ESENTIAL

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, audiat la DNA

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a ajuns luni dimineaţa la sediul DNA şi a refuzat să facă vreo declaraţie înainte de audierea în faţa procurorilor anticorupţie, notează Mediafax.

Mitropolitul Ardealului este audiat în calitate de martor în dosarul cărţilor scrise de deţinuţi pentru reducerea pedepsei, după ce a vizat cartea „Muntele Athos, patria ortodoxiei”, scrisă de Gigi Becai în penitenciar.

Becali a scris cinci cărţi în perioada în care s-a aflat încarcerat la Poarta Albă: „Muntele Athos, patria ortodoxiei”, „Steaua şi Becali”, „Becali şi politica. Începuturile”, „Iubirea milostivă şi mântuitoare”, „Becali Parlamentul Europei şi Parlamentul României”.

Omul de afaceri a fost audiat în data de 8 iunie, la sediul DNA, în dosarul deschis de procurori în luna ianuarie privind cărţile scrise de deţinuţi, lucrări pe baza cărora unele persoane condamnate au obţinut zile de libertate.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button