Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica lui s-a ales praful, cade și reședința I Interviu cu ultimul Zamfirescu

susținut de
03 feb. 2025
30556 afișări
Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica lui s-a ales praful, cade și reședința I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica lui s-a ales praful, cade și reședința I Interviu cu ultimul Zamfirescu | Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.

Cu prăbușirea implacabilă a Casei lui Toma Zamfirescu, din Calea Dudești 123A, va dispărea nu doar un imobil prețios, cu arhitectură de sfârșit de secol al XIX-lea, ci și o poveste veche și uitată: istoria unei familii care a produs lumânări și săpun în București încă din anul 1840.

Săpunuri în toate formele sale: de rufe, pentru tot sărmanul, sau de lux, cu esențe importate din Grasse, centrul parfumeriilor din Franța, pentru obraze subțiri.

Apoi, în perioada interbelică, tot un Zamfirescu (Constantin) a devenit cel mai mare producător de ciocolată fină din Balcani, furnizor exclusiv al Casei Regale. După naționalizarea Fabricii de Ciocolată, Constantin Zamfirescu s-a sinucis.

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica lui s-a ales praful, cade și reședința I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Casa familiei Zamfirescu se află în prag de colaps. Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.
Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica lui s-a ales praful, cade și reședința I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Familia lui Toma Zamfirescu, fiul lui Costache „Săpunarul”, întemeietorul afacerii cu săpun și lumânări. Băiețelul din partea dreaptă a imaginii este Niculae, tatăl medicului Codin Zamfirescu. Foto credit: Codin Zamfirescu.

Cine-a fost familia care a spălat cu săpun Bucureștiul sau l-a răsfățat cu faimoasa ciocolată “Zamfirescu”

Toma Zamfirescu a fost fiul lui Constantin, Costache “Săpunarul”, și preia conducerea fabricii de săpun și lumânări în anul 1865, după moartea prematură a tatălui său.

O placă spre aducere aminte fixează faptele celui care a transformat numele de Zamfirescu într-un brand faimos: “Casa ridicată pe vatra batrânească a ctitorului Costache Zamfirescu, moșul și întemeietorul familiei Zamfirescu”.

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica lui s-a ales praful, cade și reședința I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Foto credit: Codin Zamfirescu.
Casa familiei Zamfirescu se află în prag de colaps. Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.

În această casă din Calea Dudești, cândva plină de lumină și de viață, Toma Zamfirescu și-a crescut cei opt copii, cinci băieți și trei fiice.

Lângă imobilul ruinat, cu fațade mâncate de timp, balcoane din fier forjat ruginit și decorațiuni căzute, a fost odată ca niciodată vestita Fabrică de săpun “Zamphirescu”, din care astăzi a mai rămas doar zidul unei hale.

Tot ce-a mai rămas din Fabrica de săpun „Zamphirescu”. Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.

În 1940, firma Zamfirescu marca împlinirea a 100 de ani de la înființarea fabricii cu săpunul „Centenar”

Dacă s-ar scrie o istorie a plăcerii de a te spăla cu săpun parfumat în vechiul București sau de a te desfăta cu ciocolată de lux, familia Zamfirescu ar fi menționată la loc de frunte.

Zamfireștii sunt două familii înrudite, Toma Zamfirescu a excelat în dezvoltarea fabricii de săpun din Calea Dudești, din apropierea Școlii evreiești de meserii “Ciocanul”, iar nepotul său, Constantin, a devenit faimos pentru înființarea și dezvoltarea fabricii de ciocolată “Zamfirescu”.

Mai jos, recompunem istoria casei din Dudești și a familiei Zamfirescu (ramura fabricanților de săpun), cu ajutorul medicului Codin Zamfirescu, nepotul lui Toma Zamfirescu, și a domnului Adrian Majuru, manager MMB, autor al articolului “Povestea fabricanților Zamfirescu”, Cotidianul, 2011.

