Monumentul dedicat poliţiştilor rutieri căzuţi la datorie urmează să fie amplasat lângă sediul DGPMB

de:
10 iun. 2020
0 Afișari
Monumentul dedicat poliţiştilor rutieri căzuţi la datorie urmează să fie amplasat lângă sediul DGPMB

Amplasarea se realizează în Calea Victoriei nr.19, lângă sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), anunţă PMB prin intermediul unui comunicat.

„Monumentul, operă a artistului plastic Ioan Ladea, a fost donat Primăriei Municipiului Bucureşti de către Corpul Naţional al Poliţiştilor şi a fost inclus în domeniul public al Municipiului Bucureşti, în administrarea Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, prin Hotărârea de Consiliu General al Municipiului Bucureşti nr.550/ 24 octombrie 2019. Iniţiativa de realizare a acestui monument aparţine domnului Cornel Gigină, fiind sprijinit de Corpul Naţional al Poliţiştilor, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada Rutieră şi cu susţinerea Inspectoratului General al Poliţiei Române”, menţionează sursa citată.

Monumentul este realizat din metal şi va fi amplasat pe un soclu de beton, placat cu granit, cu elemente de iluminat înglobate. Pe o placă din piatră este gravat textul „În memoria poliţiştilor eroi care şi-au pierdut viaţa în misiuni legate de siguranţa şi liniştea cetăţenilor României”.

Cookies