MOL și-a venit în fire după amenzile primite de la ANPC. Prețurile la carburanți au scăzut sub 9 lei în București

11 mart. 2022
8778 Afișari
MOL și-a venit în fire după amenzile primite de la ANPC. Prețurile la carburanți au scăzut sub 9 lei în București
MOL și-a venit în fire după amenzile primite de la ANPC. Prețurile la carburanți au scăzut sub 9 lei în București. Sursa foto: Facebook/ MOL Romania

ANPC a amendat MOL cu suma de 100.000 de lei în urma scandalului privind creșterea nejustificată a prețurilor la carburanți. Vineri dimineață, benzina și motorina din rețeaua MOL din București erau mai ieftine cu 1 leu, potrivit datelor publicat în Monitorul Prețurilor la Carburanți.

MOL și-a revenit în fire după amenzile primite de la ANPC

ANPC a efectuat, joi, verificări la benzinăriile din țară și au dat amenzi în valoare totală de 370.000 de lei, a declarat Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului.

Mai exact, 70 de stații de carburant din România au fost verificate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Din suma totală a amenzilor de 370.000 de lei, 100.000 de lei a fost sancțiunea doar pentru un singur furnizor și a fost aplicată chiar la sediul central al acestuia.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului nu a oferit numele companiei, dar a declarat că are 215 stații, iar acest lucru corespunde cu MOL.

Totodată, Virgil Popescu, ministrul Energiei a dat de înțeles, miercuri seară, că acest operator este responsabil de panica creată și de cozile imense care s-au format la benzinăriile din toată țara.

Dacă vă întrebați ce s-a întâmplat cu benzinăria din Beiuș care vindea carburant la prețul de 11 lei, să știți că a fost amendată de ANPC cu suma de 35.000 de lei. ANPC a semnat, și de această dată, o decizie privind încetarea practicilor incorecte, dar și revenirea la prețul anterior, a declarat Dan Cărbunaru.

Prețurile la carburanți au scăzut sub 9 lei în București

Motorina „aia scumpă” de la MOL Giulești costa ieri 9.59 de lei, iar vineri dimineață înregistra prețul de 8.84 lei pe litru, 8.78 lei – la OMV, 8.34 – la Lukoil şi 8.35 -la Petrom.

Benzina standard de la aceeași benzinărie menționată mai sus, înregistrează vineri prețul de 8.25 lei. La OMV Gara de Nord costă 8.08 lei, la Lukoil Orhideelor costă 7.98 lei şi la Petrom Virtuții costă 7.99 lei. Benzina premium costă 8.69 lei/litru la MOL (faţă de joi când avea prețul de 9.09 lei), 8.69 lei la OMV, 8.13 lei – la Lukoil şi 8.45 lei – la Petrom.

Motorina standard înregistrează prețul de 8.37 lei la MOL (faţă de ziua de joi când avea prețul de 9.12 lei), 8.29 lei – la OMV, 7.98 lei – la Lukoil şi 7.99 lei – la Petrom.

Cookies