Misterul candidatului surpriză la Primăria Capitalei, în sfârșit deslușit
Misterul candidatului surpriză la Primăria Capitalei, în sfârșit deslușit | Foto: Adrian Teleșpan
Mă traversează o perioadă despre care nu aș spune că e chiar compatibilă cu voioșia. Nu știu dacă o fi vorba de astenia de primăvară sau de aplecarea mea spre o mai bună înțelegere a suferinței, pe care n-aș avea cum să o înțeleg dacă nu aș trăi-o, dar mă traversează.
Când ești zebra pe care o folosește depresia ca să treacă dintr-o parte în cealaltă a minții tale, nivelul interesului pentru politică, cel puțin în cazul meu, e cam la nivelul interesului pe care l-a avut și clasa politică din România în ultimii 35 de ani în ceea ce privește bunăstarea poporului român.
Și, dacă m-ar durea în zone des asociate cu comunitatea din care fac parte, mult susținută și ea de clasa politică, tot ar fi un interes infinit mai mare decât cel pe care îl manifest. Mă rog, nu e imposibil să existe oameni pe care politica îi face să uite de depresie, că, mno, tot efectul acesta îl au asupra mea muzica și filmele SF, de exemplu. Dacă sunteți unul dintre oamenii cu depresie, dar cărora politica din România le aduce suficientă bucurie cât să uite de ea, vă rog să-mi scrieți pe adresa redacției, mi-ar plăcea să discutăm.
Și o sun vineri pe coordonatoarea mea de la B365, doamna Ana, și o întreb: Fată, despre ce să scriu și eu? Și dumneaei îmi răspunde: E un hype foarte mare acum cu candidatul surpriză la primărie din partea PSD-PNL-whatever. Așa cum m-a învățat internetul, fiind un subiect la care nu mă pricep deloc, am acceptat să îl abordez, bănuind că urma să dezvolt un portret robot al candidatului surpriză, genul de caterincă pe care l-am mai făcut, că oricând e loc în imaginația mea de idei deosebit de revoluționare cum ar fi că, poate, nu e o întâmplare că însuși cuvântul candidatul conține cuvântul candida, ceea ce nici nu vreau să știu care ar fi rezultatul unui sondaj care ar întreba: Ca român, ai avut mai mult de suferit de pe urma bolilor venerice sau de pe urma clasei politice?
Eu, numai cum văd cum mă afectează creșterea impozitelor și noua lege fiscală, recunosc, preferam oricând o gonoree. O luam și cum a rămas Maica Domnului însărcinată, că și așa nu mă văd cu nimeni, mă frecam eu pe undeva de pereți, măcar să fi fost legile mai blânde cu noi toți.
Ieri, adică sâmbătă, 16.03.2024, în timpul unei plimbări însorite și menite să-mi elibereze mintea cu niște gaz de eșapament, mi-am pus următoarea întrebare: Oare ce ar trebui să propună un candidat la orice funcție publică, astfel încât să mă determine să merg să votez? Nu aruncați cu ouă în mine, că sunt scumpe, dar, cel puțin momentan, văd alegerile ca pe un interviu de angajare unde nu se prezintă nimeni, dar tu, ca firmă de recrutare, alegi, totuși, pe cineva.
Nu simt nevoia să votez și, sincer să spun, dacă e să visez la o Românie funcțională și de mult bun simț pentru toată lumea, mai repede și mai justificat îmi pun speranța în a doua venire, decât în al doilea tur.
În timpul plimbării m-am întâlnit cu doi prieteni și fiul lor de 3,6 ani, ce pot să zic, nici ei nu se lăudau cu o stare psihică deosebită și, de fapt, nu știu pe nimeni despre care să spun că e zen în deplină cunoștință de cauză, prin urmare sunt convins că ceea ce m-ar cuceri la un candidat, fie că e la primărie sau la orice, ar fi ca scopul principal al platformei acestuia să fie sănătatea psihică, aia mintală a oamenilor pe care îi reprezintă.
Evident, și omul, alegătorul, trebuie să vrea asta, că nu cred în nimic din ceea ce se face cu forța, nici măcar în binele impus de maniera aceasta. Cred că și printre dumneavoastră se află mulți care și-au luat niște țepe deosebite de la soartă încercând să bage binele cu japca în viața cuiva. În timpul discuției de ieri cu Ana, mi-a povestit că domnul Barbu Delavrancea este cel care a introdus duminica liberă în viața bucureștenilor, fiind călăuzit în această implementare de felul în care i-a fost dumnealui afectată sănătatea mintală, când, atunci când era copil, nu-și vedea niciodată tatăl, pentru că toate zilele erau lucrătoare. Nu intrăm acum în discuția privitoare la felul în care volumul actual de muncă îi afectează pe foarte mulți oameni.
Înainte de a ajunge la imobilul în care locuiesc, am văzut un afiș electoral care striga: “Nu îi lăsa să te fure!”. Și m-am gândit, așa: Oare omul acesta, candidatul, dar și cei care au născocit sloganul, cum au ajuns dumnealor la concluzia că vorbele astea spun ce are candidatul respectiv mai bun de oferit? Cum îmi dezvăluie mie, ca cetățean, calitățile acestui om care vrea să ne reprezinte? Și da, și asta m-ar fermeca la un candidat, să se vadă din felul în care se prezintă că își vede de treaba dumnealui și nu de a altora.
Atât de la secția de votare, Doamne ajută și Doamne ferește, votul să ne priește. Pup. Adișorul e votatorul?
Nota B285.ro – Tot Teleșpan, mai jos:
Cele mai noi articole
