Primăria Sectorului 6 le-a transmis cetățenilor că, în perioada următoare, vor fi efectuate lucrări de modernizare în zona Piațeta Favorit.
Administrația a transmis că aria va fi complet schimbată, iar locuitorii vor avea parte de mai multe spații verzi.
Bucureștenii ce locuiesc în zona Piațetei Favorit au parte de vesti bune din partea Primăriei. De luni, 16 octombrie 2023 au fost începute lucrările de amenajare și de modernizare a respectivei arii.
La acest moment, în zonă, asfaltul este „mâncat” de timp, iar trotuarele sunt ocupate de mai multe chioșcuri și gherete ruginite, unele ieșite din uz. Conform informațiilor transmise de Primărie, după finalizarea lucrărilor, Piațeta Favorit va deveni o zonă pietonală modernă, plină de spații verzi unde bucureștenii să se poată relaxa.
De asemenea, aici vor putea fi organizate și evenimente de dimensiuni mici sau medii.
Primăria Sectorului 6 a publicat o serie de imagini în care se poate vedea cum arată zona la acest moment și cum va arăta după modernizare:
Primăria Sectorului 6 a transmis că termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 7 luni.
În luna iulie, Ciprian Ciucu a anunțat că se reiau lucrările la Cinematograful Favorit, după ce clădirea a fost pusă în conservare pe perioada suspendări șantierului. După finalizarea lucrărilor, aici urmează să fie organizate:
Pentru a putea reîncepe lucrările, a fost necesară reluarea licitației publice, proces ce a durat un an. Șantierul a fost redeschis în data de 25 iulie, iar termenul pentru finalizarea lucrărilor este de 24 de luni.
După modernizare, clădirea va dispune de:
Cinematograful Favorit a fost în trecut unul dintre cele mai mari și mai importante din Capitală. În perioada comunistă, pragul cinematografului era trecut de aproximativ 944 de spectatori zilnic.
Cu toate astea, în anul 2000 porțile Cinematografului Favorit au fost închise.