Mircea Băsescu a declarat în fața judecătorilor că a văzut doar punga cu bani, nu și banii

de:
30 iun. 2014
0 afișări
Mircea Băsescu a declarat în fața judecătorilor că a văzut doar punga cu bani, nu și banii

Mircea Băsescu susţine că familia interlopului a făcut presiuni, în repetate rânduri, pentru a-i cere să intervină pe lângă preşedintele Traian Băsescu, pentru a-l scoate pe Sandu Anghel din închisoare, scrie digi24.ro.

Banii – cei 250.000 de euro – ar fi fost aduși de presupusul complice, Marian Căpățână, pentru a fi dați familiei Anghel, în urma unui împumut mai vechi, a mai spus fratele președintelui.

În fața instanței, Mircea Băsescu a mai declarat că le-ar fi promis sprijin celor din familia Anghel, dar acest sprijin urma să fie acordat prin intermediul unui avocat.

Ulterior însă, adaugă fratele președintelui, s-a dovedit că respectivul avocat nu era specializat în asemenea procese.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână sunt arestați preventiv.

Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență, pentru că ar fi primit bani de la familia lui Sandu Anghel pentru a interveni în sensul obținerii unei sentințe favorabile în dosarul acestuia. Marian Căpățână este acuzat de complicitate la trafic de influență.

Cookies