Moment de reculegere, duminică, la o lună de la tragedia din Club Colectiv

de:
29 nov. 2015
0 Afișari
Moment de reculegere, duminică, la o lună de la tragedia din Club Colectiv

După o lună de la tragicul incendiu din Clubul Colectiv, din datele centralizate la Ministerul Sănătății, rezultă că în spitalele din București mai sunt internate 37 de victime, dintre care 6 pacienți sunt în stare critică. 

De o săptămână, nu a mai fost raportat niciun deces în rândul victimelor din Club Colectiv, bilanţul tragediei fiind acum de 60 de morţi. 

Până în prezent au fost externate 44 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară, iar un număr de 39 de persoane au fost transferate în unități sanitare din străinătate.

Protest în Piața Universității, de 1 decembrie, în memoria victimelor de la Colectiv

Patronii clubului Colectiv, plasați în AREST LA DOMICILIU. Decizia nu e definitivă

Judecatoria Sectorului 5 a decis ca patronii clubului Colectiv sa fie plasati in arest la domiciliu, respingand astfel cererea procurorilor de la Parchetul General de prelungire a arestului preventiv. Decizia nu este insa definitiva.

Artificiile folosite la Colectiv erau doar pentru exterior – Referat procurori

Referatul procurorilor prin care se cere prelungirea arestării pirotehniștilor care au pus artificiile de la Clubul Colectiv arată o neglijență de-a dreptul criminală din partea acestora: au folosit artificii pe care scria clar că sunt destinate doar utilizării în exterior și le-au plasat orizontal deși erau destinat utilizării verticale. Pirotehniștii se află în arest la domiciliu.

Incendiul a avut loc pe 30 octombrie 2015 când, în clubul Colectiv din Bucureşti, trupa Goodbye to Gravity îşi lansa cel de-al doilea album, Mantras of War. Pentru că intrarea a fost liberă, în clubul a cărui capacitate este de cel mult 200 de persoane, se aflau nu mai puţin de 400 de tineri, conform referatelor întocmite de procurorii care au demarat ancheta.

Membrii trupei au dorit să îşi lanseze albumul cu fast şi au anunţat, pe reţeaua de socializare Facebook că au pregătit un show de zile mari celor prezenţi. Mai precis, au fost montate artificii pe stâlpii şcenei şi, în doar 30 de secunde, buretele care antifona cei doi stâlpi a fost cuprins de flăcări.

ŞEFII ISU BUCUREŞTI, SUSPENDAŢI DIN FUNCŢIE. Premierul Dacian Cioloș a cerut demiterea lor

Şefii ISU Bucureşti au fost suspendaţi din funcţie, la cerea IGSU, pe perioada derulării anchetei privind tragedia din Club Colectiv. Au fost suspendaţi inspectorul şef Mihai Guţă şi adjuncţii Orlando Şchiopu şi Giani Aldoiu. Premierul Cioloş a cerut însă demiterea celor trei şefi ai ISU Bucureşti, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern. Raed Arafat a declarat că nu va demisiona.

Anchetatorii arată că, în momentul izbucnirii incendiului, în interiorul clubului Colectiv era instalat un sistem de supraveghere video funcţional, care le-a permis acestora să vadă imaginile surprinse în interior.

Potrivit imaginilor, la ora 22.02, la doar câteva secunde după începerea concertului, în partea dreaptă a imaginii se observă cum artificiile montate pe stâlpul schelei tehnice ce deserveşte scena sunt aprinse pentru prima dată. Acestea ard timp de 13 secunde, iar scânteile rezultate în urma arderii sunt orientate direct către stâlpul de susţinere al imobilului situat în partea stângă lângă scenă.

La 22:32:00, se observă cum se aprind artificiile, care ard timp de 16 secunde.

