V-am povestit săptămânile trecute despre scaunele de la staţia de metrou Pipera. Ei bine, la scurt timp după ce articolul a văzut lumina zilei (sau a internetului, mai degrabă), s-a întâmplat ceva profund tulburător: scaunele au dispărut.
Da, acele insule fragile de odihnă, un miraj urban pentru oamenii extenuați de viața între două call-uri pe Teams, s-au volatilizat ca un beneficiu extra-salarial promis și niciodată livrat. Cine le-a luat? De ce? Și, mai ales, ce urmează?
Unii spun că scaunele au fost ridicate pentru „mentenanță”. Aceasta este o variantă oficială, dar știm cu toții că în Pipera, realitatea bate orice explicație birocratică. Poate că le-au furat chiar lucrătorii din zonă, în semn de protest? Poate s-a ruşinat vreo primărie şi a zis că nu se poate aşa? Poate e o conspiraţie? Poate că scaunele au fost eliminate intenționat pentru a preveni „lenea urbană”.
Un oraș în care nimeni nu mai stă jos este un oraș mai eficient, mai dinamic, mai axat pe KPI-uri. Un oraș în care dacă vrei să te odihnești, trebuie să o faci productiv, adică în timp ce aștepți în frig un Uber.
Pentru că, apropo de productivitate, la metrou tema principală de discuţii, mai mult sau mai puţin voalate, este săptămânile acestea MAREA ÎNTOARCERE LA BIROU. Aşa că dacă dispariția scaunelor ar fi doar un simptom al unui rău mai mare? Nu se mai discută despre opțiuni de brunch sau despre cum să optimizezi un Excel.
Acum, vocile sunt joase, tensionate, iar problema reală este că, după ani de „eficiență” demonstrată de acasă, după Zoom-uri fără pantaloni și rapoarte finalizate între două sesiuni de scrollat pe TikTok, s-a decis că gata.
Pe peron, discuțiile devin din ce în ce mai grave. În loc de plângeri despre mailurile fără „Bună ziua” sau despre colegul care scrie „pls” în loc de „te rog”, acum auzim frustrarea celor care își calculează viitorul: „Eu nu mai înțeleg nimic. Acum doi ani ne spuneau că suntem mai productivi de acasă. Acum, brusc, nu mai suntem?” „Nouă ne-au zis că e despre colaborare. Dar eu în birou tot pe Teams vorbesc cu colegii de la alt etaj.” „Trei ore zilnic pe drum. Și pe cine ajută asta? Pe mine sigur nu.”
Ce urmează? Dacă tot ne obligă să venim zilnic, poate că următorul pas e să interzică și locurile de parcare, să crească prețul la covrigi sau să ne pună să timbrăm fiecare mail trimis. Un tip în costum, cu rucsacul de laptop pe un umăr și cafeaua rece în cealaltă mână, oftează prelung și spune pentru toți:
„Păi, dacă tot mă forțează să vin la birou, măcar să pună scaunele alea de sus înapoi, mai stăm şi noi la o bere după program .”
Cei mai îndrăzneți amenință că își dau demisia. Alții se gândesc cum să trișeze sistemul—poate cu un badge lăsat strategic pe birou ca să pară că sunt prezenți. Unii visează la un sistem de rotație clandestină, unde vin la birou doar când e musai, iar în rest își pasează prezența între colegi de încredere. Dar adevărul e că lumea se schimbă.
Înapoi în 2019? Nimeni nu vrea asta. Lumea de după pandemie are alte pretenții. Oamenii s-au obișnuit să își vadă copiii în pauza de prânz, să își bea cafeaua pe balcon, să muncească fără să simtă că stau prizonieri într-un birou rece.
Acum, brusc, cineva decide că toate astea trebuie să dispară. Şi va fi interesant de urmărit ce se întâmplă, pentru că va fi nevoie de muuultă flexibilitate, şi de o parte, şi de alta. Vă mai povestesc, sigur se va discuta în metrou.