Mircea Sandu: Arena Națională începe să se degradeze

de:
24 apr. 2013
0 Afișari
Mircea Sandu: Arena Națională începe să se degradeze

„Acest stadion frumos în care s-au investit o groază de bani începe să se degradeze uşor-uşor. Şi începe cu gazonul, care este partea cea mai importantă. Terenul de joc este prost şi trebuie să găsim soluţia tehnică. Sorin Oprescu nu e politician, e un primar foarte bun, dar va trebui ca persoanele de sub el să fie conştiente că trebuie să aprobe un operator care să aibă grijă de acest stadion. Că altfel garantez, dacă rămâne pe mâna românilor garantez că în cinci ani îl terminăm şi pe ăsta ca termitele. Noi cu Steaua şi cu Dinamo am plătit acest ultim gazon şi acum nu ştim cum să ne recuperăm banii”, a mai spus Sandu.

Preşedintele Mircea Sandu i-a primit, miercuri, la Casa Fotbalului pe membrii celor două echipe, de fete şi băieţi, care au participat la Campionatul Mondial de fotbal şcolar: „Uşor-uşor începem să ne aliniem Europei de Vest, în ceea ce priveşte educaţia fizică şi sportul. După 13 ediţii ne-am trezit că putem să ne înscriem şi noi cu succes. Faptul că o echipă din Craiova a câştigat competiţia naţională şi a mers la Campionatul Mondial unde a câştigat finala mică e un lucru oltenesc, tupeu cât cuprinde. Le-am demonstrat că România naşte talente”.

Echipa de băieţi a câştigat la turneul desfăşurat la Bordeaux medalia de bronz, aceasta fiind prima participare a României la această competiţie.

Îl caut de destul de mult timp, prin intermediari, pe domnul primar general. Vreau să ne vedem, pentru că, iniţial, acest stadion îl vedeam ca pe o zonă comercială pe partea lui exterioară, circulată permanent. O spun mereu şi o să o repet până când cineva va face lucrul ăsta, pentru că altfel este o bucată de beton care stă aici. Şi că nu s-a făcut licitaţia internaţională aprobată în Consiliul Local, pentru ca cineva să vină să opereze acest stadion„, a declarat Sandu și săptămâna trecută. 

Cookies