Un milion de metri cubi de marmură, 15.000 de candelabre, 18 de etaje și titlul de „cea mai grea clădire din lume”. Palatul Parlamentului a devenit cunoscut în toată lumea pentru proporțiile megalomanice și cifrele amețitoare care îl înconjoară, însă acesta a dobândit și pe plan local o reputație aparte. Astfel, în jurul său circulă o mulțime de zvonuri și legende despre imensa clădire care a ras la propriu de pe fața pământului mii de locuințe, despre misterele din subteranul Palatului sau ce planuri grandomane avea Nicolae Ceaușescu pentru fosta „Casă a Poporului”.
Palatul Parlamentului este una dintre cele mai populare clădiri printre „amatorii” de mituri și legende urbane din București, și nu este deloc surprinzător dacă ne gândim la trecutul și enigmele care plutesc în jurul enormei construcții. Primul astfel de mit se referă la un cilindru de oțel care s-ar afla sub scara de la intrarea principală, intitulată „13 Septembrie”, care ar fi fost pus acolo chiar de Nicolae Ceaușescu în 1984 și care ar conține mai multe date și informații legate de clădire. Dictatorul și-ar fi început textul cu formula „Las vouă această Casă”.
Sala Unirii, una dintre cele mai mari și luxoase săli din Palatul Parlamentului, a devenit subiectul unor legende mai degrabă neobișnuite: cum a fost introdus aici imensul covor? Toată partea centrală a sălii este acoperită cu un covor de 1100 metri pătrați, acesta fiind proiectat special pentru această sală, fiind inspirat de decorul întregii încăperi. Cântărește în jur de 3 tone, iar legenda spune că a fost realizat dintr-o singură piesă și a fost adus în sală cu macaraua sau că un perete exterior a fost dărâmat pentru a putea fi introdus.
Un alt zvon legat de sala Unirii este acela că tavanul ar fi trebuit să fie retractabil, pentru ca elicopterul prezidențial să poată să aterizeze chiar în mijlocul sălii.
O astfel de clădire gigantică ar fi fost incompletă fără un buncăr antiatomic, mai ales în viziunea unui grandoman veridic precum Ceaușescu, astfel că adăpostul antiatomic este o incintă cu pereți de circa 1,5 metri și cu înveliș din placă de eclatare, ce nu poate fi pătrunsă de radiații. Buncărul e compus din sala principală, cartierul general care era legat telefonic separat cu toate unităţile militare din România precum și apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război. Cei care au lucrat la aceste încăperi le-au poreclit „bubuline”, motivul din spatele acestui apelativ rămânând necunoscut și până azi.
De aici, ar porni opt tuneluri secrete de fugă ce duc spre zone care trebuiau să îi permită dictatorului să scape în cazul unor situații de criză.
Sala principală a buncărului ar fi avut în mijloc o masă mare, iar o mai multe hărți ale României, în relief, ar fi fost montate pe pereții încăperii. Unele dintre puținele sau chiar singurele componente străine din Casa Poporului erau pompele suedeze care alcătuiau sistemul de ventilație. Acestea aveau filtre speciale, iar nu mai puțin de 12 încăperi din subteran erau pline cu rafturi stivuite cu filtre de acest fel.
Circulă de asemenea zvonuri potrivit cărora Ceaușescu ar fi ordonat construirea unei linii speciale de metrou, direct din Casa Poporului și până la aeroport, o linie privată, de înaltă viteză. Mare a fost surpriza muncitorilor când aici, la începutul lucărilor, au descoperit legături subterane vechi din vremea domnitorilor.