Minuni ascunse sub două straturi de vopsea în casa căpitanului D. Pandele. Și tu poți să le vezi, monumentul din mahalaua Mântuleasa, restaurat și redat bucureștenilor
Minuni ascunse sub două straturi de vopsea în casa căpitanului D. Pandele. Și tu poți să le vezi, monumentul din mahalaua Mântuleasa, restaurat și redat bucureștenilor | Foto cedit: arh. Andrei Mărgulescu.
Casa căpitanului Dimitrie Pandele, din vechea Mahala Mântuleasa, aflată pe strada Plantelor 4, nu se compară cu palatele de pe Calea Victoriei, dar totuși, prin splendoarea interioarelor sale, se apropie de rafinamentul reședințelor boierești din Micul Paris.
Clădirea, construită în anul 1891, se numără printre puținele exemple fericite, în care, o veche casă particulară, în prezent fundație culturală, a fost consolidată și restaurată cu ajutorul fondurilor europene și deschisă celor care prețuiesc trecutul orașului.
Acum 7 ani, Casa căpitanului Dimitrie Pandele se afla în pragul prăbușirii, a fost recuperată pentru cei din prezent și viitor și “constituie o mărturie a unui model de locuire reprezentativ pentru burghezia mijlocie de la sfârșitul secolului al XIX-lea”.
Sub straturi succesive de humă și vopsea au fost descoperite picturi murale de o rară frumusețe, dar și o seră zidită în timpul comunismului
Mai jos, interviu cu dr. arh. Cristina Woinaroski, unul din autorii proiectului care au redat Bucureștiului identitatea unei locuințe autentice, un imobil ridicat pe vechea stradă a Plantelor, cu grădini, maidane și trăsuri.
Ne întoarcem în timp în mahalaua Mântuleasa, aflăm cine a fost căpitanul Dimitrie Pandele, intrăm în casa și în grădina sa cu havuz și tei bătrân. Și, mai ales, împărtășim bucuria restauratorilor care au descoperit, sub straturi succesive de humă și vopsea ordinară, picturi murale de o rară frumusețe, dar și o seră zidită, cel mai probabil, în perioada comunistă.
Decorația pereților și a plafoanelor, așa cum o vedea căpitanul Dimitrie Pandele când și-a împodobit locuința, a ieșit la lumină în urma sondajelor stratigrafice.
Casa căpitanului Dimitrie Pandele, de la periferia Bucureștiului de secol al XIX-lea, era înfrumusețată cu decorații interioare demne de locuințele boierești din centru
Ansamblul este format din două corpuri de clădire și grădină: fosta locuință a lui Dimitrie Pandele, construită în 1891, și fostul grajd, construit în 1897. Imobilul face parte din Zona Protejată nr. 37- Sf. Ștefan, este monument istoric clasa B și, în prezent, are funcțiunea de centru cultural, beneficiarul lucrării fiind Asociația pentru Protejarea Patrimoniului Istoric și Cultural (APPIC). Ușile casei căpitanului Dimitrie Pandele sunt deschise tuturor celor care vor să înțeleagă farmecul unui mod de locuire azi dispărut (programări pentru vizite la planpatru.ro). Lucrările de consolidare și restaurare au fost realizate de echipe specializate de arhitecți, ingineri, constructori și restauratori de componente artistice, o operațiune complexă și dificilă.
„Ne aflăm în prezent în fața unui obiect arhitectural unic și complet”
“Prin planimetria, plastica arhitecturală, bogăția componentelor artistice autentice care au ieșit la iveală și a șantierului de restaurare, ne aflăm în prezent în fața unui obiect arhitectural unic și complet. Un întreg care, pe lângă o arhitectură tipologică a momentului, grupează un evantai al artelor decorative specifice epocii, însă foarte rar păstrate ca în cazul de față: picturile în ulei semnate de autor, și stucaturile tuturor plafoanelor, pictura în ulei cu imitație de tapet a pereților, pictura ușilor interioare, arta vitraliilor, a bronzurilor și a sobelor, arta feroneriei evidențiată de marchiza de la intrare și gardurile de incintă. Au fost refăcute și modernizate toate instalațiile. Spațiile de la subsol au fost puse în valoare prin restaurarea bolțișoarelor de cărămidă existente, iar cele de la mansardă au fost tratate modern. Deoarece nu s-au păstrat corpuri de iluminat și mobilier original, s-a optat pentru achiziționarea unor piese contemporane realizate de designeri renumiți: mobilier – Ron Arad, Mario Cananzi și Roberto Semprini, Masanori Umeda, Patricia Urquiola; corpuri de iluminat – Barrovier-Tosso, Flos (..). Descoperirea, consolidarea, conservarea și restaurarea imobilului constituie un caz benefic de recuperare a unui patrimoniu mai puțin cunoscut din istoria arhitecturală și artistică a Bucureștiului”, se arată în prezentarea proiectului “Recuperarea ansamblului arhitectural din str. Plantelor 4” din cadrul Anualei de Arhitectură 2024. Autorii proiectului sunt: dr. arh. Cristina Woinaroski, arh. Oana Floarea, dr. arh. Ruxandra Nemțeanu (șef proiect complex, arhitect atestat MC-restaurare). Birou de proiectare: Icon Studio de Arhitectură.
