Minunatele „reîncarnări” ale controlorilor STB

De-a lungul vremii, controlorii RATB (actualul STB) au îmbrăcat mai multe forme și uniforme. Cu ani în urmă, erau preponderent domni corpolenți, cu fețe neprietenoase, care vârau competent spaima în orice călător cu ADN de infractor. Ulterior, au activat în echipe mixte, alături de doamne cu aer la fel de intransigent, cu care nu părea că ai vreo șansă de negociere.

Acum vreo două veri, pe traseele care duc la aeroport, activau controlori tineri, cool, cu vibe hipsteresc. Nu mai purtau vestele demodate, albastre cu dungi albe, pe care scria cu litere cât capul „CONTROL”. Ci tricouri slim fit, imprimate discret cu logo-ul societății de transport. Surâzători, verificau cum stă treaba cu fiecare pasager și părea că întreabă despre următoarele festivaluri din preajma Bucureștiului. Te și amendau cu zâmbetul pe buze, de nici nu te puteai supăra pe ei.

În ultimul timp, de când nu mai e obligatorie purtarea echipamentului specific și nici a unor însemne distinctive, controlorii au ceva libertate în materie de fashion. Totuși, din câte rezultă privindu-i pe cei cu care mă intersectez des, niscaiva rigori există: tricouri, cămăși sau bluze (în cazul doamnelor) albe sau în nuanțe de albastru, jeans ori pantaloni închiși la culoare. Când vezi un grup de două-trei persoane, așteptând în stație îmbrăcate așa și fără genți voluminoase ori sacoșe, e limpede că-s în exercițiul funcțiunii. Tonul e neutru, dar politicos, nu agresează urechea, dar nici nu îndeamnă la împrietenire. Pe scurt, tonul potrivit. S-a găsit, deci, formula optimă de interacțiune cu călătorii.

Cel puțin, așa părea, până zilele trecute. Când tot echilibrul universului meu interior s-a tulburat, odată ce m-am întâlnit cu controlorii „de școală nouă”: doi tătăiți care arătau ca moșuleții din Muppets, îmbrăcați lejer și colorat, părând c-au luat autobuzul spre casă după niște partide de table în Cișmigiu. Au salutat, mi-au solicitat să vadă dacă sunt în regulă și s-au posomorât, când am deschis aplicația 24pay, să le arăt biletul cumpărat online. S-au uitat lung la el, m-au rugat să fac zoom și, în cele din urmă, mi-au spus că-s ok, deși nu sunt sigură c-au deslușit, fără ochelari, ora la care expira biletul. Când îi vezi așa, mai că-ți vine să le ceri scuze pentru disconfortul pricinuit. Iar data viitoare când îi întâlnești, validezi cardul ăla clasic, ca să-i scutești de chinuri suplimentare. Și uite-așa se leagă, din mers, o adevărată camaraderie.

Dincolo de toate aceste întâmplări și peste orice închipuire, revelația a venit acum trei seri. S-a întrupat într-o bătrânică în bluză înflorată pe toate tonurile pastel sesizabile de ochiul uman. O bunicuță cu părul argintiu, ochelari preistorici și fustă lungă. Mi-o puteam imagina citindu-le povești prichindeilor care n-au astâmpăr în brațele părinților. Sau, la o adică, vânzând botoșei tricotați și macrameuri. Ba chiar scoțând din poșetă bomboane pentru școlarii din autobuz. A scos, în schimb, legitimația de serviciu. Și, odată cu documentul, a ieșit la iveală răvășitorul adevăr: doamna era controloare.

Mi s-a părut cireașa de pe tort. Suprema șmecherie STB-istică. „Atacul” la coarda sensibilă. Șantaj emoțional curat. :-))) Fiindcă, pe vremuri, contravenienții mai îndrăzneau câte-o discuție în contradictoriu cu controlorii tineri sau între două vârste, oameni în putere cu care te certai parte-n parte. Așa, cu o făptură firavă de 75+, ca scoasă din cărțile de basme, cum să-ți vină să te iei la harță? Ce inimă să ai, să te prezinți în fața ei recunoscând, obraznic, că n-ai validat cardul și nici măcar n-ai cumpărat bilet? Parc-o auzi cum te dojenește: „Păi bine, mămăică, așa te-au învățat pe tine acasă? Ce-ar zice părinții tăi, dacă te-ar vedea? Mai mare rușinea, zău! Tare m-ai mai mâhnit… 80 de lei amenda pe loc, 500 de lei după!”. O asculți cu privirea-n pământ. Nu spui nimic. Și ți-e atât de jenă că te-a prins, încât de mâine încolo vei circula numai cu abonament. Pe toate liniile. Pe viață.