Mița Biciclista. De ce ne place acasă la femeia pezevenghi?

26 dec. 2022
537 Afișari
Mița Biciclista. De ce ne place acasă la femeia pezevenghi?
Mița Biciclista. De ce ne place acasă la femeia pezevenghi? | Sursa foto: «La Mița Biciclista»/ FB

Mița Biciclista și Moș Crăciun

Cum ținem minte un om? Un răspuns este felul în care face senzație mare vizitarea casei din Piața Amzei a Mariei Mihăescu, zisă Mița Biciclista. Și vizita de acum, din zilele lui decembrie 2022, e ca intrarea într-un templu. Dar și aici, în templu, e prilej de rostogolit atâtea banalități despre femeie și amorurile ei. Dar rămâne fascinația. Vă dați seama că este venerată o femeie a plăcerii mai mult decât Mihai Viteazu? Mița Biciclista, are același loc, în viața bucureștenilor, cu Moș Crăciun? Și pe bună dreptate, căci Mița și Moșul vorbesc despre nevoia noastră de ritual, teama noastră de imprevizibil, de viitor.

 A trebuit reinventată istoria pentru Mița Biciclista

Istoriile lui Lucian Boia sau a lui Florin Constantiniu, a lui Ioan Aurel Pop sau a lui C.Giurescu nu scriu o iotă despre Mița. Ni s-a spus astfel că istoria trebuie să fie a marilor fapte de vitejie, de apărare a țării. Ori, de fapt, obsesiile, păcatele și moravurile au scris istoria. Emoțiile. Dar, nu-i așa, acestea sunt și au fost prea greu de explicat.

Și mi s-ar putea replica că am putea merge chiar mai departe și am spune că așa cum anumite trupuri au fost conservate în vreme prin îmbălsămări secrete, uite-l pe Lenin la Moscova, sau faraonii din Egipt, așa ar fi fost bine să păstrăm cumva urmele trupești ale Miței. Ar fi trebuit, iată, să existe o rețetă pentru a vorbi despre acest misterios om care a ținut în preajma ei și, chiar putem spune, între coapsele ei atâtea capete încoronate, atâția oameni în căutarea măreției de-o clipă, nu patria, ci dragostea. Căci ce rost are capul încoronat, dacă nu simți în întregul tău corp o vitalitate cum alta nu e. Dar, poate, că acest gând al conservării trupului poate fi sinistru.

Dar întrebarea rămâne. Deci, cum ținem minte un om? Păi, nu-l ținem minte de-a întregul. A fost Maria Mihăescu doar-doar o femeie plăcerii? Clar, nu! Dar nu putem ține minte decât ce putem noi, ce face diferența dintre noi și Celălalt.

Și uite așa vă propun să ne aruncăm în timpul care a fost și s-o înțelegem mai bine pe Maria Mihăescu.

Nicoleta Roman, în cercetarea sa “Deznădăjduită muiere n-au fost ca mine. Femei, onoare și păcat”, deslușește felul în care am văzut femeia în secolele trecute.. Prin ochii bărbatului și acești ochi ai bărbatului au adus deznădejdea, dezonoarea. Fiind plini de garduri, de fereli, de prejudecăți. Cartea aceasta consemnează codurile sociale, etichetele și filtrele de familie prin care trecea femeia. Și versetele din bârfele populare arată clar acest lucru: “Coana Mița Biciclista / A căzut și și-a rupt piXXa.”

Maria a venit la final de secol 19 dintr-un sat din Prahova sărăciei și a avut noroc să urmeze în secolul 20 carte și bune maniere.
Dar a avut de înfruntat privirea bărbatului plină de dispreț. Felul de a vedea și de a imagina femeia. Și cum să înfrunți această privire altfel decât dominând obiectul, bicicleta, plin de simbolistica noutății și a monopolului masculin. Vorba populară mai consemnează ceva: mița Biciclista îmbrăcată, în văzul lumii, însă, făcea gesturile din budoarul ei, biciclînd. Ori, așa ceva, era o nelegiuire și mai mare. Un bărbat pe o bicicletă, banal. O femeie de familie pe o bicicletă, tot cam scandalos. Și mai scandalos e când pe bicicletă se urcă o femeie cu iubiri celebre, numită și “femeie ușoară”, cocotă de lux. Scandalos. Mița pe bicicletă, un scandal!