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Toma Zamfirescu, bunicul lui Codin Zamfirescu, este domnul cu barbă albă din trăsură. Imagine din timpul rechiziționării fabricii de săpun de către armata germană în timpul Primului Război Mondial. Foto credit: Codin Zamfirescu.
Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.

Casa Zamfirescu se află lângă fabrica de săpun, azi demolată; avea tavane pictate în ulei, mobilă de stil Louis XV și o scară în spirală de stejar cu parapet de fier forjat și covor roșu

Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”: La 17 ani, Elena Zamfirescu, fată frumoasă și dornică de viață, cu legături destule în familiile burgheze ridicate cu ale căror odrasle fusese colegă, organiza adesea niște party-uri în casa familiei, care avea o parte de primire deosebită: un hol de 5×8 m cu tapete franțuzești, tavanul în pictură de ulei și stucatură de bronzuri, parchet de stejar, și unde se accede pe o scară în spirală de stejar cu parapet de fier forjat și covor roșu.

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
„Scara în spirală de stejar cu parapet de fier forjat și covor roșu” în prezent. Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.

Din fața scării se deschidea un salonaș de 5×5 m cu balcon de fier forjat la Calea Dudești, și la fel cu tavane pictate în ulei, tapete, etc. Aici se găseau și pianul, și o masă marchetată Renaissance, toată mobila fiind de stil Louis XV, adusă la timp din Franța. Tot din hol și pe aceeași parte era salonul cel mare, de 5×10 m, și care era la fel prevăzut.

Petrecerile organizate de Elena se țineau în salonaș și în hol, unde se și dansa. La ele participau fete și tineri din familii cunoscute, unii mai serioși decât alții care urmăreau situații prin căsătorii, ei înșiși nefiind ceva de capul lor. Unul dintre aceștia a fost și locotenentul Gună Rădulescu, care a cunoscut-o aici pe vara Elenei, din partea surorii Sofia a lui Toma Zamfirescu, și care a luat-o de soție, întrucât Mărioara Bolovăneanu, o altă candidată, era bogată, dar fără calități fizice.

Se dansau cadrilul, polka sau valsul,  după muzica pe care o cântă un pianist, cunoscut ca bun “tapeur”, melodiile la modă aduse pe note din Franța. La aceste primiri apăreau uneori și mamele fetelor. (Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”, Cotidianul.ro, 2011).

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica lui s-a ales praful, cade și reședința I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Casa familiei Zamfirescu se află în prag de colaps. Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.

Codin Zamfirescu a reușit să fugă din România în timpul Primăverii de la Praga. De la bunicul său i-a rămas amintire doar un săpun, fabricat în 1937, care-i poartă numele și pe care îl păstrează cu sfințenie

Medicul Codin Zamfirescu are 87 de ani și a reușit să plece din România comunistă în anul 1968. Din toți Zamfireștii a rămas singurul în viață împreună cu sora sa, Alina Leobhardt. Soția domnului Codin Zamfirescu, Dalina Butculescu, se trage dintr-o familie veche de boieri români.

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Medicul Codin Zamfirescu și soția sa, Dalina, trăiesc în Germania. Foto credit: Codin Zamfirescu.

Codin Zamfirescu: Am plecat de mult timp din țară, am doar crâmpeie de memorie. Am emigrat în toamna anului 1968, după Primăvară de la Praga, când a venit la putere Alexander Dubcek. Într-o acțiune destul de aventuroasă, am plecat cu mașina ca turiști, eu, sora mea și părinții noștri. Am reușit să trecem în Austria, granițele fiind permeabile pentru câteva săptămâni. Din Austria, unde aveam o familie de prieteni, am făcut formele de emigrare în America, dar înainte de plecare soarta ne-a întors spre Germania unde ne-am stabilit. Toate acestea sunt demne de un film de aventuri, așa cum le-am descris în memoriile mele. În Germania am primit imediat cetățenia, mama mea fiind de origine germană, și am început să lucrez ca medic.

