După ce a fost externat din spital, antrenorul Şahtior Doneţk a făcut câteva declaraţii. Mircea Lucescu a spus că starea lui este bună şi a anunţat că va reveni la volanul unor maşini. El a precizat că neîncrederea în medicii români nu se justifică, întrucât, ”comportamentul doctorilor a fost excepţional”.
Mircea Lucescu a fost internat în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în 6 ianuarie, cu fracturi ale coastelor, în urma unui accident rutier, când autoturismul pe care îl conducea a intrat într-un tramvai. El a fost operat două zile mai târziu.
”Îmi pare rău că am lovit un tramvai care staţiona”, a declarat, ironic, antrenorul român.