Miorița muy larga, secretul din spatele căsătoriei dintre Miss Argentina și Miss Puerto Rico

04 nov. 2022
6330 Afișari
Miorița muy larga, secretul din spatele căsătoriei dintre Miss Argentina și Miss Puerto Rico
Adrian Teleșpan

Bătea un vânt de o finețe brută. Cu schije bătea pe frunți deja trudite sub care spaima se osândea la viață veșnică. Părea să șuiere pe sub tâmple ca niște tumori cărora nu le mai rămăsese decât să-și fluiere victoria asupra cărnii. Frunzele gemeau din pântecele suferinței atunci când își plângeau ultima și cea mai aspră dintre lacrimi. Acea lacrimă ce curge prin ochiul uitării însăși atunci când frunza se desprinde de creangă. Păsările se târau năuce pe pământul înghețat, disperate să fugă de privirea cerului. Până și norii începuseră să-și sape gropi în care să se pună la adăpost de cuțitul urgiei ce cutreiera totul.  Din văzduh se auzea ca și cum cineva tăia cu toporul piesa “Mai frumoasă”, iar introducerea aceasta nu are nici cea mai mică treabă, cu ceea ce urmează sau. Sau. Cert e că unde sunt eu bate vântul.

Să lăsăm natura să ne inspire, vreau să spun.  În fond și la urma urmei, natură suntem și noi și nu văd de ce ne-ar fi greu să înțelegem că suntem aceeași ființă cu fiecare piatră sau fiecare copac care pierde frunze toamna. Ce? Pe dumneavoastră nu așa v-au crescut părinții sau bunicii, spunându-vă că sunteți același lucru cu vaca și bibilicile din curte? Realizez acum că e o experiență destul de unică să te iei, așa, ușor de sfârcuri cu două degete, să strângi puțin și să întrebi ștrengărește: Ce fac bibilicile? Ce chestie și asta să îți placă să fii mușcat de sfârcuri… Extraordinară specie.

Să nu mă pierd. Ziua de ieri mi-a fost marcată de trei evenimente. Primul. Am fost ieri de dimineață la supermarket, totul e scump, dar nu judec și, împingând căruciorul pentru care mi-am amintit să iau 50 de bani, m-am trezit întrebând cu voce tare: Almette, unde ești fatăăăă? Eu tot timpul îmi iau Almette, o desfac, pun jumătate pe o felie de pâine prăjită, iar jumătatea cealaltă o arunc după vreo 3 săptămâni, ceea ce nu ar trebui să îmi mai imaginez că îmi permit. Îmi place cum arată felia de pâine cu multă cremă de brânză, mă induce în eroare că aș fi depășit condiția de sărac, financiar evident, nu spiritual, dar și asta e discutabil în funcție de cum îmi bate vântul prin cap.

 Ca om, vă recomand vorbitul cu voce tare în public, îți dă așa o stare de echilibru pe care mulți dintre noi considerăm că îl avem doar după ce ne-am găsit aleasa sau alesul. Pentru cei care m-au văzut ieri în Mega la Tohanul Nou vorbind singur, să știți că asta am vrut să transmit, că mi-am găsit pe cineva. Și nu eram aranjat pentru că eram pe fugă, OK? Ce vă mai place bârfa… Vai, l-ai văzut cum era cu vanșii ăia rupți? Mie îmi place să fiu bârfit, așa am și eu pe cineva care se gândește la mine.

Ieri, pentru că așa a dispus Universul și doar el dispune și atât, am interacționat cu o echipă de personaje marcate care lucrează în zona construcțiilor și care îmi sunt și prieteni. Ăsta e al doilea eveniment. Unul dintre ei a adus niște bulz, iar eu am făcut la grătar cârnați de oaie, cârnați de vită cu porc și cârnați de porc de la Săndel și cârnați de porc de la Sergiana. Ideea e că s-au luat cârnați de mai multe ori, au mai rămas, s-au congelat, că nu aruncăm, că e scump totul, dar nu judec, iar ieri i-am făcut la grătar. M-a învățat doamna Pellea să îi dau cu bere când îi pun pe grătar și ies superbi din punct de vedere estetic, că fac o crustă delicată și foarte finuț crocantă, nu cum bate vântul ăsta.

