MNAC a primit în administrare un imobil din Bucureşti, printr-o decizie a Guvernului

de:
26 sept. 2014
0 Afișari
MNAC a primit în administrare un imobil din Bucureşti, printr-o decizie a Guvernului

Imobilul, care este situat în Calea Moşilor, numerele 62-68, din Bucureşti, a trecut în administrarea Muzeului de Artă Contemporană al României (MNAC) printr-o Hotărâre de Guvern, care a fost publicată recent în Monitorul Oficial, notează Mediafax.ro.

Anterior, respectivul imobil din domeniul public al statului s-a aflat în administrarea Bibliotecii Naţionale a României şi a Ministerului Culturii, însă era folosit de către MNAC.

„În această clădire, muzeul operează deja de cel puţin cinci ani de zile. (…) Acum nu s-a făcut decât o publicare a faptului că Ministerul a încredinţat şi din punct de vedere legal şi juridic clădirea. Era o chestie de acte”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Călin Dan, directorul Muzeului de Artă Contemporană al României.

Călin Dan a menţionat că acea clădire găzduieşte în prezent depozite, birouri, dar şi săli de expoziţie.

„S-a dat o Hotărâre de Guvern care nouă ne încredinţează această clădire în gestiune şi aduce lucrurile într-o anumite ordine firească”, a mai spus directorul MNAC.

Sediul central al Muzeului Naţional de Artă Contemporană se află în aripa E4 a Palatului Parlamentului.

MNAC a fost înfiinţat în anul 2001, printr-o hotărâre a Guvernului, potrivit site-ului ghidulmuzeelor.cimec.ro. Muzeul a fost constituit prin fuziunea dintre Oficiul Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă şi Departamentul de Artă Contemporană, din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, a cărui activitate a încetat în anul 2001. În octombrie 2004, noul sediu al MNAC a fost deschis publicului în aripa E4 a Palatului Parlamentului.

Artistul şi criticul de artă Călin Dan este din acest an manager al Muzeului Naţional de Artă Contemporană. El a câştigat un concurs organizat de Ministerul Culturii pentru ocuparea acestei funcţii, după ce fostul director general al MNAC, istoricul de artă şi curatorul Mihai Oroveanu, a decedat pe 31 august 2013.

Cookies