ARHIVA B365

Mircea Coșea va fi ȘEF la UNPR. Ce poziție va ocupa profesorul de economie

Profesorul de economie Mircea Coșea va conduce departamentul economic al partidului Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR), potrivit Realitatea TV.

„Reputatul profesor de economie Mircea Coșea s-a înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României.
Mircea Coșea va coordona strategia economică a partidului, alături de colegii economiști din departamentele partidului”, se arată în comunicatul de presă al UNPR, remis B365.ro.

Coșea este unul dintre cei mai cunoscuți profesori de economie din România, fiind extrem de activ și în domeniul analizelor economice.

Mircea Coșea s-a născut în 9 iunie 1942 la Ploiești.

A fost membru al Parlamentului European între 1 ianuarie 2007 și decembrie 2007.

Până în 1997 a făcut parte din PSDR.

În iunie 1997 a fondat împreună cu Theodor Meleșcanu și Iosif Boda partidul APR, care a fuzionat cu PNL în 2002. La 1 ianuarie 2007 a devenit membru al Parlamentului European din partea PNL. A făcut parte inițial din grupul parlamentar Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa. În martie 2007 a demisionat din PNL și a aderat la grupul parlamentar naționalist Identitate, Tradiție, Suveranitate, alături de deputații PRM în Parlamentul European. In prezent, noiembrie 2011, este prim-vicepresedinte in cadrul Partidului Ecologist Roman, potrivit wikipedia.org.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button