Casa vorbește o limbă cu un înțeles profund și tainic. (Nicolae Petrașcu, “Ioan Mincu”, ed. Cultura Națională, București, 1928, pp.91-92).
Salvarea Casei Nicolae Petrașcu, sub semnul lui Sfântu’ Așteaptă
În 2022, Clotilde Armand, pe atunci primar al Sectorului 1, amenința proprietarii cu mărirea impozitului de până la 500%, dacă nu va repara și întreține monumentul. În plus, edilul soma proprietarii să înceapă repararea casei în termen de 6 luni.
Ce s-a întâmplat după această furtună într-un pahar cu apă? Nimic.
Casa Nicolae Petrașcu-opera marelui arhitect Ion Mincu a ajuns astăzi o rană pe obrazul Bucureștiului- se află într-un proces de degradare și nimeni nu face nimic pentru salvarea ei. Acest imobil monument istoric și o bijuterie a arhitecturii românești riscă să dispară sub ochii noștri.
Aș vrea să știți că noi nu vom sta nepăsători. Responsabilitatea reparării, întreținerii și modernizării imobilelor revine proprietarilor, persoane fizice sau juridice, conform art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002, privind gospodărirea localităților urbane și rurale, a scris atunci Clotilde Armand pe facebook.
Foto credit: Buildings of Romania. Instagram: @buildingsofromania.
Tot în 2022, Primarul Sectorului 1 anunța că a început demersurile pentru procedura de expropriere a proprietarilor Casei Nicolae Petrașcu
Ce s-a întâmplat după această supremă amenințare? Nimic.
17 august 2022.
Am decis să inițiem procedura de expropriere pentru Casa Nicolae Petrașcu. (..). Aceste imobile sunt în prezent proprietate privată. Pentru a le restaura, reabilita și reda comunității este necesar, într-o prima etapă, ca ele să fie expropriate pentru cauză de utilitate publică. Colaborăm deja cu Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și cu Primăria Capitalei pentru unele obiective din sectorul 1, anunța Clotilde Armand.
Casa Nicolae Petrașcu este încadrată în Clasa II de risc seismic, conform Expertizei Tehnice din 2023
În anul 2024 s-a emis un Certificat de Urbanism cu scopul executării lucrărilor de construcții privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a clădirii, document semnat de primarul Nicușor Dan și de Matei Damian, Arhitect Șef.
Imobilul figurează pe lista monumentelor istorice actualizată, la poziția 1902, cod B-II-m-B-19577-Casă. Conform PUZ Zone Construite Protejate , imobilul se află în zona protejată nr. 26 Amzei, țesut rezidențial tradițional tipic-unicat la nivel internațional, cu un fond construit de valoare arhitecturală ridicată.
Imagine publicată de Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe pe pagina sa de facebook.
1907. Casa este proiectată de arh. Ion Mincu pentru prietenul său, Nicolae Petrașcu, fratele ilustrului pictor Gheorghe Petrașcu, pe un teren cumpărat de la Primărie
Istoria autorizării clădirii din Piața Romană no.1, fosta Piață Lascăr Catargiu, a fost documentată de arhitectul Adrian Bălteanu.
În 1907, cu un capital de 7000 de lei, Nicolae Petrașcu a cumpărat de la Primăria Comunei București, prin licitație, un teren în Piața Lascăr Catargiu 1 (azi Piața Romană no. 1) pentru a-și construi o casă.
Arh. Adrian Bălteanu: Potrivit documentelor consultate la Arhivele Naționale, în martie 1905, Nicolae Petrașcu trimite primăriei intenția de a participa la licitații pentru achiziționarea unuia din loturile “Prelungirea Căprioarei colț cu Luigi Cazzavillan” sau B-dul Colței, strada Romană colț cu str. Primăverii (teren rezultat din trasarea Pieții Romană și a Bd. Lascăr Catargiu-nume actuale).
Dosarul găsit la Arhivele Naționale, permite datarea construcției. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, încheiat la 28 martie 1907, Nicolae Petrașcu se obligă să plătească în trei rate anuale, ultima la 1 aprilie 1910, și să construiască în termen de 4 ani. N. Petrașcu cere în mai 1908 amânarea cu 3 luni a ratei de la 1 aprilie 1908, invocând faptul că realizase construcția imediat ce cumpărase locul.
