Ministrul Educației a anunțat când începe școala. Cursurile se reiau după Paște

26 apr. 2021
1641 Afișari
Ministrul Educației a anunțat când începe școala. Cursurile se reiau după Paște

Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, a anunțat când începe școala, precizând că elevii vor reveni în bănci în data de 5 mai.

Când începe școala. Elevii vor merge din nou la cursuri din data de 5 mai, miercuri, la 3 zile după Paște.

Ministrul Educației a precizat că elevii din clasele terminale mai au doar o lună de școală.

”Elevii vor reveni la școală în data de 5 mai. Este vorba despre toți elevii, cu excepția celor din clasele terminale care vor reveni la școală în data de 10 mai. Elevii de clasa a VIII-a revin la școală în data de 10 mai și au cursuri până pe 11 iunie. Deci mai au doar o lună de cursuri, înainte de examenul de evaluare națională care va începe pe 22 iunie”, a mai spun Sorin Cîmpeanu. Această lună este foarte importantă pentru pregătirea lor. Nu se justifică, în opinia Ministerului Educației, condiția de înjumătățire a efectivelor de elevi în clasele terminale, în condițiile în care, în aceeași școală, în condiții similare, cei de clasa a IV-a pot veni la școală în efectiv complet”.

Ministrul Educației nu susține decalarea vacanțelor

Sorin Cîmpeanu a precizat și că ”inițiativa de decalare a vacanțelor în funcție de regiuni este o inițiativă în care nu am reușit să identific interesul elevului”.

”Inițiativa de decalare a vacanțelor în funcție de regiuni este o inițiativă în care nu am reușit să identific interesul elevului, ori Ministerul Educației susține orice inițiativă este în interesul elevului. În România, sistemul de educație nu este organizat pe cantoane, precum în Elveția și nici pe landuri, precum în Germania, nici pe state, precum în SUA. În acest context există o serie de activități, mișcarea personalului didactic, susținerea examenelor care sunt naționale, BAC și evaluare națională, care s-ar organiza cu dificultate. Ar însemna să existe un decalaj de cel puțin o lună între elevii care ar susține bacalaureatul într-o regiune și elevii care ar susține bacalaureatul într-o altă regiune. Din punct de vedere climatic, acest decalaj este greu de acceptat deoarece am propus extinderea anului școlar cu două săptămâni, iar propunerea nu a fost acceptată din cauza intrării în perioada că temperaturi ridicate”, a declarat, luni, Sorin Cîmpeanu.

 

Cookies