Mobilizare emoționantă a bucureștenilor, după incendiul de la Muncii, care a lăsat oameni fără case. O bucureșteancă a făcut un apel, comunitatea a răspuns imediat

28 iul. 2023
1001 afișări
Mobilizare emoționantă a bucureștenilor, după incendiul de la Muncii, care a lăsat oameni fără case. O bucureșteancă a făcut un apel, comunitatea a răspuns imediat
Mobilizare emoționantă a bucureștenilor, după incendiul de la Muncii, care a lăsat oameni fără case. O bucureșteancă a făcut un apel, comunitatea a răspuns imediat. FOTO: Agerpres

17 locuințe au fost afectate de incendiul izbucnit miercuri, 26 iulie, în zona Piața Muncii din Capitală, mulți oameni au rămas doar cu hainele de pe ei, iar acum are loc o mobilizare emoționantă a bucureștenilor. O bucureșteancă s-a gândit să facă un apel, iar comunitatea a răspuns rapid.

Mobilizare emoționantă a bucureștenilor, după incendiul de la Muncii

Aproximativ 61 de persoane au rămas fără un acoperiș deasupra capului, după incendiul care a izbucnit pe intrarea Sectorului din S3, zona Piața Muncii, și care a afectat 17 locuințe.

Așa cum spune și expresia „Dar din dar se face rai”, o bucureșteancă a decis să întrebe comunitatea din mediul online dacă oamenii afectați de incendiu „au nevoie de ceva”, pentru că își dorește să ajute. Internauții n-au stat deloc pe gânduri și au răspuns rapid.

Fără supărare! Oamenii care astazi si-au pierdut casa…au nevoie de ceva ? ii putem ajuta în vreun fel ? Ma gândesc ca oricare dintre noi am putea fii în situația lor…doamne ferește!, a întrebat Ande, miercuri noapte, pe Facebook.

Postarea a strâns peste 120 de reacții pozitive, aproape 100 de comentarii și a fost distribuită de 6 ori.

Bucureștenii au început imediat să sară în ajutor și au lăsat comentarii la postarea Andei, astfel încât să poată lua legătura pentru a strânge donațiile.

„Un băiețel de 3 ani a fost scos din casă doar în pampers”

Bună seara, oamenii care au locuit în acele case nu mai au absolut nimic, sunt cazați, în acest moment, pe la prieteni sau în locațiile oferite de stat….dar greul de abia apoi incepe. In primul rand le trebuie haine, încălțăminte și lucruri de îngrijire personala, pentru că au rămas efectiv doar cu ce aveau pe ei. Exista printre cei afectați un băiețel de trei ani și o domnișoară de 15 ani. Sunt frați, și chiar au avut de-a face cu focul și fumul, dar Slava Domnului au scăpat cu bine. Băiețelul a plecat din casa doar in pampers, transmite R.A.G. într-un comentariu la postare.

Oamenii din comunitate au reacționat imediat și au spus că vor să doneze hăinuțe, jucării, încălțăminte, atât pentru cel mic, dar și pentru ceilalți bucureșteni afectați de incendiu. Alții au spus că vor să doneze chiar și mobilă.

Inițiativa este de apreciat, iar dacă și tu vrei să donezi, o poți face AICI, la postarea Andei, luând legătura și cu alți bucureșteni, în grupul de Facebook „Cetatean Sector 3”.

Cookies