Casa căpitanului Dimitrie Pandele ajunsese o ruină, la exterior avea tencuieli de culoare ocru, sera era zidită, profilaturile decorative pierdute, iar în interior, după naționalizare și ocuparea imobilului de chiriașii puterii populare, în anii ’50, suferise compartimentări abuzive, zugrăveli și vopsitorii inadecvate. Cu grijă și migală au fost restaurate pictura murală, stucaturile interioare și exterioare, ușile pictate, vitraliile, sobele și elementele de feronerie din alamă de la tâmplării, sera, gardurile de incintă, iar elementele originale din grădină, spațiul verde și havuzul, au fost conservate.
Pe strada Plantelor, la Sanatoriul „Caritatea”, și-a trăit ultima zi din viață poetul Mihai Eminescu
Să ne întoarcem în trecut, pe strada Plantelor din mahalaua Mântuleasa, anul de grație fiind 1891, an care apare și pe fațada casei căpitanului Dimitrie Pandele. Vis a vis de locul pe care își va construi locuința Dimitrie Pandele se afla Sanatoriul “Caritatea”, condus de dr. Alexandru Suțu, locul unde cu 2 ani înainte, în 1889, murise poetul Mihai Eminescu. Clădirea sanatoriului nu mai există, doar o placă comemorativă amintește: “În acest loc s-a aflat Sanatoriul Caritatea unde a încetat din viață, la 16 iunie 1889, marele poet român Mihai Eminescu”.
Strada Plantelor apare definitiv formată pe harta generalului Dimitrie Pappasoglu din 1871, dar ea exista, fie chiar și neîntregită, dovadă fiind Raportul din 14 august 1865, întocmit de subcomisarul Vasilescu, prin care amintea că: “În urma furtunii îngrozitoare de azi noapte au fost sparte globurile a 112 lampe de pe str. Plantelor, Moșilor, Romulus și Popa Soare”. Era vorba de felinarele cu petrol instalate în anul 1858. Mai târziu, în 1873, locuitorii străzii Plantelor adresau Primarului Capitalei “plecată rugăciune ca să fie pavată ulița, ajunsă a nu mai putea fi suferită, căci găuri mari stau una lângă altă și nu mai pot trece nici măcar birjele”. Primarul le aprobă cererea și strada Plantelor a fost pavată cu bolovani de râu tăvălugiți.
Plantelor, cândva o stradă neregulată, cu grădini de zarzavat, case răzlețe și maidane
“În planul întocmit de generalul D. Pappasoglu în 1871 apar pentru prima dată numite: strada Plantelor, str. „Ventului”, (denumire dată actualei străzi Mântuleasa, tronsonul de la Calea Moșilor până la Biserica Mântuleasa), str. Romulus, str. Sf. Ştefan, str. Popa Soare, str. Dimineţii. Podul Târgului de Afară apare sub noua denumire de Calea Moşilor iar actuala cale a Călăraşilor apare sub numele de Calea Vergului. Cu toată aproximaţia planului din 1871, comparând cu planul anterior realizat în 1852 de către Baronul A. R. Borroczyn, este evident totuşi că traseele prezente au devenit mai regulate. Odată cu acest plan nu mai sunt prezente nici maidanele. (..) Maidanele aveau funcția de spațiu comun și oamenii le foloseau de la locuri de întâlnire, de târg, de joacă pentru copii, până la depozitatea celor netrebuincioase și chiar a gunoaielor.
