Miron Mitrea a fost ELIBERAT CONDIŢIONAT

de:
19 mai 2016
0 afișări
Miron Mitrea a fost ELIBERAT CONDIŢIONAT

UPDATE 16.40 Miron Mitrea a fost eliberat. Fostul ministru a ieşit pe poarta Penitenciarului Poarta Albă

Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, de la Tribunalul Constanța, a pronunțat joi o decizie definitivă de eliberare condiționată a fostului ministru social-democrat al Transporturilor lui Miron Mitrea.

Miron Mitrea a fost condamnat, în 2015, de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare. El a fost acuzat de DNA de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie, uz de fals.

El a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă începând cu data de 13 februarie.

În același dosar a fost trimisă în judecată Irina Jianu, fost inspector de stat, șef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), ulterior inspector general de stat în construcții la ISC, aceasta fiind acuzată de dare de mită, folosirea cu rea-credință a bunurilor societăților comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, a fost trimis în instanță Nicolae Popescu, fost arhitect-șef la Primăria Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracțiunile de corupție.

În perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927 420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct și inspector-șef al ISC.

DNA afirmă că această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău și SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Mitrea

Cookies