Ministrul Educaţiei: Susţin introducerea mesei calde în şcoli, dar nu există infrastructura necesară

de:
29 mart. 2014
0 Afișari
Ministrul Educaţiei: Susţin introducerea mesei calde în şcoli, dar nu există infrastructura necesară

„Da, sunt de acord cu aşa ceva (cu introducerea mesei calde în şcoli – n.r.). Dacă se poate introduce astăzi, răspunsul este nu fiindcă nu poţi introduce ca obligativitate dacă nu ai infrastructura necesară. Acolo unde sunt posibilităţi şi autorităţile locale pot introduce o cantină în unităţile de învăţământ, se poate face şi astăzi. Noi avem probleme cu cornul şi laptele care nu se păstrează întotdeauna în condiţii optime. Trebuie să facem lucrurile treptat. Lucrurile se fac gospodăreşte. Să nu uităm nici de cele 600 milioane euro de care vom beneficia în perioada 2014-2020 pentru a investi în infrastructură, obţinerea de avize sanitare în şcoli”, a spus ministrul Remus Pricopie, potrivit Agerpres.

Oficialul a atras, totodată, atenţia asupra faptului că România a cunoscut o creştere îngrijorătoare a obezităţii în rândul copiilor.

În acest sens, o soluţie ar fi, în opinia guvernanţilor, introducerea unui număr mai mare de ore de sport în programa şcolară, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor din bazele sportive existente.

„În urmă cu un an, când am discutat în Guvern problema educaţiei fizice şi ca activitate extraşcolară, discuţia a plecat de la un raport european în care se arăta că România a avut una dintre cele mai rapide rate de creştere a obezităţii la nivelul copiilor. În 2013, pe datele din 2012, am ajuns să fim cu una dintre cele mai ridicate rate. Care este cauza? Ţine de alimentaţie, de regimul de viaţă, de mişcare, dar şi de faptul că există mult mai multe tentaţii să stai pe scaun şi să te uiţi la televizor sau să te joci pe calculator. Zona de sport şcolar s-a degradat constant. (…) În momentul de faţă avem un inventar al bazelor sportive. De asemenea, premierul a cerut să nu mai avem situaţii în care să avem lacăt pe un teren de sport şi copiii să nu aibă unde să facă ore de sport. Urmărim să mai facem un pas pe zona de revitalizare a bazelor sportive, dar şi pe creşterea numărului de ore de educaţie sportivă”, a spus ministrul.

Remus Pricopie a întărit faptul că în viitorul an şcolar nu vor mai exista clase care să figureze în programă cu o singură oră de educaţie sportivă pe săptămână. Într-o primă fază se vor introduce în programă câte două ore de sport pe săptămână, obiectivul fiind acela de a oferi elevilor posibilitatea de a face patru ore de educaţie sportivă pe săptămână.

Cookies