„Conform unui recensământ al locuințelor realizat între 1885-1901, în suburbia Mântuleasa se aflau: 1063 camere de locuit, 11 camere de cancelarie, 194 de cuhnii, 2 ateliere, o cafenea, 3 cârciumi, 19 cai”
Vechea mahala cedează locul unui cartier de case cu grădini, aerisit, cu vegetație abundentă. De timpurile vechi mai amintesc doar biserica Mântulesei și traseul capricios al străzilor. (Sursa: “Mahalaua Mântuleasa, de la periferie medievală la habitat cosmopolit”, dr. Adrian Majuru, drd. Adriana Scripcariu, drd. Andreea Răsuceanu).
B365: Arh. Cristina Woinaroski, să așezăm povestea casei căpitanului Dimitrie Pandele în contextul mai larg al străzii Plantelor și al mahalalei Mântuleasa. Să ne imaginăm trecutul zonei.
Dr. arh. Cristina Woinaroski: La jumătatea secolului al XIX-lea, Mântuleasa era o mahala aflată la periferia Bucureștiului, cu maidane și case răzlețe cu grădini de zarzavat și livezi. Odată cu venirea Regelui Carol I și câștigarea Războiului de Independență, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, zona începe să se dezvolte, să se modernizeze. Există o preocupare a Primăriei pentru sistematizarea și urbanizarea locului, aceea de a rectifica străzile care nu aveau trotuare și erau foarte fragmentate, cum era și str. Plantelor, de a regulariza fostele maidane transformându-le in piațete și scuaruri. În acest sens, în anul 1890, se realizează și rectificarea străzii Plantelor și unirea cu str. Negustori; atunci ia naștere și piațeta de la intersecția cu str. Mântuleasa unde acum este un scuar. În planurile de autorizație, din 1891, ale proprietății căpitanului Dimitrie Pandele, nu apare trecută ca adresă str. Plantelor, ci str. Negustori sau Negustori Prelungită. Astfel, în locul micilor case ale negustorilor și meșteșugarilor așezați aici datorită vecinătății cu Calea Moșilor, pe atunci Podul Târgului de Afară, încep să se construiască locuințe impozante parter și parter și un etaj cu grădini amenajate inspirate după moda occidentală din epocă.
Căpitanul Dimitrie Pandele era vecin cu Johann Rieber, carosierul care fabrica trăsuri de lux inclusiv pentru Regele Carol I
B365: Cine erau cei care locuiau pe str. Plantelor, cine erau vecinii căpitanului Dimitrie Pandele? Era o periferie cu un anumit farmec, dar nu era Calea Victoriei.
Dr. arh. Cristina Woinaroski: Vis a vis de casa lui D. Pandele se afla Sanatoriul “Caritatea” al dr. Alexandru Suțu, locul unde a murit poetul Mihai Eminescu. Pe planurile istorice ale Bucureștiului din 1895 – 1899 și 1911, la actualul nr. 6 din str. Plantelor apare trecută proprietatea lui Johann Rieber, cel care fabrica trăsuri de lux, inclusiv pentru Regele Carol I. În Anuarul Bucurescilor din 1885, apare trecut cu fabrica de trăsuri pe str. Mântuleasa. Era tatăl lui Hermann J. Rieber, proprietarul fabricii de trăsuri de pe str. Romulus nr. 15-17, devenită mai târziu Garajele Rieber unde se afla reprezentanța fabricilor Mercedes – Durkopp. Clădirea mai există și astăzi și atrage atenția prin detaliile de factură neogotică.
La actualul număr 12 se afla proprietatea lui Emil Grigorovitz, prozator și filolog, unul din primii germaniști din România. Tot pe str. Plantelor la nr. 15 locuia Albert Léautey, profesor în învățământul secundar, scriitor, este cel care a tradus în limba franceză poeziile lui Vasile Alecsandri. Pe str. Plantelor la numărul 19 era proprietatea generalului Bădulescu, iar pe str. Mântuleasa la nr. 20 era cea a inginerului Lupescu, iar la numărul 22 cea a colonelului S. Georgescu. Astfel, mica pătură de meșteșugari ce se stabiliseră aici cu un secol înainte este înlocuită de o categorie de locuitori proveniți din domeniul militar și al profesiunilor liberale constituind burghezia de mijloc a Bucureștiului.
Locuința lui Dimitrie Pandele este una cu demisol, parter și o mansardă și nu poate fi comparată cu casele luxoase de pe Calea Victoriei. Foarte interesant este însă că are multe componente artistice demne de reședințele din centru.
Căpitanul Dimitrie Pandele a luptat în Războiul de Independență, făcea parte din Divizionul de Pompieri care asigura aprovizionarea cu muniție a frontului
B365: Cine a fost Dimitrie Pandele?