Mița Biciclista și Puterea mângâierilor ei

Și mai e ceva misterios și scandalos. Neagu Djuvara, Adrian Majuru vorbesc de frumusețea femeii, dar și de acest „misterios” și „scandalos” detaliu.
Se spune că Regele Leopold al Belgiei, Regele Ferdinand, Nicolae Grigorescu, Octavian Goga și alți atâția nobili au fost văzuți intrând și ieșind din casele de întâlnire cu Maria. Umbletul ăsta a fost și în Piața Amzei, fără îndoială. Dus-întorsul acesta, cumva ne întrebăm alături de istoricii amintiți, dacă n-a influențat deciziile marilor bărbați. Și eu cred că da, au fost influențate într-o oarecare măsură, gândurile acestor mari de atingerile, mângâierile Mariei. Pentru că a face sex, dragoste în anii aceia rămânea un mister, o chestie destul de discretă și, de ce nu, cumva neglijată. Nevestele își știau misiunea, știau că trebuie să perpetueze specia. O mângâiere ca la Mița, liberă, “fără obligații” era cu mult mai mult, schimba gândurile și rătăcea un pic mințile.

Ori, asta da istorie pe care o bănuim mereu.

Și nu doar pe bicicletă avea tupeu Mița să se urce, avea obrăznicia ca-n anii 1930 să-și arate trupul la mare, pe plajă

Și ea avea trupul pizmuit de tot Bucureștiul, Și dorit. Ori să arăți trupul, pe care un gardian vigilent l-a amendat, însemna că nu-ți pasă de gura lumii, pentru că tu ai puterea ta, putere asupra celor care se cred Stăpânul lumii ăsteia, regi ai patriei, ai artei plastice sau poeziei.

Să nu uităm însă că Mița a fost printre puținele care au reușit în viață

Puține dintre „femeile pezevenghi”, mititelele Bucureștiului reușeau. Și asta crede și Neagu Djuvara, care a locuit în copilăria lui în camere închiriate de la Mița. Ori, succes ăsta și ea. Să deții o casă, un bun pe care să-l poți avea și după ce meseria nu mai merge ca pe vremuri. Nu e vorba doar de sex, e vorba de toate meseriile din lume, care intră într-un impas la un moment dat, ies la pensie, nu? Ori Mița, cu o casă pare-se dăruită de Regele Ferdinand, a putut să-i închirieze părintelui lui Neagu Djuvara niște camere. Da, Maria, zisă Mița atrage și astăzi pentru această poveste rotundă de viață, poveste de succes, cum se cheamă astăzi.

Dar se uită:

Cum Maria a fost om, cum a fost văzută doar în obsesia publicului, de femeie de senzație. Se uită că era om, cu momente de bine, de rău, de bucurii, de tristeți.  Se uită cum a avut grijă de căderile ei, de singurătății ei, de trupul ei, de avorturile ei, de micile mizerii ale trupului, ca ale tuturor trupurilor. Cum avea sau nu avea apă caldă, cum trebuia să trăiască capriciilor tuturor mahalagiilor, că femeia a lucrat și pe stradă, n-a fost de la-nceput în pat regal. Se uită repede cum a fost disprețuită când a-mbătrânit trupul, dar mintea îi umbla după fantezii. E altă poveste, nu? Ori, cred că această poveste o luminează, o mângâie, pe Cealaltă de succes.

Nota B365.ro: Alte plimbări cu Eugen Prin București, printre iubirile, străzile și clădirile orașului:

Cookies