Andi, unul dintre oameni, v-am zis, a adus un bol cu bulz de la mama lui și, după masă, m-am dus să-l spăl. Pe bol. Sunt convins că multora dintre domniile voastre vi s-a oferit șansa unică în viață de a spăla un vas de iena (așa se scrie asta?) în care a fost și ceva care conținuse e o brânză mai cleioasă gen burduf sau chiar cașcaval. Urmele de brânză se țin, mă, strâns de tot cu mânuțele de pereții vasului, mai ceva decât se țin preoții catolici de copii (Uite, chiar, dacă ortodoxismul are ceva farmec, acesta vine din faptul că preoții noștri umblă preponderent după băieți majori…). Ideea e că brânza aia, dacă vasul nu a fost pus la înmuiat din timp, se desprinde greu. Să pui vasele la înmuiat dacă nu le speli imediat după masă e un lucru pe care îl poți face dacă gândești, punct.

Ce poți face tu ca om în situația asta a întăririi brânzei e să apeși foarte tare cu partea aia mai abrazivă a buretelui până se ia, dar nici atunci nu poți fi sigur că vasul e curat și trebuie verifici cu buricele degetelor să nu fi rămas urme efemere ale ceea ce putem considera deșeuri alimentare, fracție umedă.  Când identifici micile gămoaze cu degetele, dai cu unghia și le desprinzi. E un succes, o victorie personală când bolul se reimaculează.

Problema acum este cu buretele care arată oribil, pentru că partea mai abrazivă a rămas plină de produs lactat, întărit și îmbrățișat complet cu întrepătrunderile din burete. Acum poți fie să consideri buretele compromis și să îl arunci sau să asculți puțin vântul, ca să comunici cu natura și ulterior cu cosmosul, să oftezi cum respira Hannibal Lecter și să realizezi că, până la urmă,  buretele ăla se va curăța singur, că n-a zis nimeni, vreodată, privind un burete: «Bă, e brânza asta pe el de trei luni!». Că mizeria se duce singură dacă, atunci când te uiți la ea, te lasă sufletul s-o lași să se ducă singură. Mă rog, mintea, nu sufletul.

Cel de-al treilea eveniment a survenit în timpul mesei și a pornit de la cârnații de oaie. Comesenii mei și cu mine, dintr-una în alta, am ajuns la concluzia că oile nu prea apucă să moară de bătrânețe. Treaba asta cumva m-a întristat, dar nu m-a făcut să îmi pierd speranța că, totuși, unele oi ajung să moară de și de bătrânețe. Poate unde pe pământul ăsta, un păstor sau un fermier va pune ochii pe o oaie mai frumoasă, nu însensul în care vă gândiți dumneavoastră, mai ales că, cică, și oile devin laxe și nu ai de ce să le mai ții. Oricum nu în sensul ăsta, ci în sensul de atașament, de legătură între om și natură, ca și cum ar avea un câine.

Iar, dacă acest lucru se va întâmpla, sper ca oaia să fie mai frumoasă sufletește, nu fizic, și să îl ajute pe păstor să învețe că suntem toți aceeași făptură, uniți și inseparabili. Am încredere că, după ce păstorul acesta și oaia aceasta vor comunica de natură necondiționată, vor veni și la noi și ne vor învăța cum să nu mai judecăm oamenii după aspectul fizic, așa cum facem cu Miss Argentina și Miss Puerto Rico care s-au căsătorit una cu cealaltă și invers. Să nu ne mai judecăm și înțelegem că, la inimă, chiar dacă nu se vede, suntem toți la fel, toți Miss Suflet și, atunci când toți vom fi miss, we won’t miss anything anymooooore (asta cântați-o ca Adele în Hello) și atunci vântul va bate doar ca să râdă sufletul care e tot el.

Eu am judecat mult în textul ăsta, recunosc. Cârnații sunt frumoși, crema de brânză e frumoasă, dar ce pot să fac pentru mine să mă străduiesc să văd toți cârnații la fel, bătuți de același vânt. Atât de la Stația de Meteorologie Frumoasă. Doamne ajută și Doamne ferește, frumusețea sufletului înflorește. Ady Miss Flagrant Miorița.

Nota B365.ro: Dincolo de cârnați frumoși:  

Cookies