Mircea Diaconu nu vrea să se afilieze niciunui grup din Parlamentul European

de:
05 iun. 2014
0 afișări
Mircea Diaconu nu vrea să se afilieze niciunui grup din Parlamentul European

Diaconu spune că „este curtat” de mai multe grupuri parlamentare din PE, cu ai căror reprezentanți a purtat deja discuții, dar a arătat că dorește să rămână independent. Totodată, el a spus că dorește să facă parte din Comisia de cultură și educație a legislativului european, poziție din care să promoveze cultura românească și europeană, dar și frumusețea țării noastre.

„Nu mă afiliez la niciun grup, îmi păstrez statutul meu de independent și de aceea m-am așezat în grupul neafiliaților. exact ca statutul meu să fie curat, curat — curat și necomentat deloc acasă în niciun fel. Există și varianta de independent în cadrul unui grup, dar asta e o chestiune de ‘cal — măgar’ și nu mă interesează, pentru că eu am un contract public. Am spus trei vorbe înainte de a începe povestea asta, înainte de alegeri chiar — ‘independent’ și „niciun partid politic”. Deci așa rămân, orice s-ar întâmpla. Dar aceasta nu înseamnă însă că nu voi colabora și nu voi avea prieteni din toate părțile și dacă voi avea nevoie pentru un proiect să mă rog sau să conving un eurosceptic sau oricare n-o să-mi lipsească vorbele, pentru că este important să colaborăm între noi. Iar acasă am același gen de atitudine”, a declarat Mircea Diaconu.

El a mai explicat că nu dorește statutul unui politician ”care se uită pe geam să vadă cine e pe stradă” sau care își spune: „Ies pe stradă sau nu ies pe stradă.” „Dimpotrivă, dacă eu sunt independent, vorbesc cu toată lumea, în afară de nebuni, agresivi, delincvenți, dar cu orice om normal, membru de partid sau nu. Pardon, cu șeful statului nu vorbesc, sunt categorii de oameni cu care nu vorbesc sau mă feresc”, a adăugat el.

Mircea Diaconu a precizat că a făcut deja demersuri să obțină un loc în Comisia de cultură și educație a PE.

El a mai spus că a fost mandatat în Parlamentul European de foarte mulți cetățeni ai României și, în consecință, dorește să se supună acestui mandat.

Cookies