Mircea Lucescu, în discuţii cu FRF pentru a fi selecţionerul României

de:
21 oct. 2014
0 Afișari
Mircea Lucescu, în discuţii cu FRF pentru a fi selecţionerul României

Discutiile dintre Burleanu si Mircea Lucescu au dat roade, antrenorul fiind tentat sa revina la nationala Romaniei dupa o pauza de peste 28 de ani, informează gsp.ro

Astfel, Lucescu si-ar fi dat acceptul sa pregateasca in paralel pe Sahtior si nationala Romaniei pana in vara anului viitor, atunci cand s-ar produce ruptura de formatia din Ucraina.

„Discutiile s-au derulat foarte rapid, iar Lucescu si-a dat acceptul, e interesat sa vina”, au precizat surse din cadrul FRF.

Ultimul meci al lui Mircea Lucescu pe banca primei reprezentative a Romaniei a fost consemnat pe 10 septembrie 1986, in preliminariile pentru Euro din 1988. Atunci, Romania invingea cu 4-0 pe Austria.

In principiu, contractul dintre cele doua parti ar fi pe doi ani si jumatate (scandenta in noiembrie 2017), plus Mondialul din 2018, asta in cazul in care Romania ar ajunge acolo.

Cookies