Conform volumului “Itinerar inedit prin case vechi din București”, scris de Petre Oprea și publicat în 1986 la Editura Sport Turism, G. D. Mirea, pictor și muralist, la cererea lui Nicolae Petrașcu, l-a recomandat pe Dimitrie Mihăilescu, unul din elevii săi, să picteze plafonul cu o copie după lucrarea sa, “Vârful cu dor”, pictura având o suprafață de 24 metri pătrați.
Foto credit: Buildings of Romania. Instagram: @buildingsofromania.
Petre Oprea în volum: Pentru cine cunoaște stilul lui Ion Mincu, probabil că detaliile sunt inconfundabile. În cazul acesta mă refer la felul în care sunt amplasate și decorate ferestrele, la decorațiunile aplicate între ferestre sau aerul masiv pe care îl are clădirea, senzație creată și de ușa de la intrarea în clădire sau bovindoul care împarte clădirea în două planuri.
Casa Nicolae Petrașcu, o capodoperă ridicată dintr-o mare prietenie. Arhitectul Ion Mincu nu a cerut nicio răsplată bănească pentru lucrarea sa
Nicolae Petrașcu îl portretizează pe arhitectul Ion Mincu, la împlinirea vârstei de 33 de ani, în monografia dedicată arhitectului, volum cu 65 de ilustrații.
Înalt, subțire, mlădios, smead la față, cu părul ondulat castaniu, cu cărare dreapta în mijlocul capului, cu o frunte sculpturală, cu ochii verzi albăstrui într-o orbită imensă, cu barbă, de asemenea castanie, despărțită puțin în două, un cap de Crist cu ceva din trăsăturile și personalitatea lui Michelangelo, cu mersul cadențat, cu mâinile și picioarele fine. Moral, o stăpânire de sine, o demnitate sufletească, o mândrie imperturbabilă. În viața lui nu a măgulit pe nimeni și mai puțin încă pe cei față de care avea interese.
O judecată dreaptă și pe față, spunând oricui adevărul, fără a se gândi la urmări, nu avea admirații entuziaste pentru nimeni, văzând, din contra, lipsurile la oricine și îmbrăcând totul în păreri scurte, izvorâte dintr-o minte unde ele se concentrau latent și se rezumau lapidar.
Ion Mincu (1852-1912), arhitect, inginer, profesor. Imagine publicată de Nicolae Petrașcu în volumul ” Ioan Mincu”, Cultura Națională, București, 1928.
Nicolae Petrașcu ne-a lăsat și povestea construirii casei în volumul “Ioan Mincu”, Cultura Națională, București, 1928, pp.91-92.
Nicolae Petrașcu în volum:Tot cam pe atunci, pe locul din piața Lascăr Catargiu colț cu strada Bălcescu (azi D.I. Mendeleev), loc neregulat ca formă, Mincu se oferi singur să-mi facă planul și casa care se vede astăzi acolo. În ea, piesa de căpetenie urma să fie un salon, în care să se facă lecturi literare și muzică. Încercările lui de a întocmi planul au ținut mai mult decât crezuse el însuși. Era o greutate, dată fiind neregularitatea terenului.
Într-o seară, când mă dusesem să-l iau de la birou, el îmi arătă, în sfârșit, planul cu dispozițiile interioare, explicându-mi-le și întrebuințând necontenit, după orice lămurire, expresia grecească: Katalamvanis?
Camerele erau toate regulate ca unghiuri, holul pe două planuri, c-o scară între ele, iar salonul, prin înfățișarea lui originală, mai presus de toate așteptările, dreptunghiular, c-o afundătură rotundă, ridicată în estradă, pe o latură, menită orchestrei și tribunei de lectură.
Plafonul, în groase grinzi aparente de mahon, având în mijlocul lui un loc rezervat picturii și unde s-a pus o reproducere după “Vârful cu Dor” al lui Mirea, făcută de pictorul Mihăilescu, răspunzând minunat ca subiect, prin nimfele care zboară în albastrul cerului, la scopul ideal al salonului.
Nicolae Petrașcu în tabloul „Hidalgo” pictat de G. D. Mirea (wikipedia).