Dr. arh. Cristina Woinaroski: Nu am găsit multe informații despre Dimitrie Pandele, dar știm că în cererile de autorizație pentru casă semna “căpitan Dimitrie Pandele”. Din foaia matricolă militară aflăm că s-a născut în 1843, tot în zona Mântuleasa, s-a înrolat în Armată în anul 1861, unde avut o ascensiune rapidă. A luptat în Războiul de Independență, făcea parte din Divizionul de Pompieri care asigura aprovizionarea cu muniție a frontului. Se pensionează în 1886, prin Înaltul Decret N. 342 dat de Regele Carol I prin care militarii se puteau retrage după 25 de ani de activitate în cadrul armatei. Interesant este că următorul lui pas a fost să devină constructor, și-a construit casa din str. Plantelor și o casă de raport pe blvd. Carol, cu apartamente de închiriat, probabil, ca sursă de venit.
„Grajdul, o clădire foarte specială prin volumetria sa cu turn, a devenit în timp un reper vizual pentru întreaga stradă”
B365: Cum și-a dorit Dimitrie Pandele să fie locuința sa?
Dr. arh. Cristina Woinaroski: Întreaga proprietate este foarte frumoasă, interesantă, și din punct de vedere urbanistic, pentru că are deschidere către două străzi. Când te plimbi pe str. Plantelor, prin grădina lui Dimitrie Pandele se vede frontul caselor din str. Pictor Alexandru Romano și invers. Casa a fost construită în 1891, conform autorizației de construire, dar și a anului trecut pe fațadă. În 1897, Dimitrie Pandele ridică și un grajd, o clădire foarte specială pentru că are o volumetrie cu un turn, care a devenit în timp un reper vizual pentru întreaga stradă. Nu s-a cercetat destul subiectul, dar exista o tipologie a dependințelor de sfârșit de secol XIX, a grajdurilor cu turn. De exemplu fostul grajd de la Casa Monteoru are două turnuri. Prin acest turn se realiza accesul în pod printr-o scară de lemn, am găsit-o extrem de șubredă ne putând fi recuperată, acum s-a realizat o scară metalică.
Casa lui D. Pandele este o locuință făcută după moda epocii, suntem la sfârșitul secolului al XIX-lea, în plin eclectism. În București existau pe lângă arhitecți, multe ateliere de artiști decoratori și de artizani. Pe piață circulau diferite cataloage cu ornamente de ipsos, decorații metalice pentru acoperișuri, profilaturi tipizate din care beneficiarul putea să-și aleagă modelul de decorație al casei. De exemplu, frontoanele de deasupra ușilor din holul central le-am regăsit și la casa din str. Plantelor nr. 21, unde funcționează în prezent Colegiul Noua Europă dar și la casa din str. Italiană nr. 21.
Exterioarele și interioarele casei sunt un tot unitar, eclectismul fațadelor se prelungește și în partea interioară, unde fiecare cameră are o decorație a ei, personalizată. Am descoperit o multitudine de componente artistice, vorbim mai ales de prezența picturii murale în ulei, sub diferite forme. Caracteristic pentru decorațiile din această perioadă sunt imitațiile de materiale prețioase pe care le regăsim și aici: pereții pictați în ulei în imitație de tapet, cu diferite modele repetitive foarte elegante, de exemplu în fosta sufragerie apare modelul florii de crin; frontoanele de deasupra ușilor pictate din holul central reprezentând basoreliefuri cu cele patru anotimpuri sunt din ipsos, dar sunt pictate în imitație de fildeș și astfel au fost restaurate; sau plafonul casetat al fostei sufragerii realizat din ipsos dar pictat în imitație de esențe prețioase de lemn. Pereții holului central al casei sunt placați cu stucomarmură, un material din ipsos colorat cu pigmenți în masă care prin șlefuire imită venaturile marmurei.
„După naționalizare, în clădire sunt introduse mai multe familii care nu au posibilitatea să întrețină casa și nici nu înțeleg ceea ce văd”
B365: Ce s-a întâmplat în comunism?
Dr. arh. Cristina Woinaroski: Imobilul a avut aceeași tristă istorie cu cea a multor case din București. Pe str. Plantelor mai trăiesc locuitori care cunosc istoria reședinței din perioada interbelică. Nu știm când moștenitorii lui Dimitrie Pandele au vândut casa avocatului Elefterie Economu. În anii ’40, văduva avocatului vinde la rândul ei imobilul. După naționalizare, în clădire sunt introduse mai multe familii care nu au posibilitatea să întrețină casa și nici nu înțeleg ceea ce văd. Aveau baia comună, bucătăria comună și locuiau fiecare în câte o cameră, timpurile se schimbaseră.
