„Monte Carlo”, povestea restaurantului pe apă, „ca la Veneția” din mijlocul Parcului Cișmigiu. Acum aproape un secol era mai mare și complet diferit

În centrul parcului Cișmigiu, ferit de zgomotul și vânzoleala Bucureștiului, se află restaurantul Monte Carlo, în prezent doar o umbră a restaurantului ridicat în 1926 după planurile arhitectului Ion Mincu. Aici se strângea odinioară burghezia bucureșteană la o cafea și o bârfă, și tot aici găseai unul dintre cele mai elegante și dichisite restaurante din tot orașul. În următoarele rânduri vă vom prezenta povestea restaurantului Monte Carlo, ridicat pe apă, „ca la Veneția”.

La fel ca în zilele noastre, grădina Cișmigiu era acum mai bine de-un secol unul dintre cele mai frumoase și la îndemână locuri de plimbare din tot orașul. Opera marelui peisagist austriac Wilhelm Mayer din centrul orașului reunea la un loc pe aleile sale mai multe baruri, lăptării și restaurante și era un refugiu perfect de la huruitul și zumzetul necontenit al orașului, astfel că te trezeai înconjurat de copaci și verdeață și nu auzeai niciun zgomot… în mijlocul Bucureștiului.

Povestea restaurantului Monte Carlo din parcul Cișmigiu

Frumusețea parcului Cișmigiu și a cadrului în care este așezat restaurantul Monte Carlo a fost elogiată în descrierile sale și de scriitorul Mircea Damian, care spunea că în Cișmigiu aerul e diferit față de restul Bucureștiului și că aici te poți îmbăta „și de vin și de iubire”.

„Și este cu adevărat frumos Cișmigiul ăsta întins și aranjat, cu cerul numai stele, cu bărci și cu lumini vii și colțuri neguroase, cu lăptării și cu restaurante, unde te poți îmbăta și de vin și de iubire… Este într-adevăr frumoasă grădina, cu arbori umbroși și seculari, de care îți poți rezema inima și capul. (…) Nu s-aud tramvaiele, nu este praf, nu se văd automobilele… Pomi… Iarbă… Flori… Peste tot. Din prag te izbește alt aer. Cerul este larg și vesel și sus și se vede în lac, tremurând… Lacul! Întins și mat și cu ramificații și cu un joc de ape drept la mijloc. Un fel de fântână arteziană care țâșnește în zeci de șuvițe, se înalță la câțiva metri, apoi se curbează și apa cade îndărăt tot în șuvițe și în stropi, – stropind lacul și clătindându-l. Seara, de la o anumită oră, șuvițele țâșnesc în colori care s-alungă și tot în colori cad: verde, albastru, roșu, galben… Clatină lacul și cerul din el, și stelele… ”

Concret, pe insulița din Cișmigiu de pe malul lacului a existat încă de pe la 1850 o cârciumă, fix pe amplasamentul unde astăzi e restaurantul Monte Carlo, fiind vorba despre cârciuma lui Dura. Restaurantul avea, grație poziționării și a serviciilor oferite, magnet la burghezie. Trebuie menționat faptul că în jurul anului 1905 proprietarul restaurantului era Mihalcea, vestitul consilier comunal pasionat de bere, care a deschis împreună cu Caragiale la finalul secolului al XIX-lea mai multe berării pe străzile Șelari și Gabroveni. Din păcate, restaurantul a ars din temelii spre finalul Primului Război Mondial.

La Monte Carlo se strângea lumea bună a Bucureștiului la o cafea și la o bârfă

Monte Carlo a fost refăcut în anul 1926, de data asta de un afacerist pe nume Partenie, care a continuat tradiția restaurantului, investind o mulțime de bani în superba clădire nouă, realizată în stil neoromânesc, de mari dimensiuni, opera arhitectului Ion Mincu (există însă persoane care spun că de fapt planurile imobilului au fost realizate de Petre Antonescu).

Restaurantul era înconjurat de o grădină pe măsură, care avea nu mai puțin de 400 de mese, și unde seară de seară cântau unele dintre cele mai bune tarafuri ale vremii.

„Restaurantul Monte Carlo pe apă ca la Veneția, cu miros de mititei și cu muzică. Asta va să zică Bucureștii: mititei lângă lună, muzică militară lângă ridichi și ardei grași, așa să știți. Și e frumos, pentru că e pitoresc, și e vesel, pentru că e românesc. Uite lacul este plin de bărci. În fiecare barcă, – o familie sau o pereche. Sunt și bărbați singuri. Sunt și femei singure. Lopătează cu toții domol sub lună și sub miros de fleică, – și este frumos. De pe aleele împrejmuitoare, stând pe scaune, lumea privește. De la mese, consumând țapi, mititei și covrigi și alune americane, lumea se uită la bărci și la cer, aruncă, peste gard, firimituri de pâine la pești, și se minunează.”, nota scriitorul Mircea Damian.

La Monte Carlo se mânca modern și era o locație prestigioasă

Desigur, aici se refugiau după o promenadă prin parc burghezii orașului, la o cafea, un desert, pentru a dezbate cele mai recente subiecte și chiar și pentru bârfe. Totuși, dimineața, mesele de la Monte Carlo erau ocupate de elevii de la Gheorghe Lazăr care mai chiuleau de la prima oră (e obicei vechi, se pare).

„La Monte Carlo nu erau ospătari cu șorțuri mototolite, ci chelneri cu jiletci în dungi; vinul nu se bea de la butoi, ci întotdeauna la sticlă, iar berea era de la Opler; în timp ce peștele mărunt servit prăjit înaintea fripturilor era substituit de entrée-uri savante precum vol-au-vent sau pește în aspic. Pătrunseseră și felurite mirodenii orientale cu care erau gătite garniturile din orez, în timp ce țoiul de țuică de Muscel se preschimba în flûte à Champagne”, relata Mircea Damian.

Restaurantul este distrus de cutremurul din 1940

Din păcate, la doar 14 ani de la inaugurare, superba clădire a restaurantului Monte Carlo cade pradă cutremurului din noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940, fiind distrusă în totalitate. Restaurantul, mai mult sau mai puțin în forma pe care o știm în ziua de astăzi, a fost realizat la începutul perioadei comuniste de la noi din țară, inaugurarea noii clădiri fiind anunțată în presa vremii, noul Monte Carlo fiind catalogat drept „mai intim, mai plăcut și mai liniștit”.

În prezent, locația este doar o amintire îndepărtată a succesului răsunător de odinioară, fiind în prezent un restaurant cu specific preponderent tradițional, ironic, total opus meniului îndrăzneț de-acum mai bine de un secol.

Citește și

• Strada Bazaca, un colț uitat din centrul Bucureștiului de altădată. De ce era vestit și iubit acest drum și de ce a dispărut
• De la sacale la țâșnitoare – povestea apei de băut din București. În ce an a apărut prima cișmea din oraș
• Codul bunelor maniere în Bucureștiul interbelic. Cum trebuia să te porți când ieșeai în oraș, și, cel mai important: cine plătea nota?