„La ora 22:32:16, imediat după ce artificiile s-au stins se observă cum spaţiul dintre stâlpul de suţinere al imobilului şi scenă rămâne în continuare luminat, iar lumina creşte foarte repede în intensitate acoperind o suprafaţa tot mai mare”, subliniază anchetatorii. Tavanul este cuprins de flăcări câteva secunde mai târziu, potrivit procurorilor, citaţi de Adevărul.

„La ora 22:32:26 se observă, de fapt, cum tavanul situat între stâlpul de susţinere al imobilului şi scenă arde, iar din acesta încep să cadă bucăţi incandescente”, arată aceiaşi anchetatori, adăugând că flacara devine violentă.

Primele persoane se îndreaptă spre ieşire la ora 22:32. Un minut mai târziu, imaginile arată că în incinta clubului se află un număr mare de persoane care se îndreaptă spre ieşire. Imediat, însă, fumul devine foarte dens iar camerele încetează să mai funcţioneze.

Primul apel la 112 a fost făcut la ora 22.32. La faţa locului au fost mobilizate zeci de autospeciale şi ambulanţe, precum şi multe maşini de poliţie. Planul roşu a fost instituit de urgenţă, iar în unităţile sanitare au venit medici şi asistente medicale de acasă, voluntar, să-şi ajute colegii care lucrau la foc continuu.

Bilanţul, la scurt timp de la tragedie, arăta că 26 de persoane au murit pe loc. O a 27-a persoană a murit la scurt timp, la Spitalul Universitar, fiind ulterior recunoscută de mama sa după cercei, scrie realitatea.net.

Ajutoare financiare de 10.000 lei pentru fiecare persoană din Sectorul 3, rănită în Colectiv

AJUTOR FINANCIAR RĂNIŢI #COLECTIV. Victimele incendiului din Club Colectiv, care locuiesc pe raza Sectorului 3, sau rudele celor decedați, ar urma să primească ajutoare financiare de câte 10.000 de lei de la Primăria Sectorului 3. Proiectul urmează să fie supus votului Consiliului Local, joi, pe 26 noiembrie 2015.

În urma tragediei, preşedintele Klaus Iohannis a declarat trei zile de doliu naţional. Tragedia a reuşit însă să îi mobilizeze pe români, care au ieşit în stradă pe 1 noiembrie, într-un marş al tăcerii. Pe măsură ce zilele au trecut, iar numărul morţilor a crescut, solidaritatea s-a transformat în revoltă, iar oamenii au cerut, în stradă, demisia ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, pe cea a premierului Victor Ponta şi pe cea a primarului Sectorului 4, Cristian Piedone.

Presiunea străzii a făcut ca Victor Ponta să depună mandatul guvernului, iar Piedone să demisioneze în aceeaşi zi. 

O parte din cluburile din Capitală au fost închise, altele au preferat să îşi oprească activitatea, date fiind controalele la sânge făcute de pompieri şi autorităţile locale în zilele ce au urmat tragediei.

Însă ce a dat peste cap activitatea celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a fost un document care a apărut în urmă cu câteva zile şi care contrazicea toate declaraţiile publice făcute până în acel moment. Faxul, care a fost identificat în urma unei anchete interne, demonstra că un alt organizator de evenimente, făcuse o solicitare către pompieri pentru un festival pe care urma să îl organizeze pe platforma Pionierul şi în clubul Colectiv cu trei săptămâni înainte de tragedie.

Astfel, informaţiile conform cărora localul nu apărea în gestiunea inspectoratului s-au dovedit a fi false. Urmările au existat, mai ales că inclusiv premierul Dacian Cioloş, cel care a preluat şefia Guvernului, a cerut demiterea conducerii ISU Bucureşti. Suspendaţi din funcţie, cei trei au fost audiaţi de procurori în calitate de martori. Comemorarea victimelor tragediei La exact patru săptămâni de la tragedie, magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4 vor decide dacă cei trei patroni ai clubului Colectiv rămân în continuare în arest preventiv. 

Cookies