B365: Chiriașii au distrus mult?
Dr. Arh. Cristina Woinaroski: Nu au întreținut casa, de exemplu avarierea sau chiar lipsa jgheaburilor și burlanelor a dus la degradări majore ale fațadelor și interioarelor și chiar ale structurii clădirii, apa ducându-se de pe fațade până la fundații.
În interior au fost trase instalații aparente, au fost făcute compartimentări improprii iar toți pereții și majoritatea plafoanelor au fost acoperiți cu vopsitorii și zugrăveli, ceea ce a constituit totuși o șansă pentru casă, pentru că sub aceste vopsitorii s-au păstrat picturile originale. Noi când am început proiectul, în 2017, și am vizitat imobilul, erau vizibile doar friza cu muzele artelor din holul central și două plafoane pictate, cel din fostul salon și cel din fostul dormitor. Existau profilaturile originale ale plafoanelor, dar totul era vopsit în culori de bej, alb și bleu puternic. După ce s-au făcut sondajele stratigrafice, s-a descoperit că sub aceste straturi de vopsea și de humă exista pictura originală, în suprafețe mari. Am găsit pereți întregi pictați. S-a făcut o expertiză tehnică de structură, clădirea avea fisuri mari mai ales către str. Pictor A. Romano. În fostul birou erau fisuri din plafon până în pardoseală. Casa căpitanului Dimitrie Pandele era încadrată în clasa de risc seismisc I, deci risca prăbușirea.
„Casa a fost decorată de echipa unui artist decorator de origine germană, Franz Eichele, a cărui semnătură se găsește pe plafonul pictat al fostului dormitor”
B365: Care este identitatea casei?
Dr. Arh. Cristina Woinaroski: Dimitrie Pandele și-a dorit o casă de reprezentare. Holul central este cel mai prețios spațiu al casei, aici a vrut să arate, probabil, statutul său social. Față de alte case, în acest hol constatăm prezența placării pereților cu o stucomarmură în nuanțe de roz, bordo, negru cu intarsii de ocru, frumos executată și restaurată. De asemenea, tot aici, atrag atenția friza cu alegoria muzelor artelor, ușile cu tăbliile pictate surmontate de frontoanele cu basoreliefuri pictate în imitație de fildeș.
Identitatea casei este dată în principal de prezența multitudinii componentelor artistice. Casa a fost decorată de echipa unui artist decorator de origine germană, Franz Eichele, a cărui semnătură se găsește pe plafonul pictat al fostului dormitor. Nu știm exact cum a ajuns la București, bănuim că a făcut parte din echipele de decoratori aduse de Regele Carol I pentru șantierele în lucru, de la Palatul Cotroceni și Palatul Peleș.
„O surpriză foarte plăcută a fost că de sub straturile de zugrăveli, din camera numită “odaie” în planurile de autorizare, au apărut culorile profilaturilor și o pictură de factură orientală”
În urma studiilor stratigrafice efectuate s-a descoperit sub două straturi suprapuse de vopsea, alb și bleu, pictura originală, tot o imitație de tapet încadrate de două brâie decorative cu motive de factură orientală cu o cromatică de un mare curaj, un roșu aprins lângă un turcoaz puternic. Prezența acestei camere orientale, care probabil că avea funcțiunea de fumoar, o regăsim și în casele din zona Căii Victoriei, spre exemplu există la Casa Macca și la Casa Manu.
A doua surpriză a fost descoperirea serei. Pe fațada laterală către curte exista un “volum parazitar” care nu avea decorație, nu se lega cu restul fațadelor, dar era ridicat pe subsolul original ce păstra bolțișoarele de cărămidă pe grinzi metalice, caracteristice pentru sfârșitul secolului al XIX-lea.
Ne-am gândit că acolo ar fi potrivit de a construi o seră, element specific locuințelor luxoase din epocă. În urma studiilor stratigrafice a ieșit la iveală o pictură reprezentând crengi și tulpini firave cu frunze și flori, toate încadrate de chenare ce imită fie bambusul, fie fierul forjat, ducând cu gândul la o verandă. Nu am avut informații despre cum arăta vitrina originală a serei. Probabil că, în perioada comunistă, s-a dorit mărirea spațiului locativ cu încă o cameră, prin urmare au zidit sera. S-a restaurat pictura originală a pereților interiori și s-a refăcut vitrina în stilul serelor de sfârșit de secol XIX.
