Ministrul Justiţiei: Câteva mii de deţinuţi ar putea fi eliberaţi mai repede

de:
10 sept. 2016
0 Afișari
Ministrul Justiţiei: Câteva mii de deţinuţi ar putea fi eliberaţi mai repede

Vorbim de câteva mii bune de persoane. Da, o să iasă mai mulți oameni, dar nu în orice condiții. Ca să poți fi eliberat condiționat trebuie să execuți o fracție din pedeapsă — așa se numește — și să fi avut un comportament care să arate că te-ai îndreptat. (…) Umblăm la eliberarea condiționată nu în sensul de a modifica fracția sau filosofia Codului penal, ci în sensul de a vedea ce anume, care e blocajul la nivelul instanțelor care amână aceste persoane în mod repetat, de câteva ori, astfel încât instituția eliberării devine neinteresantă„, a spus Raluca Prună, potrivit Digi 24.ro.

Declarația ministrului Justiției vine pe fondul proceselor pierdute de România la CEDO, din cauza supraaglomerării din penitenciare.

Una dintre soluțiile propuse de Raluca Prună constă într-un proiect legislativ prin care să fie introduse amendamente care să reducă în instanțe numărul amânărilor nejustificate privind eliberarea condiționată pentru deținuții care dau dovadă de un comportament exemplar și care au executat fracția obligatorie din pedeapsă.

O altă soluție pentru rezolvarea acestei probleme ar fi construirea de noi penitenciare, însă aceasta presupune costuri mari pentru buget.

Cookies