Ministrul Muncii: Primele creşteri salariale ale profesorilor vor intra în vigoare de la 1 august

de:
06 iun. 2016
0 Afișari
Ministrul Muncii: Primele creşteri salariale ale profesorilor vor intra în vigoare de la 1 august

Primele corecţii salariale din Educaţie (50%) vor intra în vigoare în august, a declarat luni ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, în cadrul unei conferinţe de presă de la Palatul Victoria. Acesta a spus că miercuri, ordonanţa privind salarizările va fi prezentată în şedinţa de Guvern, scrie Mediafax.

Principala nemulţumire a colegilor din Educaţie nu e legată de fondul problemei. Ce am zis că facem, acest lucru am făcut, problema lor e legată de termen, aşa cum e la sănătate. Am explicat motivele pentru care nu se poate acest lucru. Nu discutăm de creşteri procentuale. În sectorul de Educaţie este vorba de eliminarea unei legi speciale şi înlocuirea acesteia cu un sistem care să facă un pas înainte spre legea salarizării unitare. Cred că acest lucru, împreună cu punerea accentului pe debutanţi, pe cei cu cele mai mici salarii, reprezintă punctul cheie„, a declarat Pîslaru.

În ceea ce priveşte sumele de la buget acordate, el a explicat că pentru 2016 sunt 800-900 milioane de lei pentru ultimele patru luni ale acestui an. Anul viitor, bugetul nu va putea suporta mai mult de 2,5 – 2,6 miliarde de lei cu bonusurile de la Sănătate.

De la 1 august intră în vigoare toate corecţiile disfuncţionalităriţor în ceea ce priveşte încadrarea de vechime şi salarii. La Educaţie, am definit grila integral în mod similar cu cea de la sănătate, iar 50% din aceste creşteri intră de la 1 august 2016, şi restul intră în decembrie 2017. Creşterile se referă la corecţiile salariale pentru ce aflaţi la baza de jos a piramidei. De la 1 ian 2018 e luat în calcul şţi bonusul de perfromanţă„, a mai spus Pîslaru.

Simion Hănescu, preşedintele Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a explicat că aceste creşteri vor însemna, în medie, 5% în plus la salariile actuale. 

Există mai degrabă o majoritate a celor care sunt de acord cu adoptarea ordonanţei de urgenţă privind salarizarea, care are ca scop eliminarea unor disfuncţionalităţi apărute în sectorul public, decât invers, a spus luni, ministrul Muncii Dragoş Pîslaru.

A fost o reuniune în care ne-am uitat în spate, ne-am uitat cu toţii să vedem despre ce este vorba şi am constatat cu satisfacţie faptul că există mai degrabă o majoritate a celor care sunt de acord cu adoptarea acestei ordonanţe decât invers„, a spus, Dragoş Pîslaru la finalul Consiliului Tripartit.

Prin includerea Educaţiei ca familie ocupaţională de la 1 august 2016 discutăm de jumătate din numărul total de persoane salarizate în sectorul public care vor beneficia într-un fel sau altul de corecţiile disfuncţionalităşilor existente în sistem„, a precizat ministrul Muncii, după ce a anunţat că de la 1 august intră în vigoare atât corecţiile salariale pentru Sănătate, cât şi 50% din corecţiile salariale pentru educaţie.

La şedinţa Consiliului au fost prezenţi, alături de ministrul Muncii şi reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, şi premierul Dacian Cioloş, vicepremierul Vasile Dîncu şi ministrul Finanţelor, Anca Dragu.

Cookies