EUROPARLAMENTARE 2014. Mircea Diaconu: Mâine voi avea 100.000 de semnături pentru candidatura la PE

de:
25 mart. 2014
0 Afișari
EUROPARLAMENTARE 2014. Mircea Diaconu: Mâine voi avea 100.000 de semnături pentru candidatura la PE

EUROPARLAMENTARE 2014.„Avem 80.000 de semnături numărate. Continuăm să numărăm. Vă rugăm să ne ajutaţi, suntem aproape, mai avem nevoie de un ultim efort”, a scris Diaconu pe o reţea socială. De asemenea, el a declarat, pentru România TV, că mai vin şi alte semnături din ţară şi că speră să strângă suta de mii până mâine seară.

„Mai vin şi scrisori din ţară. Încă strângem semnături în Bucureşti. Sperăm că mâine seară să le avem pe toate strânse. Cu ce mai e mâine prin Bucureşti se face suta de mii”, a spus Diaconu.

EUROPARLAMENTARE 2014. El s-a referit şi la o posibilă contestare a candidaturii sale, despre care a spus că totul se va judeca, chiar în termene foarte scurte. „De mâine oricine poate să-mi conteste candidatura, totul se judecă însă, la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea Supremă, în două termene foarte scurte, de 48 de ore. Orice contestare de judecă la tribunal, îmi doresc să ajung la tribunal. Alături de mine e o casă celebră de avocatură. Sunt un cetăţean european şi-mi doresc să mi se respecte drepturile”, a încheiat Diaconu.

Mircea Diaconu are, împotriva sa, o decizie definitivă pentru incompatibilitate din partea ÎCCJ, conform căreia nu poate ocupa funcții publice timp de trei ani.

VEZI câte semnături a strâns Mircea Diaconu miercuri, AICI

Cookies