Ministrul român care iarna lucrează la 15 grade Celsius. „Stau într-un frig greu de suportat”| Măsuri la ministerul din București

02 oct. 2022
477 Afișari
Ministrul român care iarna lucrează la 15 grade Celsius.

Un ministru din Guvernul Ciucă a declarat, în contextul solicitărilor de a reduce consumul de energie, că de 20 de ani lucrează într-un frig greu de suportat, și nu din econimie, ci din plăcere.

El spune că nu are pretenția de la toți colegii săi să suporte temperaturile din biroul său.

Ministrul Mediului lucrează la 15 grade Celsius întrucât doar la această temperatură poate să lucreze cel mai bine.

Ministrul Tanczos Barna a declarat în direct la Antena 3 CNN că în minister au fost luate măsuri pentru reducerea consumului de energie.

„De 20 de ani de administrație publică, în timpul iernii stau într-un frig greu de suportat pentru colegii mei. Este temperatura care îmi place mie și temperatura la care pot să lucrez cel mai bine, dar n-am pretenția de la toți colegii să suporte temperaturile care în biroul meu.

În minister am luat câteva măsuri prin care putem să reducem consumul de energie electrică. Am schimbat de relativ mult timp becurile, deci acolo nu mai putem să luăm măsuri.

Peste 80% din becurile din minister sunt becuri cu consum redus, dar vom schimba programul de lucru, vom trece începând cu 1 octombrie la un program de iarnă.

Începem la ora 8 și terminăm mai repede astfel încât să reducem consumul de energie electrică și am luat măsuri pentru a elimina risipa.

La sfârșitul programului toate becurile trebuie să fie extinse în tot ministerul. Noi am afișat aceste reguli, să spun așa.

Sunt șapte la număr în instituție. Am comunicat că toți angajații și sunt convins că toți vor respecta aceste reguli noi și risipa va fi eliminată în mare măsură și în același timp sunt convins că reducerea de 10 % se poate realiza pur și simplu printr-o atenție sporită, pur și simplu prin eliminarea consumului nejustificat”, a declarat ministrul Mediului.

Îți recomandăm și:

Cookies