B365: Ați conservat inclusiv pavajul din grădină, teiul bătrân, bazinul de apă, elemente tipice grădinilor din Bucureștiul secolului al XIX-lea.
Dr. arh. Cristina Woinaroski: Grădina se remarcă prin deschiderea spre cele două străzi și prin felul în care pe limitele laterale de proprietate sunt așezate fosta locuință și fostul grajd. Nu mi se pare deloc întâmplătoare poziția centrală a teiului, a cărui coroană leagă cele două clădiri. Către str. Plantelor s-a conservat ceea ce cândva a fost un rond de flori iar către str. Pictor Romano s-a refăcut fântână joasă, un havuz care nu funcționa și se afla într-o stare avansată de degradare. Pavajul din andezit, din păcate, nu s-a putut păstra în totalitate. Am vrut să-l recuperăm, dar era deteriorat și incomplet. Pavajul actual a fost refăcut din granit, dar bordurile rondului și ale fântânii sunt realizate din pavajul original din andezit recuperat.
Casa lui Dimitrie Pandele este deosebit de importantă, mai ales datorită interioarelor spectaculoase care prin descoperirea și restaurarea lor ne dezvăluie un model de locuire, un mod de viață specific Bucureștiului sfârșitului de secol XIX. Clădirea constituie o mărturie a artelor decorative ale interioarelor realizate în spiritul Europei occidentale.
Prin posibilitatea vizitării acestui imobil se dezvăluie atât publicului larg, proprietarilor de case vechi, cât și edililor, specialiștilor arhitecți, constructori, restauratorilor de componente artistice, istoricilor de artă, probabilitatea existenței componentelor arhitecturale și artistice care pot fi ascunse în clădirile istorice și a modalităților de intervenție asupra lor.
Lucrările de recuperare ale acestui patrimoniu au constituit o operațiune complexă care a grupat tehnici dificile de consolidare și bune practici de restaurare, reunind o paletă largă de echipe specializate de intervenție: arhitecți, ingineri, constructori, restauratori specializați pentru fiecare componentă artistică în parte.
Cine sunt cei care au dat o nouă viață Casei Căpitanului Dimitrie Pandele
Echipa de proiectare: Proiectant general și proiectant Arhitectură: Icon Studio de Arhitectură, arh. Cristina Woinaroski și arh. Oana Floarea. Șef proiect complex- expert Ministerul Culturii- dr. arh. Ruxandra Nemțeanu. Proiectant structură: ing. Adrian Stănescu, ing. Nicolae Anton. Diriginte de șantier arhitectură și rezistență: ing. Dan Lăcătuș, inginer FIDIC: ing. Ionuț Moțoc. Diriginte de șantier instalații: ing. Mihai Savu. Diriginte de șantier componente artistice – pictură, piatră, sticlă, metal, pictură lemn: Sergiu Luchian.
Lucrări de restaurare componente artistice: Restaurare pictură murală: Maria Dumbrăvicean, Ioana Olteanu, Laura Hangiu, Vlad Dumitreanu, Sebastian Burlănescu, Maria Săraru, Daniela Tomșe, Vizi Tamaș. Restaurare stucaturi interioare și exterioare: Dan Munteanu, Edith Buhaschi, Ștefan Irimia, Nicolai Parfenii. Restaurare pictură lemn, uși: Mirela Constantin, Anca Vasilescu, Adina Botezatu, Gabriela Aanei Constantin, Carmen Lazăr, Cristina Socol, Claudia Crețu, Laurențiu Nechita, Ionuț Constantin, Silviu Daniel, Stavel Popescu, Cornel Bărbosu. Restaurare sobe: Laurențiu Dragomir, Ioana Olteanu, Laura Hangiu, Daniela Tomșe.
Restaurare sticlă, vitralii: Victor Săraru, Ecaterina Orbulescu, George Cristea, Ene Săndel, Cristina Cernățeanu, Panteleymon Arnaudov. Restaurare metal; Alexandru Siminic, Ștefan Siminic, Theodor Siminic, executant Ciprian Stancu. Restaurare feronerie alamă, tâmplării: Victor Săraru, George Cristea, Panteleymon Arnaudov.
„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
Astăzi, 24 ianuarie 2023, se împlinesc 10 ani de când există Editura Istoria Artei, un reper pentru toți cei care iubesc Bucureștiul de altădată. “Istoria Artei” ne-a oferit până acum