Casa familiei Zamfirescu se află în prag de colaps. Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.
Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Casa familiei Zamfirescu se află în prag de colaps. Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.

Din păcate, cred că demolarea va fi soarta casei Zamfirescu din Calea Dudești. Pentru o renovare din temelie cred că este prea târziu”

Codin Zamfirescu: Casa din Calea Dudești am văzut-o ultima oară acum vreo zece ani, când mai trăia vărul meu, arhitectul Vintilă Săvulescu. Clădirea era și pe vremea aceea în stare avansată de degradare, locuiau acolo mai multe familii de țigani, iar terenul pe care era odată Fabrica “Zamfirescu” era plin de mașini parcate.

Eu și vărul meu ne-am ocupat de recuperarea terenului fabricii pe care nu l-am primit în natură, așa cum am cerut, ci numai despăgubiri în valoare mult sub prețul terenului.

Casa, din câte îmi aduc aminte, nu a fost naționalizată. A intrat în posesia statului printr-o împrejurare despre care nu am informații. Un stat care, așa cum face cu mai toate casele de patrimoniu, o lasă să se degradeze ca să o dărâme într-un sfârșit. Din păcate, cred că aceasta va fi și soarta casei Zamfirescu din Calea Dudești 123 A. Pentru o renovare din temelie cred că este prea târziu.

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Casa familiei Zamfirescu se află în prag de colaps. Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.

«Bunicul îmi spunea “Codinel”. Când m-am născut, a fabricat un săpun numit “Codinel”, pe care îl mai am și acum. Bunicul era aproape orb, îmi lua capul între mâini și mă pipăia pe obraz»

Codin Zamfirescu: Când eram mic copil mergeam cu părinții din când în când la bunicii mei. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este că bunicul meu, Toma Zamfirescu, îmi spunea “Codinel”, iar când m-am născut, în 1937, a fabricat un săpun cu numele de “Codinel”, pe care îl mai am și acum. Era aproape orb și îmi spunea să vin la el, îmi lua capul între mâini și mă pipăia pe obraz.

Tatăl meu, Niculae Zamfirescu, a fost ultimul din cei 8 copii pe care i-a avut Toma Zamfirescu și soția lui, Vasilica, (născută Grigoriu). Fiecare din acești opt copii a avut trasee diferite de viață și unele au fost pe cât de diferite, pe atât de spectaculoase. Am destul material pentru a scrie o carte despre ei, dar nu știu dacă publicul de azi ar fi interesat de așa ceva. Chiar și viața mea, pe care am pus-o pe hârtie în 50 pagini scrise de mână, ar putea să fie inclusă.

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
„Când m-am născut, în 1937, bunicul meu a fabricat un săpun cu numele de “Codinel”, pe care îl mai am și acum”. Foto credit: Codin Zamfirescu.

Codin Zamfirescu: Bunicii mei erau negustori și fabricanți de săpun și se ocupau non stop de fabrică. Petrecerile se desfășurau mai mult în familie în București, în plus mai aveam moșia de la Creața (Găneasa-Ilfov), moșie de peste 400 de ha. Apoi mai erau desele călătorii în Franța, la Grasse și Marsilia. Am corespondența originală a bunicului cu negustorii și fabricanții de săpun francezi. În timpul Primului Război Mondial, fabrica a fost demontată de ocupanții nemți și rechiziționată ca daune de război.

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Imagine din timpul rechiziționării fabricii de săpun de către armata germană în timpul Primului Război Mondial. Foto credit: Codin Zamfirescu.

