Minunata primă zi de școală

De când mă știu și mă știu de ceva vreme pe lumea asta a Bucureștiului, n-am zi mai importantă alta decât prima zi de școală. E mai tare decât ziua mea. Și mai ales o serbez fără să merg eu la școală. O vibrație mi-a rămas până astăzi iată când n-am nicio legătură cu anul școlar început. N-am copil, n-am nepot, n-am rude cunoscute cu care să-mi trăiesc sărbătoarea. De unde vine vibrația, ticăitul accelerat al inimii? Cum de unde? Din prima mea zi de școală. Însorită, bineînțeles, ca ziua de astăzi. Îmbrăcat festiv, cum se îmbracă orice copil, că te arăți lumii, deși stai în grupuri, între colegi înghesuit. Miroase a mere curate, noi, rumene. Sunt copleșit uite când scriu de această imagine: zi cu soare, mirosind a mere rumene, îmbrăcat festiv. O, da, și părinții tot un zâmbet. Așa era pe vremea mea și, repet, imaginea asta am păstrat-o vie.

De ce mi-e minunată primă zi de școală

E sărbătoarea mea. Ce vrea să spună această zi de sărbătoare, sfântă în calendarul meu. Că începe un an școlar, mai bine zis se reînoiește anul, cele rele se alungă, cele noi or veni și sunt toate bune. Mă gândeam bineînțeles la noi idei, hobby-uri, prietenii, iubite. Apoi, noi jocuri ale minții mele. Nu am fost printre cei buni la școală, dar bucuria mea nu era mate sau geografia, nici latina sau româna. Nu. Pescuiam cuvinte ciudate de pe buzele colegilor, profesorilor și plecam cu ele în călătorii. În tunelul unei imaginații rodnice. Nu vă așteptați să zbor prea mult, era destul o clipă și mintea umbla anapoda, fără voia mea, fără hartă, fără limite. Nu știu ce era cu mine, nu știu ce se întâmpla în clasă efectiv. După asemenea zboruri neciripitoare, urma gălăgia. Intram ca un pescăruș, ca un delfin și pluteam prin spațiu. Țin minte una în clasa a treia- a patra. Tot așa o luasem razna cu mintea și trăgeam fete de codiță, dădeam șuturi colegilor de bancă, vorbeam cu gura mare, n-aveam stare, cum ziceau bunicii mei. “Ai zăuși” – ziceau părinții mei.

Minunata primă zi de școală…

Aveam zăuși și așa de năzdrăvan eram că nu știam unde sunt și ce fac. Cum? în zilele alea pe care le povestesc, învățătoarea mea, buna doamnă Ungureanu, nu era la școală, avea un înlocuitor? Da, nu era învățătoare. Era un suplinitor. Și a venit suplinitorul și mi-a tras o carabă, un pumn, o palmă de am zburat drept în mijlocul clasei. Nu m-am dumirit nici acum de zborul acela nu cumva era parte din zborul celălalt al fanteziei. Minunata zi de școală îmi dădea zăuși, îmi dădea mierea luminii și gustul de măr rumen. Părinții mereu mi-au fost zâmbitori, nu-i țin minte supărați de prima zi de școală. Aveau bani, nu știu de unde, să-mi dea ghiozdan nou, caiete aliniate și noi (se trăgeau linii duble pe foile de caiet) și creioane ascuțite. Mama trăgea liniile, tata avea o mașinărie de ascuțit creioane. Mirosea casa a lemn curat.

Ehe, nu stăteam în trafic, că mergeam la 2 pași de școală. La școala 88 întâi, apoi la școala 86. Stăteam în N-uri, astăzi la Park Lake. Bineînțeles, că-n utopia asta am luat note proaste, mereu note de 4,5,6 dar, repet nimeni nu -mi lua bucuria, minunea primei zile de școală. Așa și părinții mei un timp au avut și altă bucurie să mă ducă la fotograf în prima zi de școală. Minunată lume a developării, a pozării era. Timp îndelungat de așteptare, nerăbdare pentru un zâmbet. Uite poza mea. Așa era de fericit în minunata mea zi de școală. Și părinții mei erau mândri de loaza lor. Și bunicii nu mai zic. Era minunata primă mea zi de școală, cum altfel, un festin! A doua zi-a treia zi nu-mi luau loc în memorie, pentru că începeau să miroasă a omlete în pauze, a mâncăruri cu sos. Mărul rumen gata luat de măr era prima zi de școală. Proaspăt, o nouă viață.

Nota B365.ro. Eugen. Martor la București 🫶

• A cui e vocea din umbră care le șoptește bucureștenilor, în Cartierul Evreiesc: „Nu vrei sex oral? 100 de lei!”
• Martor la accident auto în București. Mi-a tremurat inima o săptămână
• “Sunt Vlad. Vreau să te ajut.” Uite omul care face bine lumii și lumea îl înjură în autobuzul 133 din București