“La urmă, Mincu îmi arătă cele două fațade ale casei, atât de frumoase în simplitatea lor. După puțin, se începu construcția clădirii și, o vară întreagă, el veni aproape zilnic ca să-i observe mersul”
Nicolae Petrașcu în volum: Pe la cinci ceasuri, când trecea soarele spre apus, îl vedeam sosind și urcând ușor scările de scânduri cu stinghii, bătute în cuie drept trepte, până sus pe schele, unde vorbea cu lucrătorii și cu antreprenorul, iar după aceea, se așeza pe treptele de piatră de la statuia lui Lascăr Catargiu privind lucrarea în lumina amurgului și jucând în mintea lui ritmul liniilor ce urmau s-o completeze.
“Când ea fu gata, îmi păru atât de frumoasă, încât într-o seară, mărturisindu-i, mișcat profund, sentimentul meu, Mincu îmi zise: “Sinceritate pentru sinceritate, este poate singura plată pe care am avut-o în viață”
Nicolae Petrașcu în volum: În adevăr, pentru cine privește bine lucrarea această mică, vede în ea o arhitectură aleasă prin proporțiile și armonia ei.
Ușa aceea de fier, nu prea mare, pusă în zidul plin, balconul care o adăpostește, acoperământul frumos înclinat, distanțele dintre ferestre și bovindoul delicat, sprijinit pe contrafortul de dedesubt, atât de grațios, ca și mica colonetă care susține la spate marginea calcanului de lângă streașină, sunt elemente atât de fericit împreunate, că ele fac din casa această de o discreție mănăstirească, o perlă arhitectonică a Capitalei.
În mijlocul celorlalte clădiri ce o înconjoară și care nu spun nimic, ea vorbește o limbă cu un înțeles profund și tainic. (N. Petrașcu, “Ioan Mincu”, ed. Cultura Națională, București, 1928, pp.91-92.
Sursa: Wikipedia Commons.
Mihail Caffe în volumul “Ion Mincu”, București, ed. Meridiane, 1970:
Masivitatea plinurilor cu goluri relativ puține, arcada joasă în plin cintru și ornamentul discret în piatră cioplită ne introduc în lumea de forme a casei de deal oltenești, dar mai ales în cea a unor vechi biserici, care păstrează destul de vizibil structurile bizantine.
Tabloul “Vârful cu Dor”, reproducere a capodoperei pictorului G.D Mirea, planează pe tavanul salonului Casei Nicolae Petrașcu, pe o suprafață de 20 m.p. În anii ’80, pictura murală încă mai exista
Nicolae Petrașcu în volumul ““Icoane de lumină”: Tabloul decorativ “Vârful cu Dor” atinge punctul de sus al ascensiunii lui Mirea. El reprezintă un păstor pe un vârf de munte, care se deșteaptă din somn și se vede înconjurat de patru nimfe ce se desfac din nori împrejurul lui în aer. Inspirat de legenda populară a “Muntelui cu Dor”, răstălmăcită de Carmen Sylva, tabloul acesta impresionează în chip cu totul extraordinar. (..).
Copia tabloului lui G. D. Mirea „Vârful cu dor” pe plafonul casei Nicolae Petrașcu. Imagine publicată de Nicolae Petrașcu în volumul ” Ioan Mincu”, Cultura Națională, București, 1928.„Vârful cu dor”, tabloul original semnat de G. D. Mirea, Muzeul de Artă-Tulcea, wikipedia commons.
Nicolae Petrașcu în volumul “Icoane de lumină”: Execuția minunată a tabloului care coboară visul, adică zânele, pe pământ, și înalță pe pastor la o frumusețe de Făt Frumos, îmbină ingenios cele două lumi deosebite, cum se îmbină două culori alăturate spectrului solar, alcătuind astfel împreună o viziune poetică, de un farmec nespus. Prin aceasta, tabloul, deși înfățișează un cioban de-al nostru și o legendă românească, ne înalță într-o atmosferă olimpică, într-o regiune de artă universală, cum ne înalță o poezie a lui Eminescu sau o simfonie a lui Enescu.
Tabloul acesta m-a subjugat atât cu frumusețea lui, că am rugat pe elevul lui Mirea, pictorul Mihăilescu, el însuși un temperament de artist, de l-a reprodus în mărimea lui, aplicându-l apoi pe plafonul casei mele din Piața Lascăr Catargiu 1, unde planează și astăzi pe o suprafață de 20 m.p, cu poezia lui divină. (Nicolae Petrașcu, “Icoane de lumină”, vol. II, Tipografia Bucovina, București, 1937, pp.176-178).
Studiu pentru „Vârful cu Dor”. Sursa imaginii: Dependent de Artă.
