ARHIVA B365

Moldova, Ucraina şi Georgia semnează astăzi asocierea cu Uniunea Europeană

Republica Moldova semnează vineri Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii la care vor participa şefii de stat şi de guvern din cele 28 de ţări membre UE. Alături de Moldova, Ucraina şi Georgia vor semna la rândul lor acorduri de asociere. Rusia a criticat pasul făcut de cele trei state şi a ameninţat cu măsuri economice, scrie Realitatea.net.

Republica Moldova este pregătită să devină stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, a afirmat premierul Iurie Leancă, la Bruxelles, conform unui comunicat oficial al Guvernului de la Chişinău. „Republica Moldova este gata să devină, din fruntaş al Parteneriatului Estic, candidat la aderare”, a declarat Leancă la reuniunea Consiliului de Cooperare Republica Moldova – UE, desfăşurată joi la Bruxelles.

La reuniune au fost abordate subiecte privind stadiul democraţiei, statul de drept şi drepturile omului, situaţia economică, dezvoltarea agriculturii şi a sistemului educaţional. O temă specială a fost procesul de soluţionare a conflictului transnistrean. Părţile au evidenţiat importanţa menţinerii dialogului în cadrul formatelor existente de negocieri. Uniunea Europeană a dat asigurări că va continua să acorde asistenţă pentru a apropia comunităţile de pe cele două maluri ale Nistrului, precizează Guvernul de la Chişinău.

Alături de Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor semna la rândul lor Acorduri de Asociere. Moscova a reacţionat, ameninţând cu măsuri economice.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a salutat, vineri, „o zi istorică” pentru ţara sa, la sosirea, vineri, la Bruxelles, relatează AFP.

Ameninţarea Moscovei

Rusia va introduce „măsuri de protecţie” împotriva Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei dacă se va dovedi că acordurile de asociere pe care aceste ţări le vor semna cu Uniunea Europeană vor afecta economia rusă, avertizează Ministerul rus de Externe.

„Imediat ce acordurile pe care partenerii noştri din zona de liber-schimb a CSI intenţionează să le semneze cu UE vor intra în vigoare, dacă vom vedea că există efecte negative, vom lua măsuri de protecţie în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

Presa rusă critică dur semnarea Acordului de Asociere

Presa rusă critică dur Acordul de Asociere care urmează să fie semnat vineri între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, unele publicaţii apreciind că acest acord este, de fapt, o „acceptare benevolă a sclaviei” şi „nu este susţinut de majoritatea” cetăţenilor moldoveni.

Agenţia rusă RIA Novosti notează riscurile economice ale semnării Acordului de Asociere şi subliniază că acest acord va fi încheiat „împotriva voinţei majorităţii”.

Potrivit agenţiei, „mai multe sondaje de opinie arată că peste 50 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova nu susţin politica proeuropeană a autorităţilor de la Chişinău”, din cauza riscurilor de ordin economic şi social. RIA Novosti menţionează şi poziţia Găgăuziei, afirmând că, „în februarie, în această regiune autonomă a avut loc un referendum în cadrul căruia 98 la sută dintre locuitori au pledat pentru apropierea de Rusia”.

Republica Moldova riscă să piardă locuri pe piaţa muncii din CSI, inclusiv în Rusia, unde s-ar afla între 500 şi 700 de mii de migranţi moldoveni, mai subliniază agenţia.

– Semnarea Acordului de Asociere cu UE este o „scavie benevolă”

În opinia expertului şi jurnalistului rus, Maksim Şalîghin, citat de RIA Novosti, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de către Republica Moldova şi Ucraina este „de fapt o acceptare benevolă a sclaviei”. De asemenea, el afirmă că prin respectarea prevederilor acestui acord „statele îşi pierd suveranitatea”.

„Şi, deoarece o parte a Republicii Moldova – Basarabia – înainte de perioada sovietică intra în componenţa României, pot apărea anumiţi moştenitori români care să pretindă drepturi de proprietate asupra pământului, locuinţelor, întreprinderilor din (Republica) Moldova”, adaugă expertul rus.

Şalîghin afirmă că pretenţiile românilor „pot viza şi Bucovina de Nord, care în prezent intră în componenţa Ucrainei”.
Potrivit expertului, pretenţii similare pot avea şi cetăţenii din Slovacia şi Ungaria.

„Cum vor fi asigurate, în acest caz, drepturile moştenitorilor europeni din Găgăuzia, Transnistria, Doneţk şi Lugansk? La fel ca şi garantarea «democraţiei» – prin utilizarea tancurilor şi aviaţiei militare?”, comentează Şalîghin.

El menţionează de asemenea că, în cursul pregătirii actelor pentru asocierea R.Moldova cu Uniunea Europeană au fost încălcare mai multe acorduri care vizează regiunea transnistreană.

În opinia sa, după semnarea Acordului de Asociere, cetăţenii moldoveni şi ucraineni „nu vor avea drepturi egale cu cei din Uniunea Europeană”.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button