Miros de fum la prima oră la metroul din București. Incidentul, în tunelul dintre Tineretului și Eroii Revoluției. Metrorex: S-a deteriorat un izolator

26 mai 2022
4190 Afișari
Miros de fum la prima oră la metroul din București. Incidentul, în tunelul dintre Tineretului și Eroii Revoluției. Metrorex: S-a deteriorat un izolator
Incident la metrou, la două zile de la incendiul de la metrou | Sursa foto: Info Trafic București Ilfov

La  două zile de la incendiul de la metrou dintre stațiile Romană și Universitate, un nou incident se produce în rețeaua de transport subteran din București: un miros de fum a fost sesizat în tunelul dintre stațiile Tineretului și Eroii Revoluției. 

Miros de fum la metrou la două zile după incendiul de la metrou

Incidentul nu a impus evacuarea călătorilor, dar ISU a închis cele două stații până la remedierea problemei. 

După verificări, echipele Metrorex au anunțat că a fost vorba despre deteriorarea unui izolator între șina de alimentare cu energie și calea de rulare, după cum transmite compania printr-un comunicat citat de G4Media:

Astăzi, 26 mai 2022 ora 4.45, în tunelul dintre stațiile Tineretului și Eroii Revoluției, a fost sesizat miros de fum. Echipele de intervenţie Metrorex s-au prezentat imediat la faţa locului pentru remediere. Acestea au constatat deteriorarea (conturnarea) din cauza umidităţii şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare. Personalul Metrorex a acționat conform procedurilor și a sesizat ISU. Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel/staţie. In scop preventiv, ISU a hotărât închiderea celor 2 stații până la remediere. După verificări, stațiile au redeschise. Menționăm că nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuați. Circulația trenurilor de metrou se desfășoară la această oră în condiții normale. Menționăm că siguranța călătorilor nu a fost pusă în niciun moment în pericol. Metrorex prezintă scuze pentru disconfortul creat.

În urmă cu două zile, la metrou s-a produs un incendiu între stațiile Piața Universității și Piața Romană. Incendiul a izbucnit la o cutie de conductori din rețeaua de șine. Efectul: un fum foarte dens care a ieșit din gura de metrou.  ISUBIF a activat planul roșu de intervenție, 172 de oameni au fost evacuați, 21 dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o mare parte din ziua de marți metroul a fost complet oprit pe M2 Unirii-Romană.

Cookies