După război, bunicul meu a fost nevoit să cumpere din Marsilia mașini și unelte moderne cu care și-a construit din nou activitatea, lărgindu-și gama de săpunuri cu unele parfumate, de lux. Tatăl meu, Niculae Zamfirescu, a descris foarte bine și exact toată evoluția fabricii de săpunuri “Zamfirescu”

Familia Zamfirescu, cu două ramuri de mari antreprenori, afaceri cu săpun și ciocolată

Codin Zamfirescu: Fabrica de ciocolată “Zamfirescu” este o altă poveste. Olimpia Zamfirescu și tatăl ei, Constantin Zamfirescu, fondatorul fabricii, au fost crescuți de bunicul meu și au reușit o altă poveste de succes. Pe Olimpia o vizităm des la Cannes. După moartea sa, am dat de o hârtie care indica existența unei biografii a Olimpiei scrisă de ea în limba engleză și depusă la Arhivele unui muzeu militar din Londra. Nu mi-a povestit nimic despre acest manuscris în timpul vieții sale. Doamna care avea grijă de Olimpia, o americancă, mi-a spus că știa despre manuscris, dar că Pia (așa îi spuneam noi Olimpiei), nu ar fi vrut să publice cartea crezând că nu va prezenta vreun interes pentru public. Această temere o am și eu privind viața și istoria celor 8 copii ai lui Toma Zamfirescu. Nu am ținut cont de temerile Piei și am contactat Muzeul din Londra de unde am primit o copie a cărții. Așa a fost publicat, în România, volumul “Gustul amar al ciocolatei. Jurnalul unei supraviețuitoare”.

După naționalizarea fabricii de ciocolata, Constantin Zamfirescu s-a sinucis

Olimpia Zamfirescu s-a născut la 16 august 1921 în București. Tatăl ei era Constantin Zamfirescu, patronul Fabricii de ciocolată “Zamfirescu”. În 1948, după naționalizare, acesta s-a sinucis, iar familia a fost dată afară din casă. Arestată în 1955, apoi în 1959 și condamnată la domiciliu forțat în Bărăgan, pleacă din țară în 1962, ajutată de prietenii din străinătate. După câțiva ani de peregrinări prin Europa și America, este angajată la postul de radio Deutsclandfunk din Koln.

Codin Zamfirescu împreună cu Alexandra Zamfirescu, nepoata Olimpiei, au hotărât să publice volumul, peste 300 de pagini scrise la mașină în limba engleză și depuse la arhivele Imperial War Museum din Londra, care descriu cu lux de amănunte perioada Olimpiei trăită în închisoare și în domiciliu forțat.

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu

Dar să ne întoarcem la povestea lui Costache „Săpunarul” spusă de dl. Adrian Majuru.

Costache “Săpunarul” fabrica lumânări de calitate superioară pentru Curtea Domnească și săpunuri de toaletă parfumate, esențele de parfum fiind aduse din Grasse, centrul parfumeriilor din Franța

Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”: Protoereul Constantin Zamfirescu a venit la București în 1815, la biserica din mahalaua Bradului, pe vremea ultimului domn fanariot, Mihail Șuțu. S-a căsătorit aici cu Sevastia Marinescu, fiica bucureșteanului Nicolae Marinescu, din mahalaua Bradului. A avut doi fii, cel mare, Ion Zamfirescu, alegând să trăiască la Ploiești alături de familia sa. Cel mic, Costache, om vrednic și întreprinzător, a înființat în anul 1840, pe un teren cumpărat de la boierul Stravolca, o topitorie de grăsimi pentru fabricarea lumânărilor, precum și două cazane mici pentru fabricarea săpunurilor de rufe. Afacerea mergând bine, cu trecerea anilor, îl avem pe “Costache Săpunarul”, așa cum era numit, deja impus pe piață.

Om de acțiune și progres, cauta să-și extindă afacerea și călătorea cu poștalionul la Brașov sau cu vapoarele austriece pe Dunăre până la Viena. Din Austria a cumpărat mașini moderne de lumânări, care l-au adus în ipostaza de furnizor de produse de iluminat pentru curtea domnească, ministere și case boierești. (Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”, Cotidianul, 2011).

Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”: El a fost primul în țară care a adus saci de stearină pentru fabricarea lumânărilor de calitate superioară. După ce săpunurile de rufe au avut succes, manufactura din Dudești a ajuns să fabrice și săpunuri de toaletă parfumate, esențele de parfum fiind aduse din Grasse, centrul parfumeriilor din Franța. Fiul cel mare al lui Costache Zamfirescu, Toma Zamfirescu, a preluat manufactura din mâinile tatălui sau, după dispariția prematură a acestuia în anul 1865, în ultimul an de domnie al lui Cuza. Legăturile cu Occidentul, după Războiul de Independență, se realizau de-acuma cu trenul.

Manufactura din Dudești. Toma Zamfirescu s-a pus în legătură cu casele de parfumuri din Grasse și Clermont Ferrand sau Grenoble, precum și cu fabricile de parfumuri sintetice din Germania”

Adrian Majuru în “Povestea fabricanților Zamfirescu”: Toma Zamfirescu a plecat la Marsilia, care era centrul european al industriei săpunurilor și piața cea mai mare de desfacere a grăsimilor din țările exotice, și a cumpărat o întreagă instalație de fabrică de săpun cu cinci cazane mari de câte 5000 kg capacitate dimpreună cu instalațiile auxiliare: tipare, ascensor, platforme, autoclave, cazan cu abur etc. De asemenea, încă alte 20 de mașini sistematice cu răcire cu apă, pentru fabricarea lumânărilor. S-a pus de asemenea în legătură cu casele de parfumuri din Grasse și Clermont Ferrand sau Grenoble (Bertrand et Fils etc.) precum și cu fabricile de parfumuri sintetice din Germania (Schiemmel), care atunci se dezvoltau în ritmul progresului chimiei. (Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”, Cotidianul, 2011).

Toma Zamfirescu a conceput fabrica de săpun din Calea Dudești după model francez. Se învecina cu Școala evreiască de meserii “Ciocanul”

Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”: Construcția noii fabrici concepute și proiectate la Marsilia după o industrie similară a durat aproape doi ani și a comportat în faza finală: Fabrica mare de săpunuri de rufe, o clădire vastă de cca 30/35 metri, paralelă cu strada la cca 35 m retrasă, având un fronton și un ceas francez, Fabrica săpunurilor de toaletă, Fabrica de glicerină, Fabrica de lumânări, Fabrica de săpunuri speciale (glicerină, gudron, marmorat etc.), depozitele de produse finite de toaletă și depozitul ambalajelor, totul aflat la parterul clădirii din fața Căii Dudești, și al cărei etaj era și locuința familiei, complet separate și ca acces. (Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”, Cotidianul, 2011).

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
„Mon repos”, Vila lui Toma Zamfirescu din Sinaia. Foto credit: Codin Zamfirescu.

Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”: România a pus capăt evoluției ei libere, deschisă tuturor ideilor, treptat, începând cu anul 1945. În cinci ani a fost anulat tot ceea ce s-a creat instituțional în mai bine de o sută de ani în epoca modernă. Odată cu această inversare instituțională a fost anulată și proiecția de viitor a celea de-a patra generații a familiei Zamfirescu, a patra generație de liber-profesioniști, din vremea mișcărilor eteriste și a Regulamentului Organic ce i-a urmat, Revenirea nu este posibilă. Refacerea mai are o șansă. Iar această șansă ține și de recuperarea, fie și fragmentară, a unor destine de succes de odinioară. (Adrian Majuru, “Povestea fabricanților Zamfirescu”, Cotidianul, 2011).

Moare Casa lui Toma Zamfirescu, marele fabricant de săpun care-a spălat Bucureștiul. De fabrica sa s-a ales praful, urmează prăbușirea reședinței. I Interviu cu ultimul Zamfirescu
Casa familiei Zamfirescu se află în prag de colaps. Foto credit: Cristina Cătălina Tenea.

„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:

Cookies