ESENTIAL

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă: „Vaccinând adolescenții reușim să îi protejăm; îi protejăm și pe cei cu care vin în contact”

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Iași importanța vaccinării adolescenților împotriva COVID-19, deoarece nu este în joc doar protejarea și imunitatea acestora, ci și a celor din jur, cu care intră în contact.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că vaccinarea adolescenților împotriva virusului SARS N-CoV-2 este sigură, acest lucru fiind confirmat și atestat și de Asociația Europeană a Medicamentului, dar și de autoritățile medicale abilitate din Statele Unite ale Americii, potrivit Agerpres.

„Cred că e important să vaccinăm copiii, pentru că aşa le putem permite acestora să intre în contact mai uşor cu persoanele adulte care sunt nevaccinate sau care nu se pot vaccina şi le reducem acestora riscul de a contracta boala.

Vaccinarea copiilor este importantă pentru sănătatea publică şi este sigură pentru copii. Ea a fost dovedită atât de Asociaţia Europeană a Medicamentului, cât şi cea Americană. Din acest motiv a şi fost acceptată şi recomandată”, a declarat Ioana Mihăilă vineri, la Iași.

Ținta autorităților este vaccinarea a cât mai multor persoane vulnerabile, spune Ioana Mihăilă

Ministrul Sănătății a subliniat faptul că își dorește vaccinarea unui număr cât mai mare din persoanele în vârstă sau vulnerabile, și este de părere că medicii de familie ocupă un rol esențial în acest sens, dat fiind faptul că aceștia cunosc profilul medical al pacienților.

„Ţinta noastră este să vaccinăm un procent cât mai mare din populaţia la risc, adică persoanele vârstnice şi persoanele cu comorbidităţi. Din acest motiv, mergem din ce în ce mai intens spre medicii de familie, oferindu-le acestora suportul şi tot ce este nevoie pentru a intensifica vaccinarea la medicul de familie.

De fapt, medicul de familie este cel care cunoaşte cel mai bine care este profilul de risc al tuturor pacienţilor”, a explicat Ioana Mihăilă.

În ultimele 24 de ore au fost administrate 68.007 de doze de vaccin, dintre care 49.970 Pfizer, 11.008 – Johnson&Johnson, 4.343 – Moderna şi 2.686 – AstraZeneca, potrivit unei informări a Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. Dintre acestea, 25.021 persoane au fost vaccinate cu prima doză și 42.986 de persoane cu cea de-a doua doză.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button