Nicolae Petrașcu, prieten al pictorilor și al elitei talentelor literare
Arh. Adrian Bălteanu: Nicolae Petrașcu a fost director al Revistei “Literatură și Artă Română. Idei, simțire, formă” (1896-1910), o gazeta literară importantă în epoca. Revue des revues scria la 1 februarie 1899:
Marele magazin român continuă să grupeze în jurul lui elita talentelor literare din țară”, printre colaboratori fiind enumerați: B.P. Hasdeu, Al. Vlahuță, N. Iorga, A.D. Xenopol, iar în revistă au fost reproduse opere ale lui N. Grigorescu, Th. Aman, G.D. Mirea etc.
Potrivit casetei editoriale, în anul 1907, direcția și administrația revistei, funcționau în casa proiectată de Ion Mincu. O imagine a casei însoțită de explicații “Casa N. Petrașcu” apare în revista în primul număr din 1909. Anuarul Bucureștilor din 1918 dădea proprietar al casei (atunci cu adresa: Bd. Lascăr Catargiu no 1bis” ), tot pe Nicolae Petrașcu.
Nicolae Petrașcu (1859-1944). Sursa imaginii: Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, ed. Academiei, București, 1979.
Diplomat, scriitor, istoric și critic de artă, Nicolae Petrașcu s-a născut la Tecuci la 5 decembrie 1859, părinții săi fiind Elena (născută Petrovici-Rușciucliu) și Costache Petrașcu. Unul din frații săi a fost marele pictor Gheorghe Petrașcu. A urmat școala primară în orașul natal, iar liceul la Bârlad unde a fost coleg cu Alexandru Vlahuță de care îl va lega o strânsă prietenie.
În 1884, Nicolae Petrașcu a absolvit Facultatea de litere și Drept de la București. A urmat și cursurile Conservatorului de muzică și artă dramatică din București, fără a finaliza însă aceste studii
În 1885, Nicolae Petrașcu intră în diplomație, cu gradul de atașat de legație, după ce participă la primul concurs de admitere organizat de Ministerul Afacerilor Străine. În cadrul administrației centrale a Ministerului Afacerilor Străine a activat la Diviziunea Politică, iar în perioada 16 aprilie 1888-16 martie 1889 a fost șeful de cabinet al ministrului Petre P. Carp. (Sursa: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe).
Nicolae Petrașcu a îndeplinit misiuni la legațiile României de la Constantinopol (1886-1887 și 1889-1891), Viena (1887), și Paris (1889)
La Paris, Nicolae Petrașcu l-a avut șef pe poetul Vasile Alecsandri, care în perioada 1885-1890 a fost ministrul României în Franța.
Nicolae Petrașcu a alcătuit o serie de monografii: “Mihai Eminescu” (1892), “Vasile Alecsandri “ (1894), “Nicolae Grigorescu” (1885), “Carmen Sylva” (1899), “Ion Mincu” (1928), iar în perioada 1935-1941 a publicat patru volume de memorialistică intitulate “Icoane de lumina”. (Sursa: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe).
Document diplomatic, Nicolae Petrașcu, atașat de Legațiune la Constantinopol. Sursa: Arhivele Diplomatice ale Ministerului de Externe.
Nicolae Petrașcu a primit mai multe medalii, atât pentru activitatea diplomatică, cât și pentru cea literară: ordinul turcesc “Medjidie”, clasa a IV-a în 1888, ordinul “Coroana României’, în grad de Cavaler în 1891 pentru activitatea diplomatică, “Bene-Merenti”, clasa I-a în 1893 pentru merite literare și “Steaua României”, în grad de Cavaler în 1898 la propunerea Ministerului Instrucțiunilor Publice și Cultelor.
Sursa imaginii: Wikipedia Commons.
„Casa Nicolae Petrașcu, monumentul nepăsării” este un episod din seria „Make Bucharest Great Again”, care vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare.
De Ziua Porților Deschise, la Bellu-Muzeu în Aer Liber, peste 700 de bucureșteni au venit să vadă, la interior, Mausoleul Familiei Cantacuzino, cel mai mare și mai frumos monument funerar din
Situată în Piața Romană, chiar la numărul 1, se află Casa Nicolae Petrașcu, o capodoperă a arhitectului Ion Mincu dedicată bunului său prieten, diplomatul Nicolae Petrașcu. Din păcate,