București e orașul paradoxurilor, inclusiv în traficul din zi de sărbătoare.
Să exemplificăm: după zile resimțit ca nesfârșite cu o nebunie desăvârșită în nord, unde circulația a fost restricționată pentru parada de 1 Decembrie (ziua cu repetiția generală a fost memorabilă), azi, în prima zi din minivacanța de Sftântul Andrei + 1 Decembrie + weekend, aceeași zonă era, de dimineață, pustie. Practic, aproape nimeni pe șosele și buleverarde, prinzi undă verde (iată, câteodată CHIAR EXISTĂ), nici n-apuci să faci poze.
Desigur,partea a doua a zilei + pe înserat. când poate că or vrea bucureșteni eventual întârziați să pornească spre munte, aceeași zonă de nord a Capitalei s-ar putea să se găsească într-o complet altă situație, Plus că, între timp, au intrat în vigoare și restricțiile pentru parada de mâine, care afectează aceeași zonă a Capitalei și care are mare potențial să complice treaba din traficul bucureștean.
Până una, alta, prima parte a zilei a fost cu goliciune pe străzile din nordul Bucureștiului și prin centru, ceea ce, desigur, nu se întâmpla sub niciun chip în alte zone din oraș.
Daaar… dar poate aveți drum pe Bulevardul Iuliu Maniu, caz în care putem exclama în cor „Ghinion!”
Un membru al comunității Infotrafic București și Ilfov imortalizează situația existentă cu puțin înainte de prânz. Face asta în câteva cuvinte și-o imagine grăitoare:
Bulevardul Iuliu Maniu, 11:45 . În sfârșit liber, vacanță 😆
„Distracția” continua pe chat-ul Waze ca în imaginea de mai jos:
Și, exact în vreme ce scriam aceste rânduri, situația s-a mai complicat și prin alte zone din București, după cum urmează și.. „raporteză” membri ai aceleiași comunități: