Noua listă a medicamentelor compensate, amânată din nou de ministrul Eugen Nicolăescu

de:
31 iul. 2013
0 Afișari
Noua listă a medicamentelor compensate, amânată din nou de ministrul Eugen Nicolăescu

„Au existat mai multe termene legate de acest document (lista de medicamente compensate şi gratuite – n.r.), dar de fiecare dată a existat şi menţiunea că aşteptăm avizul comisiilor de specialitate”, a explicat ministrul Sănătăţii, potrivit căruia, în prezent, nu există toate punctele de vedere ale comisiilor ce avizează introducerea de molecule pe listă.

Potrivit Mediafax, Eugen Nicolăescu a precizat că Ministerul Sănătăţii a înregistrat, în iunie, 167 dosare pentru noua listă a medicamentelor compensate, dintre care 141 sunt pentru introducerea de medicamente noi, iar 26, pentru indicaţii terapeutice noi.

Potrivit ministrului, din totalul medicamentelor pentru care au fost depuse dosare, 16% sunt pentru cancer, 10% – pentru diabet, 8% – pentru hipertensiune arterială, 5% – pentru anemii, 4% – pentru leucemii, 2% – pentru boli psihice, iar restul vizează alte suferinţe.

„Vreau să fac precizarea că ultima modificare a listei s-a făcut în 2008, iar în 2009 ar fi trebuit să fie elaborate protocoalele care să însoţească această nouă listă, dar acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care astăzi avem aproape patru miliarde de lei arierate. În acest interval, nefăcându-se niciun control, iată de ce CNAS a anunţat că va înfiinţa o direcţie specială de control antifraudă”, a mai spus Nicolăescu.

În 30 mai, Eugen Nicolăescu anunţa că noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare la 1 august şi că aceasta este într-o „fază avansată” de lucru.

„Suntem într-o fază avansată cu noua listă de medicamente compensate. Sperăm ca, până la 15 iunie, aceasta să fie gata, iar după aceea, timp de o lună, să fie «cernută» de către specialişti. Comisia de specialitate va avea o lună posibilitatea de a «cerne» medicamentele de pe noile liste”, a precizat atunci ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a mai spus că cel mai fezabil termen pentru intrarea în vigoare a noii liste este 1 august. „Poate cel mai fezabil termen este 1 august”, a spus el.

Cookies